Decizia ICCJ nr. 9/2015 - incheierea unui acord de mediere poate interveni in tot cursul procesului penal

Dosar nr. 533/1/2015

Mirela Sorina Popescu - presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele Completului
Geanina Cristina Arghir - judecator la Sectia penala
Lavinia Valeria Lefterache - judecator la Sectia penala
Francisca Maria Vasile - judecator la Sectia penala
Rodica Aida Popa - judecator la Sectia penala - judecator-raportor
Ilie Iulian Dragomir - judecator la Sectia penala
Stefan Pistol - judecator la Sectia penala
Ana Maria Dascalu - judecator la Sectia penala
Luminita Livia Zglimbea - judecator la Sectia penala
Ioana Niculae - magistrat-asistent

S-a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala, prin Incheierea din 21 ianuarie 2015 pronuntata in Dosarul nr. 9.018/4/2014 (numar in format vechi 3.969/2014), in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea in principiu a urmatoarelor probleme de drept: „1. daca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza in sensul ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale sau este o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementata de dispozitiile art. 159 din Codul penal;
2. daca medierea poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare potrivit dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni in tot cursul procesului penal.”
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala este constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedura penala si ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Sedinta a fost prezidata de catre presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Mirela Sorina Popescu. Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, la sedinta de judecata a participat doamna Ioana Niculae, magistrat-asistent in cadrul Sectiei penale.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror in cadrul Sectiei judiciare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, invederand obiectul Dosarului nr. 533/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, precum si faptul ca au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept in discutie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacau, Curtea de Apel Brasov, Curtea de Apel Bucuresti, Curtea de Apel Constanta, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galati, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Iasi, Curtea de Apel Pitesti, Curtea de Apel Timisoara, Curtea de Apel Targu Mures, care, dupa caz, au facut referire si la opiniile exprimate de unele dintre instantele arondate. Curtea de Apel Craiova - Sectia penala si instantele arondate au comunicat doar ca nu a fost identificata o jurisprudenta relevanta in aceasta materie, fara a expune un punct de vedere. A mentionat ca au fost depuse si hotarari judecatoresti de la instantele unde s-a conturat o jurisprudenta in materie, respectiv Curtea de Apel Bucuresti, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, Judecatoria Iasi, Judecatoria Cornetu, Judecatoria Cluj-Napoca. A precizat ca, in conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedura penala, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedura penala, a fost solicitata opinia scrisa a unor specialisti recunoscuti din cadrul facultatilor de drept ale mai multor universitati cu privire la chestiunea de drept ce formeaza obiectul sesizarii, fiind transmise puncte de vedere de catre Universitatea de Vest din Timisoara - Facultatea de Drept, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca - Facultatea de Drept si Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi - Facultatea de Drept. De asemenea, au fost transmise si opiniile formulate de specialisti din cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescuˮ din subordinea Academiei Romane, Colegiului Mediatorilor si Directiei legislatie, studii, documentare si informatica juridica din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

A invederat ca s-au conturat doua puncte de vedere: intr-o prima opinie, majoritara, s-a apreciat ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale, care poate interveni oricand pana la solutionarea definitiva a cauzei, in timp ce, in opinia minoritara, s-a aratat ca medierea este o modalitate a impacarii, ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale, si, pentru a se putea dispune incetarea procesului penal in conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, poate interveni pana la citirea actului de sesizare. Pe de alta parte, Curtea de Apel Bacau a comunicat ca medierea nu reprezinta o cauza care inlatura raspunderea penala, dar constituie o posibilitate legala de stingere a unor conflicte de drept penal. La data de 13 martie 2015, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - a depus Adresa nr. 376/C/380/III-5/2015, prin care s-a adus la cunostinta ca in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu exista in lucru nicio sesizare avand ca obiect promovarea unui recurs in interesul legii cu privire la problema de drept ce formeaza obiectul intrebarii preliminare, fiind depuse si concluzii scrise. In continuare, magistratul-asistent a aratat ca la dosar a fost depus raportul intocmit de judecatorul-raportor, care a fost comunicat partilor, potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala, la data de 24 martie 2015, iar acestea nu au depus puncte de vedere cu privire la problema de drept supusa dezlegarii.

Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, doamna judecator Mirela Sorina Popescu, constatand ca nu sunt alte cereri sau exceptii de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu sa sustina punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la problema suspusa dezbaterii in Dosarul nr. 533/1/2015. Reprezentantul Ministerului Public, dupa expunerea argumentelor juridice, a solicitat pronuntarea unei decizii prin care problemele de drept supuse dezlegarii in cauza sa primeasca urmatoarea rezolvare: „dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza in sensul ca medierea este o cauza de inlaturare a raspunderii penale, distincta de impacarea prevazuta de art. 159 din Codul penal; acordul de mediere, pentru a produce efecte juridice, nu este limitat in timp, de momentul citirii actului de sesizare a instantei”.

Presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, doamna judecator Mirela Sorina Popescu, constatand ca nu mai sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul a retinut dosarul in pronuntare.

INALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

I. Titularul si obiectul sesizarii
In exercitarea rolului sau de interpretare si aplicare unitara a legii, prin noile dispozitii privind asigurarea unei practici unitare prevazute in capitolul VI sectiunea a 2-a (art. 475-art. 477^1 din Codul de procedura penala, modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor masuri de implementare necesare aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru implementarea altor acte normative), Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a fost investit la data de 8 februarie 2015, prin Incheierea de sedinta din data de 21 ianuarie 2015, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala in Dosarul nr. 9.018/4/2014 (numar in format vechi 3.969/2014), pentru a pronunta o hotarare prealabila in vederea dezlegarii de principiu a urmatoarelor chestiuni de drept: „1. daca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza in sensul ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale sau este o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementata de dispozitiile art. 159 din Codul penal;
2. daca medierea poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare potrivit dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni in tot cursul procesului penal.”

