1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, exceptie ridicata de CET Govora - S.A. din Ramnicu Valcea in Dosarul nr. 2.487/2/2014 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si care constituie obiectul Dosarului nr. 1.053D/2014 al Curtii Constitutionale.
2. La apelul nominal raspunde autorul exceptiei, prin avocat Daniel Cirstea, cu imputernicire avocatiala depusa la dosar, lipsind partea Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
3. Magistratul-asistent refera asupra faptului ca partea Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei a transmis la dosarul cauzei punctul sau de vedere prin care solicita respingerea, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate, invocand, in acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.303 din 4 octombrie 2011.
4. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii da cuvantul reprezentantului partii prezente. Acesta sustine ca prin textul legal criticat sunt incalcate dreptul de acces liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, deoarece este restrans in mod excesiv termenul in care pot fi atacate actele administrative cu caracter normativ, fara a fi respectate cerintele prevazute de art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unui drept sau al unei libertati fundamentale. De asemenea, se arata ca prevederile legale criticate, prin impunerea termenului de 30de zile in care pot fi atacate in justitie actele administrative cu caracter normativ, intra in contradictie cu cele ale art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit carora actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand. Pentru aceste motive, solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.
5. Avand cuvantul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neintemeiata, a exceptiei de neconstitutionalitate, sens in care arata ca legiuitorul, in considerarea unor situatii deosebite, are competenta de a stabili reguli speciale de procedura, fara ca prin aceasta sa fie afectat exercitiul liberului acces la justitie. In cazul de fata, legiuitorul a dorit ca actele administrative cu caracter normativ emise de
presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei sa fie aduse cat mai repede in fata justitiei, instituind, in acest sens, un termen de decadere de 30 de zile.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
6. Prin Incheierea din 12 iunie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 2.487/2/2014, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, exceptie ridicata de CET Govora - S.A. din Ramnicu Valcea intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei actiuni in anularea unui act administrativ emis de presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei.
7. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate, referindu-se atat la actele administrative cu caracter individual, cat si la cele cu caracter normativ, obstructioneaza accesul liber la justitie garantat de art. 21 alin. (1)-(3) din Constitutie, deoarece impun un termen de 30 de zile pentru atacarea in justitie a celei din urma categorii de acte administrative, in vreme ce art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede ca „actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand”. Mai arata ca actul administrativ contestat in cauza, si anume Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 84/2013 privind aprobarea Metodologiei de determinare si monitorizare a supracompensarii activitatii de producere a energiei electrice si termice in cogenerare de inalta eficienta care beneficiaza de schema de sprijin de tip bonus, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 735 din 28 noiembrie 2013, continand norme cu caracter general destinate unei categorii de persoane (si nu unor persoane anume determinate) ce-si desfasoara activitatea economica intr-o anumita ramura, este un act administrativ cu caracter normativ.
8. Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu ingradesc accesul liber la justitie, ci reglementeaza un termen special in care actiunea judiciara poate fi promovata.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
10. Presedintii celor doua camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, notele depuse la dosar, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului si dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
11. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
12. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, modificata si completata prin art. I pct. 1 si 2 din Legea nr. 160/2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea si completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 si Legii gazelor nr. 351/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 685 din 3 octombrie 2012. Textul legal criticat are urmatorul continut: „(7) Ordinele si deciziile emise de presedinte in exercitarea atributiilor sale pot fi atacate in contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data publicarii acestora in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate partilor interesate.”
13. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (1)-(3), referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil si ale art. 53 - Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.
14. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca legiuitorul constituant a acordat o atentie deosebita accesului liber la justitie in materia actelor administrative ale autoritatilor publice, sens in care, considerand ca prevederile art. 21 din Constitutie - cu o sfera de aplicare generala - nu sunt suficiente, a consacrat, prin art. 52 si art. 126 alin. (6) din aceasta, garantii suplimentare si specifice ale controlului judecatoresc asupra acestui tip de acte juridice, avand in vedere ca astfel este protejat in mod eficient dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica. In ce priveste modalitatea de realizare a controlului judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, Curtea a retinut ca, in lipsa oricarei distinctii in cuprinsul art. 126 alin. (6) teza intai din Constitutie, acest concept se refera, in egala masura, atat la controlul de legalitate al actelor administrative ale autoritatilor publice exercitat pe cale principala, cat si la controlul de legalitate al acestora exercitat pe calea incidentala a exceptiei de nelegalitate (a se vedea, in acest sens, pct. 18, 21 si 22 din Decizia nr. 267 din 7 mai 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014).
