Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis o sesizare formulata de Tribunalul Salaj si a stabilit ca in interpretarea dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) si art. 7 din OG nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, ale art. 1 alin. (1) din Normele pentru aplicarea OG nr. 75/2001, aprobate prin HG nr. 31/2003, si ale art. 7, 8 si 38 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, sanctiunea avertismentului se inscrie in cazierul fiscal.
Acest lucru este cuprins in Decizia ICCJ nr. 6/2015, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015 si care este obligatorie de la aceeasi data.
ICCJ respinge ideea ca avertismentul nu se inscrie in cazierul fiscal din cauza consecintelor nefavorabile asupra contribuabilului
Toate persoanele fizice sau juridice, precum si asociatii, actionarii si reprezentantii legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara denumite, in mod generic, contribuabili, se evidentiaza in cazierul fiscal, fiind mentionate faptele savarsite si sanctiunile aplicate, reiese din dispozitiile art. 2 alin. (1) si ale art. 4 alin. (1) din OG nr. 75/2001.
Judecatorii ICCJ subliniaza, insa, ca legiuitorul principal nu a inteles sa reglementeze prin OG nr. 75/2001, in detaliu, faptele si sanctiunile care se inscriu in cazierul fiscal al contribuabililor, lasand in sarcina legiuitorului secundar sa stabileasca in concret faptele si sanctiunile care intra sub incidenta acestei legi.
Totusi, nici in Normele de aplicare a OG nr. 75/2001 nu se face nicio referire la sanctiunea avertismentului, deoarece actele normative de stabilire si sanctionare a acestor fapte nu prevad aceasta sanctiune.
Cu toate acestea, judecatorii ICCJ noteaza ca este lasata deschisa calea aplicarii dispozitiilor legii generale in masura in care nu intra in contradictie cu reglementarile din legea speciala si ofera, in cazul contraventiilor, posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 7 alin. (3) din OG nr. 2/2001 potrivit carora "avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor nu prevede aceasta sanctiune" sau, pentru faptele penale, posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 81 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, conform carora "cand dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, instanta aplica infractorului un avertisment".
"Aplicarea sanctiunii principale a avertismentului prin raportare la norma generala nu inlatura celelalte consecinte juridice accesorii sanctiunii principale. (…) Asadar, nu este exclus ca aplicarea sanctiunii avertismentului sa aiba si alte consecinte juridice de natura administrativa, cum este si masura evidentierii, potrivit legii, a faptelor penale si/sau contraventionale si a persoanelor care comit astfel de fapte in cazierul fiscal, indiferent de continutul sanctiunii aplicate", se mentioneaza in recenta decizie a ICCJ.
Conform aceleiasi surse, pentru aplicarea unei sanctiunii contraventionale, inclusiv avertismentul, legea prevede ca aceasta operatiune se efectueaza intotdeauna in scris, printr-un proces-verbal de constatare a carui incheiere este obligatorie.
Tinand cont de aspectele mentionate anterior, judecatorii ICCJ au stabilit ca in conditiile in care dispozitiile art. 2 alin. (1) si art. 4 alin. (1) din OG nr. 75/2001 coroborate cu cele ale art. 5 alin. (2) lit. a) din OG nr. 2/2001 sunt lipsite de orice echivoc in sensul ca sanctiunea avertismentului se inscrie in cazierul fiscal, in aplicarea principiului de drept interpretatio cessant in claris, nu poate fi acceptata o interpretare in sensul ca aceasta sanctiune nu se inscrie in cazierul fiscal, in considerarea eventualelor consecinte nefavorabile pe care evidentierea in cazierul fiscal le poate avea asupra contribuabilului din punct de vedere juridic ori economic.
"Cu alte cuvinte, a accepta o interpretare contrara echivaleaza cu alterarea scopului avut in vedere de legiuitor, in sensul celor expuse anterior, si golirea de continut a dispozitiilor legale, prin inversarea raportului de preeminenta a interesului public (reprezentat de prevenirea si combaterea evaziunii fiscale) fata de interesul privat al contribuabilului (efectele negative pe care le produce in privinta contribuabilului inscrierea in cazierul fiscal a sanctiunii avertismentului)", se precizeaza in hotararea citata.