II. Expunerea succinta a cauzei
Prin Sentinta penala nr. 2.341 din data de 25 iunie 2014, pronuntata in Dosarul penal nr. 9.018/4/2013, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a condamnat inculpatul M.D.A. la pedeapsa rezultanta de un an inchisoare pentru infractiunile de furt calificat prevazute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), fiind incidente si dispozitiile art. 396 alin. (1), (4) si (10) din Codul de procedura penala raportat la art. 83 din Codul penal. Prin aceeasi sentinta au fost condamnati:
- inculpatul G.D. la o pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare pentru infractiunile de furt calificat prevazute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), in conditiile art. 396 alin. (1), (4) si (10) din Codul de procedura penala raportat la art. 83 din Codul penal. In baza art. 83 alin. (1) din Codul penal a fost amanata aplicarea pedepselor inchisorii stabilite pentru inculpatii M.D.A. si G.D., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit in conditiile art. 84 din Codul penal si care urmeaza a curge de la data ramanerii definitive a hotararii de stabilire a pedepsei, iar in baza art. 85 alin. (1) si alin. (2) lit. b) din Codul penal au fost dispuse masurile de supraveghere dispuse in hotarare;
- inculpatul D.D.N. la o pedeapsa rezultanta de 1 an si 4 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat prevazute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), in conditiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedura penala raportat la art. 83 din Codul penal. In baza art. 83 alin. (1) din Codul penal a fost amanata aplicarea pedepsei inchisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit in conditiile art. 84 din Codul penal si care urmeaza a curge de la data ramanerii definitive a hotararii de stabilire a pedepsei, iar in baza art. 85 alin. (1) si alin. (2) lit. b) din Codul penal au fost dispuse masurile de supraveghere dispuse in hotarare;
- inculpatul R.D. la o pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) si (10) din Codul de procedura penala, in conditiile art. 91 si art. 92 din Codul penal, fiindu-i aplicate masurile de supraveghere prevazute de art. 93 alin. (1) si (3) din Codul penal;
- inculpatul G.E. la o pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare pentru infractiunile prevazute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) si (10) din Codul de procedura penala si de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) si (10) din Codul de procedura penala, cu aplicarea art. 96 alin. (4) din Codul penal, fiindu-i aplicate si pedepse complementare si accesorii in conditiile sentintei aratate. Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut, in esenta, ca la data de 9/10 martie 2014, in jurul orelor 23,00-24,00, inculpatii au patruns prin escaladarea gardului imprejmuitor in curtea Pietei de Gross Bucuresti, situata pe Bd. Metalurgiei nr. 132, sectorul 4, de unde au sustras mai multe baxuri cu bere si suc din dreptul standurilor D13 si D14, dupa care au sustras si 2 acumulatori auto de la autocamionul marca DAF cu nr. de inmatriculare B 36 APO, parcat in aceeasi curte. Apelul declarat impotriva acestei sentinte face obiectul Dosarului nr. 9.018/4/2014 (numar in format vechi 3.969/2014) aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penala.

III. Opinia instantei care a formulat sesizarea
Instanta legal investita a Curtii de Apel Bucuresti, care a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu chestiunile de drept supuse dezlegarii, apreciaza ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale, prevazuta in dispozitiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, si nu o forma a impacarii si, drept urmare, poate interveni oricand pana la solutionarea definitiva a cauzei, nefiind supusa termenului prevazut de art. 159 alin. (3) din Codul penal pentru impacare. Astfel, s-a aratat ca art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, aplicabila in cauzele penale, atat in latura penala, cat si in latura civila, prevede la alin. (2) ca in latura penala a procesului dispozitiile privind medierea se aplica numai in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Ca tehnica legislativa, s-a constatat ca s-a preferat a se face trimitere la infractiunile pentru care impacarea partilor sau retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala, fiind usor de identificat astfel, fara a mai fi reluate, infractiunile carora li se aplica. Apelantul inculpat G.E. a fost trimis in judecata si condamnat in prima instanta pentru comiterea in concurs real a doua infractiuni de furt calificat prevazute de art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) si d) din Codul penal, comise in stare de recidiva postcondamnatorie, pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu. S-a constatat ca, intrucat art. 231 alin. (2) din Codul penal prevede ca in cazul faptelor de furt calificat, pentru care apelantul inculpat a fost judecat in prima instanta, desi punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu, impacarea inlatura raspunderea penala pentru infractiunea ce face obiectul cauzei, este admisa de lege medierea ca si cauza care inlatura caracterul penal al faptei. In ceea ce priveste natura juridica, Curtea a considerat ca medierea, ca si impacarea si retragerea plangerii prealabile, are dubla natura juridica, atat de drept penal, cat si procesual penal, fiind o cauza care inlatura raspunderea penala, dar si o cauza care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale. S-a apreciat ca aceasta concluzie rezulta din dispozitiile art. 69 din Legea nr. 192/2006 care prevad ca, in cazul in care procedura de mediere se desfasoara inaintea inceperii procesului penal si aceasta se inchide prin solutionarea conflictului si incheierea unei intelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispozitiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a incheiat prin mediere. Totodata, s-a facut trimitere la dispozitiile art. 70 din aceeasi lege, in care se prevede ca, in cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere, fara a face vreo limitare dupa cum cauza se afla in faza de judecata in prima instanta sau in apel. Pe de alta parte, s-a aratat ca, potrivit dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu poate fi exercitata, printre altele, cand a fost retrasa plangerea prealabila - in cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia inlatura raspunderea penala -, a intervenit impacarea ori a fost incheiat un acord de mediere in conditiile legii.