15. Materia contenciosului administrativ este reglementata, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constitutie, prin lege organica, astfel ca Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, concretizeaza regulile stabilite prin art. 52 si art. 126 alin. (2) din Legea fundamentala si reglementeaza, ca si modalitati procesuale de exercitare ale controlului de legalitate, atat calea actiunii directe, cat si calea incidentala a exceptiei de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din aceasta, „(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate.” Prin urmare, un act administrativ cu caracter individual poate face oricand, in cadrul unui proces, obiectul exceptiei de nelegalitate, indiferent de data la care a fost emis. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 dispune ca „(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al exceptiei de nelegalitate. Controlul judecatoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercita de catre instanta de contencios administrativ in cadrul actiunii in anulare, in conditiile prevazute de prezenta lege.” Potrivit art. 11 alin. (4), care reglementeaza termenele de introducere a actiunii in contencios administrativ, „(4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand”, iar in privinta procedurii prealabile, art. 7 alin. (11) arata ca, „(11) In cazul actului administrativ normativ, plangerea prealabila poate fi formulata oricand.”
16. Analizand dispozitiile art. 1 si 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007, Curtea retine ca Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei este o autoritate administrativa autonoma, ale carei reglementari se materializeaza in ordine, decizii sau avize. Potrivit art. 5 alin. (5) din aceasta, „In exercitarea atributiilor de reglementare, reglementarile de interes general se aproba prin ordine ale ANRE si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”, iar alin. (7) al aceluiasi articol prevede ca „Ordinele si deciziile emise de presedinte in exercitarea atributiilor sale pot fi atacate in contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data publicarii acestora in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate partilor interesate.”
17. Curtea constata ca textul mai sus redat, ce constituie obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, nu face distinctie intre actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiasi termen de decadere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Curtea constata ca, daca in acest interval de timp nu au fost contestate, actele administrative cu caracter individual emise de presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei vor putea fi contestate pe cale incidentala, fara o limitare in timp, prin intermediul exceptiei de nelegalitate, astfel cum prevede legea generala in materia contenciosului administrativ. In schimb, actele administrative cu caracter normativ vor scapa controlului judecatoresc, intrucat, dupa expirarea termenului de 30 de zile, impotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio actiune directa, deoarece, in virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale in conditiile existentei unei legi speciale care fixeaza expres un anumit termen. De asemenea, asa cum s-a aratat, acest tip de acte nu pot face obiectul unei exceptii de nelegalitate, aceasta fiind o modalitate de contestare specifica actelor administrative cu caracter individual. In consecinta, ordinele si deciziile emise de presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, acte administrative unilaterale cu caracter normativ, ar beneficia de prezumtia absoluta de legalitate dupa 30 de zile de la publicare, daca in acest interval niciun operator economic nu ar introduce in fata Curtii de Apel Bucuresti o actiune in contencios administrativ in vederea verificarii legalitatii acestora pe calea principala a actiunii in anulare.
18. Prin urmare, Curtea constata ca prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constitutional al controlului judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fara ca aceasta exceptie sa fie expres prevazuta de art. 126 alin. (6) din Constitutie, care se refera, sub acest aspect, doar la actele care privesc raporturile cu Parlamentul si ale celor de comandament cu caracter militar. Art. 126 alin. (6) garanteaza controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, fara nicio distinctie intre tipul acestora - individual sau normativ. In privinta actelor administrative cu caracter normativ, legea speciala examinata in cazul de fata - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 - elimina posibilitatea atacarii lor in justitie peste termenul imperativ de 30 de zile, derogand de la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 si de la art. 126 alin. (6) din Constitutie. Or, o asemenea excludere are valentele unei noi exceptii referitoare la actele juridice sustrase controlului judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determina incalcarea art. 21, art. 52 si a art. 126 alin. (6) din Legea fundamentala.
19. De altfel, prin Decizia nr. 1.037 din 9 iulie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, Curtea a admis, pentru argumente de aceeasi natura, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996, prin care se stabilea un termen pentru atacarea in contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de Consiliul Concurentei.
20. In sfarsit, in ceea ce priveste Decizia nr. 1.303 din 4 octombrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 899 din 19 decembrie 2011, invocata de partea Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, Curtea precizeaza ca aceasta nu este incidenta in cauza de fata. Chiar daca obiectul exceptiei examinate cu acel prilej il reprezinta dispozitii ce consacrau o solutie legislativa asemanatoare celei din cauza de fata - respectiv art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, prin care se prevedea un termen de 60 de zile pentru atacarea in contencios administrativ a ordinelor si deciziilor emise de presedinte in exercitarea atributiilor sale -, criticile de neconstitutionalitate au fost formulate, cu acel prilej, dintr-o alta perspectiva, si anume cea a lipsei de claritate a acestui text, fara a viza deci aceleasi aspecte analizate prin exceptia de fata.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de CET Govora - S.A. din Ramnicu Valcea in Dosarul nr. 2.487/2/2014 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si constata ca prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, prin care se stabileste un termen pentru atacarea in contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei in exercitarea atributiilor sale, sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Pronuntata in sedinta din data de 10 martie 2015.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE AUGUSTIN ZEGREAN
Pentru magistrat-asistent Claudia-Margareta Krupenschi semneaza, in temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedura civila, prim-magistrat-asistent Marieta Safta
Comentarii articol (0)