Iată, aşadar, ceea ce considerăm noi că este esenţial din punctul de vedere al impresiei pe care candidatul vrea să o lase asupra intervievatorului la finalul discuţiei. Este important să:
1. Păstrezi aceeaşi atitudine echilibrată pe care ai avut-o şi pe parcursul interviului, chiar dacă ai sentimentul că cel din faţa ta "nu te-a plăcut" (poate să fie vorba doar de o impresie subiectivă).
2. Nu încerci să aglomerezi la finalul discuţiei întrebări şi/sau adăugiri la cele discutate până la momentul respectiv. Dacă te-ai implicat în discuţie şi ai răspuns elaborat la întrebările evaluatorului, informaţiile pe care încerci să le "strecori" în timp ce daţi mâna de "la revedere" au şanse mici să mai aibă un impact pozitiv, ba din contră.
3. Te asiguri că îi mulţumesti celui cu care ai stat de vorbă pentru oportunitatea oferită şi că îţi manifeşti disponibilitatea de a discuta orice alte detalii suplimentare într-o întâlnire sau discuţie telefonică ulterioară.
4. Păstrezi aceeaşi atitudine deschisă şi echilibrată faţă de celelalte persoane din birou cu care intri în contact. Doar pentru că eşti dezamagit(ă) de rezultatul interviului, nu înseamnă că te poţi purta necivilizat.
5. Ai în vedere faptul că nu trebuie să închizi niciodată uşile care ţi-au fost deschise. Chiar dacă eşti convins(ă) că nu doreşti să lucrezi în compania respectivă, este bine să laşi mereu loc de "Bună ziua!".
6. Respecţi termenul agreat împreună cu recrutorul în ceea ce priveşte primirea unui feedback după interviu. Asta presupune să nu începi să îl/o asaltezi cu telefoane după două zile de la finalizarea discuţiei sau să pui presiune pentru a afla un răspuns "acum".
Ca recrutori, ce le-aţi mai recomanda candidaţilor pentru o ultimă impresie pozitivă?
Articol preluat de pe www.portalhr.ro. Puteţi citi aici articolul original.
Comentarii articol (0)