IV. Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept supuse dezbaterii
In urma comunicarii raportului intocmit in temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedura penala, inculpatii nu au formulat un punct de vedere scris privind chestiunile de drept supuse judecatii, asa cum prevad dispozitiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedura penala.

V. Opinia instantelor judecatoresti
Examinand punctele de vedere exprimate de curtile de apel si instantele arondate, precum si jurisprudenta atasata acestora, transmise instantei supreme, referitoare la chestiunile de drept supuse dezlegarii, a rezultat o practica neunitara. Astfel, Curtea de Apel Bucuresti a transmis ca punctul de vedere majoritar exprimat de catre judecatorii sectiilor penale ale acestei instante si ai instantelor din circumscriptie este in sensul ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale, subliniind ca incheierea unui acord de mediere, in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, va conduce la incetarea procesului penal si inlaturarea raspunderii penale, daca acest acord intervine pana la sfarsitul procesului, adica pana la pronuntarea unei hotarari definitive. Totodata, s-a aratat ca, spre deosebire de impacare, care va conduce la inlaturarea raspunderii penale numai daca intervine pana la citirea actului de sesizare, in conditiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, in legatura cu acordul de mediere, dispozitiile din Codul penal si din Codul de procedura penala nu prevad un termen-limita pana la care sa intervina, astfel incat sa conduca la incetarea procesului penal. Pe de alta parte, s-a evidentiat ca art. 16 din Codul de procedura penala, intre cazurile care impiedica punerea in miscare a actiunii penale, enumera la alin. (1) lit. g) urmatoarele situatii: „a fost retrasa plangerea prealabila, in cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia inlatura raspunderea penala, a intervenit impacarea ori a fost incheiat un acord de mediere, in conditiile legii.”
In conditiile legii, retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala daca intervine pana la pronuntarea unei hotarari definitive [art. 158 alin. (1) din Codul penal], impacarea inlatura raspunderea penala daca intervine pana la citirea actului de sesizare [art. 159 alin. (3) din Codul penal], iar in privinta medierii, intrucat este o institutie reglementata prin lege speciala, normele de drept penal si procesual penal nu prevad expres un moment pana la care poate interveni pentru a produce aceleasi consecinte. Din interpretarea logica a dispozitiilor art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator rezulta ca medierea poate interveni si dincolo de momentul citirii actului de sesizare, pentru a produce inlaturarea raspunderii penale. Astfel, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, in cazul in care procedura de mediere se desfasoara inaintea inceperii procesului penal si aceasta se inchide prin impacarea partilor, persoana vatamata nu mai poate sesiza, pentru aceeasi fapta, organul de urmarire penala sau, dupa caz, instanta de judecata. Totodata, potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, daca procedura de mediere a fost declansata in termenul prevazut de lege pentru introducerea plangerii prealabile, acest termen se suspenda pe durata desfasurarii medierii; daca partile aflate in conflict nu s-au impacat, persoana vatamata poate introduce plangerea prealabila in acelasi termen, care isi va relua cursul de la data intocmirii procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare. In argumentare a fost invocat si art. 70 alin. (1) si (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, potrivit caruia, in cazul in care medierea se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere, iar suspendarea dureaza pana cand procedura medierii se inchide prin oricare dintre modurile prevazute de aceasta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusa. Prin urmare, legea admite posibilitatea realizarii medierii „dupa inceperea procesului penal”, in timpul „judecatii”, din moment ce aceasta se suspenda. Or, existand o judecata care se suspenda, in mod evident acest acord poate interveni dupa inceperea cercetarii judecatoresti si, intrucat legea nu distinge, s-a apreciat ca poate interveni atat intr-o judecata in prima instanta, cat si in judecata din caile de atac. Tot astfel, potrivit art. 367 alin. (3) din Codul de procedura penala, suspendarea judecatii se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii. S-a aratat ca pozitionarea acordului de mediere, cauza de inlaturare a raspunderii penale, in acelasi text cu retragerea plangerii prealabile si cu impacarea, precum si folosirea conjunctiei „ori” nu au nicidecum semnificatia faptului ca medierea si impacarea reprezinta unul si acelasi lucru, ci a faptului ca toate reprezinta variante alternative de incetare a procesului penal si de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale. Opinia minoritara exprimata in cadrul acestei instante a fost in sensul ca medierea reprezinta o modalitate a impacarii, ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementate de dispozitiile art. 159 din Codul penal, motiv pentru care poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare. In jurisprudenta anexata au fost identificate doua decizii ale Curtii de Apel Bucuresti. Astfel, in Decizia penala nr. 1.583 din data de 16 decembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 1.999/740/2013, instanta de apel a considerat ca institutia medierii si cea a impacarii, chiar daca produc aceleasi efecte, nu sunt identice, conditiile in care pot interveni si modalitatea de incheiere fiind diferite. Din punctul de vedere al reglementarii s-a aratat ca impacarea partilor este prevazuta de art. 159 din Codul penal, care la alin. (3) arata ca poate interveni pana la citirea actului de sesizare, insa medierea este reglementata in dispozitiile Legii nr. 192/2006 (art. 67-70), in care, printre altele, se prevede ca poate interveni si dupa inceperea procesului penal. Totodata, s-a aratat ca singurele dispozitii de procedura penala referitoare la mediere sunt cele cuprinse in art. 16 si23 din Codul de procedura