Danescu, ARB: Legea falimentului personal va avea un impact de circa 3,5 miliarde de lei asupra bancilor, scrie economica.net.
Asociatia Romana a Bancilor estimeaza ca impactul aplicarii Legii insolventei persoanelor fizice in Romania se ridica la circa 3,5 miliarde de lei, luand in calcul faptul ca o parte dintre clientii buni platnici ar putea decide sa nu mai plateasca, asteptand 'beneficiile' insolventei, dar si costurile de logistica ale bancilor cu implementarea unei astfel de legi, potrivit presedintelui executiv al Asociatiei, Florin Danescu.
'Europenii au in aceasta legislatie si filtre prin care limiteaza eventualele excese in folosirea acestei legi. Pun si responsabilitati pentru cei care beneficiaza de actul de insolventa, ai obligatii, dar si limitari in viitor', a declarat, joi, Florin Danescu.
Cum vrea ASF sa reduca riscurile informatice din sistemul financiar, titreaza capital.ro.
Consiliul ASF a aprobat, in sedinta din 18 martie 2015, Norma privind gestionarea riscurilor operationale generate de sistemele informatice utilizate de entitatile reglementate, autorizate, avizate si/sau supravegheate de institutie.
Forma actuala include propunerile si observatiile rezultate din procesul de consultare publica la care a fost supus proiectul de act normativ in perioada 27 ianuarie – 22 februarie 2015, in masura in care acestea au corespuns obiectivelor initiale, informeaza un comunicat al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).
Critici dure la adresa legii pe care statul o pregateste pentru cei cu credite in valuta: Se tine cont doar de interesul bancilor, mentioneaza evz.ro.
In ciuda intentiei bune, proiectul de lege publicat pe site-ul MFP, prin care statul se pregateste sa vina in sprijinul celor cu credite in valuta, ale caror rate au crescut substantial pe fondul deprecierii leului, are un viciu major, tine cont doar de interesele bancilor si nu de situatia reala si de nevoile consumatorilor, se mentioneaza intr-un comunicat al Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) si Grupul Clientilor cu Credite in CHF (GCCC).
In plus, desi in titlu se refera la “protectia populatiei impotriva riscului de depreciere semnificativa a monedei nationale asociat expunerii la credite in valuta”, proiectul de lege a fost elaborat doar prin consultare cu bancile, reprezentantii consumatorilor fiind cu desavarsire ignorati, se mentioneaza in comunicat.
Comentarii articol (0)