Astfel, ICCJ a stabilit ca sanctiunea avertismentului se inscrie in cazierul fiscal.
Decizia instantei supreme a venit in contextul in care o firma a solicitat Tribunalului Salaj, in contradictoriu cu intimata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C. — Administratia Judeteana a Finantelor Publice S., admiterea contestatiei si obligarea intimatei sa radieze din formularul 504 „Anexa la certificatul de cazier fiscal” inscrierea efectuata in rubrica „Sanctiunea aplicata efectiv. Act normativ (tip/nr./an/art./alin./lit./pct. )”, cu toate consecintele ce deriva din aceasta operatiune.
Aceasta pentru ca societatea deruleaza un proiect cu fonduri europene, in cadrul caruia i se solicita cazierul fiscal, iar, recent, a fost respinsa cererea sa referitoare la un asemenea proiect, motivat de faptul ca are inscrise fapte in cazierul fiscal.
In ce situatii este obligatoriu cazierul fiscal?
Conform OG nr. 75/2001, in cazierul fiscal se tine evidenta persoanelor fizice si juridice, precum si a asociatilor, actionarilor si reprezentantilor legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum si cele care privesc disciplina financiara.
In cazierul fiscal al persoanelor fizice si juridice se inscriu si:
- atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilita prin decizie a organului fiscal competent ramasa definitiva in sistemul cailor administrative de atac sau prin hotarare judecatoreasca, dupa caz;
- inactivitatea fiscala, declarata potrivit legii.
Legislatia in vigoare stabileste ca prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie in urmatoarele situatii:
- la infiintarea societatilor comerciale, a societatilor cooperative si a cooperativelor agricole, de catre asociati, actionari si reprezentantii legali desemnati;
- la solicitarea inscrierii asociatiilor si fundatiilor in Registrul asociatiilor si fundatiilor de catre asociatii sau membrii fondatori ai acestora;
- la autorizarea exercitarii unei activitati independente de catre solicitanti;
- la cesiunea partilor sociale sau a actiunilor de catre noii asociati sau actionari;
- la numirea de noi reprezentanti legali, precum si la cooptarea de noi asociati sau actionari cu prilejul efectuarii majorarii de capital social de catre noii reprezentanti legali, asociati si actionari.
De asemenea, contribuabilii care au inscrise date in cazierul fiscal se scot din evidenta daca se afla in urmatoarele situatii:
- faptele pe care le-au savarsit nu mai sunt sanctionate de lege;
- a intervenit reabilitarea de drept sau judecatoreasca constatata prin hotarare judecatoreasca;
- faptele inscrise in cazierul fiscal sunt sanctionate ca infractiuni si nu au mai savarsit fapte de aceasta natura intr-o perioada de cinci ani de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte;
- faptele inscrise in cazierul fiscal sunt sanctionate drept contraventii si nu au mai savarsit fapte alte fapte (n.r. atragerea raspunderii solidare, inactivitate fiscala) intr-o perioada de un an de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte, cu conditia achitarii cuantumului amenzilor contraventionale;
- faptele inscrise in cazierul fiscal sunt sanctionate drept contraventii la regimul produselor accizabile si nu au mai savarsit alte fapte (n.r. atragerea raspunderii solidare, inactivitate fiscala) intr-o perioada de cinci ani de la data ramanerii definitive a ultimului act prin care au fost sanctionate aceste fapte;
- au fost stinse creantele fiscale datorate ca urmare a atragerii raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent;
- contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat;
- decesul, respectiv radierea contribuabilului.
In cazul in care in cazierul fiscal al contribuabililor aflati in una dintre situatiile de mai sus exista si alte mentiuni cu privire la alte fapte, se sterg numai mentiunile care impun scoaterea din evidenta, se mentioneaza in legislatia in vigoare.
Comentarii articol (0)