penala. Facand trimitere la dispozitiile din Decizia Curtii Constitutionale nr. 508/2014, s-a apreciat ca impunerea unei date-limita pana la care sa intervina acordul de mediere ar contraveni intentiei legiuitorului actual. In Decizia nr. 1.259/A din 21 octombrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 13.468/299/2012, in calea de atac a apelului, instanta a constatat intervenirea acordului de mediere incheiat intre inculpat si partea civila, in sensul ca partea civila si-a retras plangerea prealabila, inculpatul obligandu-se sa ii plateasca cu titlu de despagubiri civile o anumita suma, in termen de 2 ani de la incuviintarea acordului, in transe egale, si, ca urmare, a dispus incetarea procesului penal in baza art. 16 alin. (1) lit. g) teza finala din Codul de procedura penala. La nivelul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti a fost identificat Dosarul nr. 23.161/300/2013, in care, prin Incheierea din data de 21 februarie 2014, s-a apreciat ca din examinarea dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, coroborat cu art. 374 alin. (1) din Codul de procedura penala si art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, rezulta ca, pentru ca medierea sa isi produca efecte in cauzele penale, trebuie sa intervina in acele dosare ce au ca obiect infractiuni pentru care actiunea penala se poate stinge prin impacare, pana la termenul la care poate interveni impacarea, o alta interpretare fiind de natura sa acorde institutiei medierii o sfera de aplicabilitate mai mare decat impacarii, aspect ce contravine vointei legiuitorului. Au fost invocate si dispozitiile art. 23 din Codul de procedura penala, conform carora, cu privire la pretentiile civile, medierea poate fi incheiata pe tot parcursul procesului penal. In consecinta, daca legiuitorul ar fi urmarit acordarea posibilitatii incheierii acordului de mediere pe tot parcursul cauzei si in privinta laturii penale, ar fi reglementat expres o asemenea posibilitate. Ca atare, instanta a respins solicitarile inculpatelor de constatare a incetarii procesului penal in baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala. Prin Sentinta penala nr. 219 din 7 martie 2014, pronuntata in acelasi dosar, instanta, raportandu-se la prevederile art. 23 alin. (1) din Codul de procedura penala, a luat act de intervenirea acordurilor de mediere incheiate in cauza, doar cu privire la latura civila. La nivelul Judecatoriei Cornetu a fost identificata Sentinta penala nr. 524 din 14 noiembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 6.158/1.748/2014, in care instanta, constatand existenta unui acord de mediere incheiat intre inculpati si partea vatamata, a dispus incetarea procesului penal. Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba si Tribunalul Hunedoara au transmis ca opinia majoritara formulata de judecatorii Sectiei penale si pentru cauze cu minori ai acestor instante este in sensul ca: 1. medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale, si nu o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale; 2. avand in vedere ca legea nu distinge, momentul pana la care poate interveni acordul de mediere nu poate fi limitat si interpretat prin prisma dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, acordul putand fi incheiat in tot cursul procesului penal. In acelasi sens au opinat Curtea de Apel Brasov si instantele arondate acesteia, respectiv Tribunalul Brasov, Judecatoria Fagaras, Judecatoria Zarnesti, Judecatoria Rupea, Tribunalul Covasna, Judecatoria Sfantu Gheorghe, Judecatoria Targu Secuiesc, Judecatoria Intorsura Buzaului, Tribunalul pentru minori si familie, Curtea de Apel Cluj - Sectia penala, Tribunalul Cluj, Judecatoria Turda, Judecatoria Cluj-Napoca, Judecatoria Dej, Judecatoria Bistrita-Nasaud - Sectia penala, Tribunalul Maramures, Judecatoria Bacau, Curtea de Apel Constanta, Curtea de Apel Galati, Curtea de Apel Iasi, Tribunalul Vaslui si judecatoriile din circumscriptie, Tribunalul Iasi si Judecatoria Iasi, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Timis, Tribunalul Arad si Judecatoria Timisoara, Tribunalul Caras-Severin, Judecatoria Gheorgheni si Judecatoria Odorheiu Secuiesc, Judecatoria Miercurea-Ciuc si Judecatoria Tarnaveni, Curtea de Apel Suceava. La nivelul Judecatoriei Iasi au fost identificate sentintele nr. 1.267 din 13 mai 2014, pronuntata in Dosarul nr. 40.743/245/2013*, si nr. 3.112 din 31 octombrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 30.036/245/2013*, in care instanta a apreciat ca acordurile de mediere incheiate de inculpati cu partile civile reprezinta acordul de vointa al partilor cu privire la modul de solutionare a litigiului, atat pe latura penala, cat si pe latura civila, privesc o infractiune pentru care impacarea inlatura raspunderea penala, fiind in concordanta cu dispozitiile art. 67 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 192/2006, din cuprinsul lor reiesind ca partile s-au inteles definitiv si in totalitate cu privire la toate aspectele cauzei. Ca atare, instanta a concluzionat ca, intrucat acordul de mediere constituie o cauza care impiedica exercitarea actiunii penale, sunt incidente dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a treia din Codul de procedura penala, sens in care a dispus incetarea procesului penal. La nivelul Judecatoriei Cluj-Napoca a fost identificata Sentinta penala nr. 98 din 28 ianuarie 2015, pronuntata in Dosarul nr. 27.141/211/2014, prin care instanta, constatand ca in cursul procedurii de camera preliminara a fost incheiat un acord de mediere, a dispus incetarea procesului penal in baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala. Totodata, a fost identificata si Sentinta penala nr. 1.525 din 22 decembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 534/211/2014, in care instanta, constatand ca dupa citirea actului de sesizare a fost incheiat un acord de mediere, a dispus incetarea procesului penal in baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala. Curtea de Apel Bacau - Sectia penala si pentru cauze cu minori si familie a invocat art. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv ca medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor. Fata de aceste dispozitii s-a aratat ca medierea nu reprezinta o cauza care inlatura raspunderea penala, dar constituie o posibilitate legala de stingere a unor conflicte de drept penal. Totodata, s-a facut referire la procedura de solutionare a conflictului pe calea medierii in urma incheierii unui contract de mediere intre mediator si partile aflate in conflict, precizandu-se ca posibilitatea solutionarii conflictului penal pe calea medierii rezulta din dispozitiile art. 67 alin. (1) si (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. S-a mai aratat ca, in latura penala a procesului, dispozitiile privind medierea se aplica numai in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Tribunalul Bacau - Sectia penala si magistratii din cadrul judecatoriilor Buhusi si Moinesti au apreciat ca dispozitiile art. 64 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza in sensul ca medierea este o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementate de dispozitiile art. 159 din Codul penal si ca poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare, conform alin. (3) al aceluiasi articol. In acelasi sens au opinat Tribunalul Neamt si Judecatoria Piatra-Neamt. Judecatoria Gherla a opinat ca medierea este o modalitate a impacarii, ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementate de art. 159 din Codul penal, si ca poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare. Curtea de Apel Pitesti si instantele judecatoresti din circumscriptia sa nu au identificat o practica judiciara in materia indicata, insa au opinat ca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator reprezinta o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementate de dispozitiile art. 159 din Codul penal, deoarece, in esenta, finalitatea procedurii de mediere o reprezinta incercarea de impacare a partilor. S-a apreciat ca in aceasta interpretare devin aplicabile dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, in sensul ca impacarea, inclusiv in procedura medierii, poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare. Curtea de Apel Timisoara - Sectia penala a transmis ca nu a identificat o jurisprudenta in materie, insa a apreciat, in unanimitate, ca medierea este o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale si, pentru a se putea dispune incetarea procesului penal, in conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, poate interveni pana la citirea actului de sesizare. Curtea de Apel Craiova - Sectia penala si instantele arondate si Curtea de Apel Targu Mures - Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie si instantele arondate au transmis doar ca nu a fost identificata o jurisprudenta relevanta in aceasta materie. Din prezentarea opiniilor exprimate de catre instante s-a conturat opinia majoritara, in sensul ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale, si nu o modalitate a impacarii, care poate interveni in tot cursul procesului penal.

VI. Opinia specialistilor
In conformitate cu dispozitiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedura penala, raportat la art. 473 alin. (5) din acelasi cod, a fost solicitata opinia scrisa a unor specialisti recunoscuti din cadrul facultatilor de drept ale universitatilor din Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Sibiu, Timisoara, Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti, Colegiului Mediatorilor, precum si din cadrul Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane, cu privire la chestiunea de drept ce formeaza obiectul sesizarii. In punctul de vedere transmis, Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” din subordinea Academiei Romane a subliniat ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale, prevazuta intr-o lege speciala, o institutie de sine statatoare cu reglementare juridica distincta, si nu o forma a impacarii prevazuta in art. 159 din Codul penal, care este o norma de drept penal generala, astfel incat ea poate interveni oricand pana la solutionarea definitiva a cauzei, nefiind supusa termenului prevazut de art. 159 alin. (3) din Codul penal referitor la impacare. In sustinerea acestei opinii, cu privire la natura juridica a medierii, s-a aratat ca acordul de mediere reprezinta o intelegere civila intre persoana vatamata si suspect, Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale inlocuind in totalitate cuvantul „impacare” cu acela de „intelegere”, de unde concluzia ca legiuitorul a inteles sa foloseasca aceasta notiune drept o solutie amiabila la conflict, cu alte cuvinte o intelegere. Un alt argument a vizat scopul medierii, ce decurge chiar din actul normativ, respectiv ca aceasta nu este o impacare a partilor, iar acordul de mediere nu reprezinta acea impacare prevazuta in art. 159 din Codul penal, fiind vorba de o intelegere amiabila privind un anume conflict, mediatorul avand dreptul de a facilita intelegerea dintre parti, si nicidecum impacarea lor. Astfel, intelegerea poate lua diferite forme, poate fi conditionata si poate contine orice fel de tip de intelegere intre parti, singura conditie fiind ca aceasta sa respecte cadrul legal si moral. Asadar, acordul de mediere poate fi caracterizat drept un contract civil intre parti, contract care are ca efect incetarea procesului penal, cu mentiunea ca acesta nu este supus niciunei conditii de validitate, asa cum este reglementata impacarea in conditiile art. 159 din Codul penal. De asemenea, s-a apreciat ca medierea poate interveni pana la ramanerea definitiva a sentintei penale, deoarece nicio norma a Codului de procedura penala nu face vorbire de un anumit termen sau stadiu procesual pana la care poate fi depusa intelegerea. Medierea are o dubla natura juridica, ca si impacarea si retragerea plangerii prealabile, respectiv de drept penal, reglementata in art. 159 din Codul penal, dar si de drept procesual, fiind o cauza care inlatura raspunderea penala, dar si o cauza care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, astfel cum se arata in art. 16 alin. (1) lit. g) si in art. 17 din Codul de procedura penala. Aceasta concluzie se fundamenteaza pe dispozitiile art. 69 din Legea nr. 192/2006, care prevad in mod expres ca, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (3) din Codul penal, in cazul in care procedura de mediere se desfasoara inainte de inceperea urmaririi penale si aceasta se inchide prin solutionarea conflictului si incheierea unei intelegeri, fapta nu va atrage raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care s-a incheiat medierea. Totodata, s-a facut trimitere la dispozitiile art. 70 din aceeasi lege, in care se prevede ca in cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere, fara a se face vreo limitare dupa cum cauza s-ar afla in faza de judecata, in prima instanta sau in apel, precum si la prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, in care se arata ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar daca a fost pusa in miscare ea nu poate fi exercitata, printre altele, si cand a intervenit un acord de mediere in conditiile legii. Facultatea de Drept, Departamentul de drept public din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a exprimat ca opinie majoritara punctul de vedere institutional, in sensul ca:
1. medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale, nu o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementate de dispozitiile art. 159 din Codul penal; 2. medierea poate interveni in tot cursul procesului penal, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 159 alin. (3) din Codul penal. In fundamentarea acestui punct de vedere, cu privire la prima intrebare, au fost invocate dispozitiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, potrivit carora medierea reprezinta o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor. S-a mentionat ca legiuitorul roman a inteles sa creeze o forma institutionalizata de solutionare a conflictelor juridice ivite intre diferite persoane, inclusiv in cauzele penale, fiind invocate in acest sens dispozitiile art. 67 din legea speciala. S-a aratat ca, in latura penala a unei astfel de cauze, medierea este aplicabila numai in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. De asemenea, raportandu-se la caracterul oficial al medierii, respectiv la faptul ca aceasta poate fi realizata doar in fata si prin intermediul unui mediator (care a dobandit aceasta calitate in temeiul legii), ca sfera ei de aplicabilitate inglobeaza atat infractiunile pentru care retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala, cat si infractiunile pentru care impacarea partilor are acelasi efect asupra laturii penale, precum si la faptul ca legiuitorul a enuntat expres „incheierea unui acord de mediere” in Codul de procedura penala in art. 16 alin. (1) lit. g), alaturi de impacare si retragerea plangerii prealabile, drept cazuri care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, s-a apreciat ca aceste trei argumente sunt suficient de puternice pentru a trage concluzia ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale. Au fost aduse si alte argumente suplimentare, in sensul ca retragerea plangerii prealabile, impacarea partilor si medierea pot fi considerate trei moduri diferite prin care se ajunge la acelasi rezultat: solutionarea pe cale amiabila a unui conflict, cu consecinta inlaturarii raspunderii penale. Faptul ca impacarea partilor sau subiectilor presupune o participare a ambelor parti implicate ar putea genera o alta concluzie, in sensul considerarii medierii ca fiind o modalitate de impacare a partilor, ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale. Cele doua institutii sunt diferite de retragerea plangerii prealabile, care presupune conceptual un act unilateral al celui care a depus plangerea. Daca ar fi asa, pentru consecventa, conform sferei de aplicabilitate a medierii, aceasta ar trebui sa fie si o modalitate de retragere a plangerii prealabile, ceea ce, din punct de vedere conceptual, ar fi destul de greu de conciliat cu ideea ca retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor sunt doua institutii diferite, chiar daca au acelasi efect: inlatura raspunderea penala. S-a mentionat ca, daca sfera de aplicabilitate a medierii ar fi fost restransa de legiuitor la infractiunile pentru care impacarea partilor inlatura raspunderea penala, s-ar fi putut discuta, cu rezerve, daca aceasta este sau nu o modalitate a impacarii. Astfel, in masura in care impacarea ar reprezenta dreptul comun in aceasta materie, nu ar fi fost de plano exclus ca medierea sa aiba un caracter derogatoriu, respectiv sa fie o impacare reglementata printr-un text de lege special, cu conditii de aplicabilitate mai favorabile pentru parti decat cele de la impacarea retinuta de Codul penal. Au fost invocate modificarile aduse de legiuitor dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 incepand cu 1 februarie 2014, care nu au vizat si limitarea sferei infractiunilor in cazul carora poate interveni un acord de mediere, precum si diferentele procedurale de aplicare a acestei institutii. Astfel, s-a apreciat ca un aspect extrem de important este acela ca prin art. 69 din Legea nr. 192/2006 se instituie posibilitatea incheierii medierii chiar inaintea inceperii procesului penal, aceasta ipoteza fiind exclusa in cazul impacarii partilor sau subiectilor procesuali. In plus, termenul de depunere a plangerii prealabile se suspenda pe durata acestei proceduri, ceea ce nu se intampla in cazul inceperii negocierilor pentru o impacare sau retragere a plangerii „traditionala”. De asemenea, in cazul in care procedura se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau judecata, dupa caz, se poate suspenda pe o durata de maximum 3 luni, conform art. 70 din legea speciala. In aceasta procedura, mediatorul este tinut, prin art. 68 din legea speciala, sa verifice indeplinirea unor garantii in materie de drept la aparare si drept la interpret. O astfel de conditie nu este prevazuta in cazul institutiei impacarii Cat priveste modul in care se ia act de existenta unui acord de mediere, acesta este distinct fata de modul in care trebuie sa se ia act de impacarea partilor, asa cum rezulta din art. 70 alin. (5) din Legea nr. 192/2006. Astfel, este suficienta transmiterea de catre mediator a acordului de mediere si a procesului-verbal de incheiere a medierii in original, pentru a se constata existenta acestei cauze de inlaturare a raspunderii penale, nefiind necesar un act notarial sau prezenta nemijlocita a partilor in fata instantei, astfel cum se intampla in cazul impacarii1. Mai mult, se poate observa faptul ca impacarea este conditionata atat de stingerea actiunii penale, cat si de stingerea actiunii civile, in timp ce, in cazul medierii, partile pot incheia un acord si numai in ceea ce priveste latura penala a procesului penal. Aceasta precizare este esentiala deoarece de esenta impacarii este ca aceasta sa fie totala si neconditionata2. Pe de alta parte, Codul de procedura penala consacra aceasta modalitate ca fiind distincta de impacare sau de retragerea plangerii. Se poate observa ca, dupa realizarea unui acord de mediere, nu se mai poate face plangere prealabila, chiar daca termenul nu este expirat, spre deosebire de situatia unei impacari inainte de formularea unei plangeri prealabile. In acest ultim caz temeiul de clasare este cel reglementat de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, adica exista un acord de mediere, si nu cel prevazut la art. 16 alin. (1) lit. e), ce prevede ca se dispune clasarea atunci cand lipseste plangerea prealabila. In ceea ce priveste cea de-a doua chestiune cu care a fost sesizata instanta suprema, s-a aratat ca medierea, nefiind o modalitate de impacare, nu este tinuta de termenul avut in vedere de art. 159 alin. (3) din Codul penal, ea putand interveni oricand in cursul procesului penal. Pe de alta parte, medierea se regaseste intr-un act normativ cu caracter special fata de prevederile Codului penal sau ale Codului de procedura penala, iar acolo unde legiuitorul a dorit sa raporteze institutia medierii la anumite prevederi de drept comun a facut-o intr-un mod univoc. Or, in ceea ce priveste termenul pana la care poate interveni acordul de mediere, legiuitorul nu s-a raportat la vreo prevedere de drept comun, implicit, intentia acestuia fiind de a nu restrange aplicabilitatea medierii prin raportare la un anumit termen pana la care poate interveni. Aceasta concluzie rezulta si din dispozitiile art. 367 alin. (3) din noul Cod de procedura penala, potrivit carora suspendarea judecatii se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii, norma care, in lipsa unei prevederi contrare, se aplica si in faza judecatii apelului [(art. 420 alin. (11) din noul Cod de procedura penala)]. Din acest text se poate trage concluzia rezonabila ca medierea poate produce efecte si dincolo de momentul citirii actului de sesizare. Fata de considerentele aratate, s-a apreciat ca, delege ferenda, ar fi recomandat sa se revina la termenul anterior pana la care s-ar putea realiza impacarea, deoarece situatia actuala poate duce la consecinte absurde. De exemplu, instanta de apel este obligata sa ia act de acordul de mediere si sa inceteze procesul penal ca urmare a medierii realizate de mediator, dar aceeasi instanta, ca organ decident, nu ar putea sa ia act in mod nemijlocit de vointa partilor de a stinge litigiul penal. Adica partile nu se pot „media” direct in sala de judecata, fiind obligate sa treaca pe la mediator in prealabil, incalcandu-se, printre altele, si regula fireasca din teoria dreptului care stabileste ca cine poate mai mult poate si mai putin. In aceasta ultima situatie natura juridica a medierii ar deveni o chestiune mai mult teoretica decat una cu consecinte practice majore, asa cum este ea in prezent. In punctul de vedere exprimat de Facultatea de Drept, Colectivul de stiinte penale din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi s-a aratat ca, in actualul context legislativ, orice solutie s-ar impune pe calea hotararii prealabile, vor putea exista temeiuri de abordare critica impotriva ei. S-a apreciat ca este de datoria legiuitorului sa transeze problema (inclusiv ulterior pronuntarii deciziei in cauza prezenta si separat de orice solutie se va impune, astfel, instantelor). Pana la acel moment, s-a optat pentru alternativa interpretarii in spiritul legii a chestiunii analizate, respectiv ca medierea, ca forma concreta de realizare a impacarii, este supusa limitei temporale reglementate in cazul impacarii, potrivit art. 159 alin. (3) din Codul penal, de momentul citirii actului de sesizare a instantei, cu precizarea ca este posibila, pertinenta si viabila (dar in spiritul unei alte forme de interpretare, tehnice, stricte a literei legii) si interpretarea opusa [medierea ca o modalitate autonoma de inlaturare a raspunderii penale, asadar independenta temporal de termenul indicat pentru impacare in art. 159 alin. (3) din Codul penal - data citirii actului de sesizare a instantei]. In punctul de vedere exprimat de Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara s-a aratat ca, in latura penala a procesului, medierea nu este o cauza de inlaturare a raspunderii penale sui-generis, ci este o procedura prin care partile inteleg sa solutioneze un conflict penal pe cale amiabila, atunci cand legea penala permite retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor, singurele manifestari de vointa care inlatura raspunderea penala. Calificarea de catre instanta a medierii drept cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale este vadit eronata, raportat la cauzele in care se aplica, respectiv numai in cele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Daca procedura medierii nu se concretizeaza in retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor, dupa caz, procesul penal se reia din oficiu imediat dupa primirea procesului-verbal prin care se constata ca nu s-a incheiat intelegerea sau la expirarea termenului de 3 luni de la data la care a fost dispusa suspendarea acestuia. S-a apreciat ca, sub aspectul laturii penale, procesul-verbal intocmit potrivit legii, prin care se inchide procedura medierii, trebuie sa cuprinda manifestarea expresa a vointei de retragere a plangerii prealabile sau de impacare a partilor. In ce priveste momentul pana la care poate interveni medierea s-a aratat ca trebuie facuta distinctie intre infractiunile pentru care impacarea inlatura raspunderea penala si cele pentru care exercitarea actiunii penale este conditionata de plangerea prealabila, dupa cum trebuie sa se faca distinctie daca medierea priveste latura penala a cauzei sau doar latura civila a litigiului. Din interpretarea prevederilor art. 159 din Codul penal rezulta ca impacarea poate interveni in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, daca legea o prevede in mod expres, si ca produce efecte numai cu privire la persoanele intre care a intervenit, daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei. Impacarea inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila. Pe cale de consecinta, o cerere de suspendare a judecatii in vederea medierii, in cauzele in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, dar legea permite impacarea partilor, dupa citirea actului de sesizare a instantei, trebuie respinsa ca inadmisibila daca priveste rezolvarea actiunii penale. Asadar, in cauzele in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, medierea poate avea ca efect impacarea partilor in tot cursul urmaririi penale, in cursul procedurii in camera prealabila si in cursul judecatii pana la citirea actului de sesizare a instantei, dar nu mai tarziu de acest moment. Astfel, daca la primul termen de judecata, dar inainte de citirea actului de sesizare, partile prezinta contractul de mediere si solicita suspendarea procesului in vederea medierii, instanta nu va da citire actului de sesizare, ci va dispune suspendarea judecatii in temeiul art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. In cauzele in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut la plangerea prealabila a persoanei vatamate, medierea poate avea loc in tot cursul procesului penal, pana la pronuntarea unei hotarari definitive, deoarece, potrivit art. 158 alin. (2) din Codul penal, retragerea plangerii prealabile poate avea loc in tot cursul procesului penal, pana la pronuntarea unei hotarari definitive. Procesul-verbal intocmit potrivit legii, prin care se inchide procedura medierii, trebuie sa cuprinda, in acest caz, manifestarea expresa a vointei de retragere a plangerii. In cazul in care procedura de mediere se desfasoara inaintea inceperii procesului penal si se inchide prin solutionarea conflictului si incheierea unei intelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) din legea speciala, persoana vatamata poate introduce plangerea prealabila in acelasi termen, care isi va relua cursul de la data intocmirii procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare. In cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere. Suspendarea dureaza pana cand procedura medierii se inchide prin oricare dintre modurile prevazute de aceasta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusa. In ce priveste latura civila a procesului penal, deoarece procedura medierii se aplica in cauzele penale, atat in latura penala, cat si in latura civila, partile pot solicita suspendarea judecarii cauzei oricand in cursul judecatii, pana la pronuntarea unei hotarari definitive, inclusiv in cauzele in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, daca partile prezinta contractul de mediere. In aceasta situatie, instanta poate dispune disjungerea solutionarii actiunii civile in temeiul art. 26 din Codul de procedura penala. Punctul de vedere exprimat de mediatorul Ana Balan din cadrul Colegiului Mediatorilor referitor la prima intrebare formulata este in sensul ca medierea este o institutie distincta de impacare si de retragerea plangerii prealabile. S-a aratat ca retragerea plangerii prealabile, reglementata de dispozitiile art. 158 din Codul penal, poate interveni in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile, pana la pronuntarea unei hotarari definitive; este un act unilateral al persoanei vatamate; opereaza in rem, intrucat se refera la fapta; produce efecte fata de toti suspectii/inculpatii care au comis fapta, cu privire la latura penala; nu rezolva latura civila. In ceea ce priveste impacarea, reglementata in art. 159 din Codul penal, aceasta poate interveni in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei; este un act bilateral, presupunand acordul de vointa al persoanei vatamate si al suspectului/inculpatului; opereaza in personam, producand efecte doar asupra suspectului/inculpatului care s-a impacat cu victima; inlatura raspunderea penala; stinge actiunea civila; este totala, neconditionata si definitiva (Decizia nr. XXVII/2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie). Pe de alta parte, acordul de mediere este reglementat de dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, potrivit carora pot face obiectul medierii, pe latura penala, cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Totodata, poate face obiectul medierii latura civila a oricarei infractiuni, indiferent de gravitatea acesteia. S-a aratat ca acordul de mediere este un act bilateral ce reprezinta vointa si solutia partilor; este redactat, de regula, de mediator - tert neutru, impartial - care faciliteaza comunicarea si negocierea, fara a oferi solutii; iar daca s-a ajuns la un acord pe latura penala, prin care partile inteleg sa stinga litigiul (nu sa se impace sau una din ele sa retraga plangerea) in conditiile expres mentionate in acord, cu drepturi si obligatii specifice fiecareia din parti, organele judiciare iau act de acordul de mediere si procesul penal inceteaza, prin acordul partilor. In ceea ce priveste latura civila, in cazul in care litigiul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, cu respectarea conditiilor legale, o hotarare, dispozitiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicandu-se in mod corespunzator. Asadar, ca urmare a acordului de mediere pot fi rezolvate, in acelasi timp, atat latura penala, cat si latura civila. Cu privire la cea de-a doua intrebare formulata s-a aratat ca partile pot recurge la mediere inainte de inceperea procesului penal, in timpul acestuia sau ulterior procesului penal, cu diferente in ceea ce priveste efectele acordului. Astfel, in cazul in care procedura de mediere se desfasoara inaintea inceperii procesului penal si aceasta se inchide prin solutionarea conflictului si incheierea unei intelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) din legea speciala, prin derogare de la dispozitiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a incheiat prin mediere; termenul prevazut de lege pentru introducerea plangerii prealabile se suspenda pe durata desfasurarii medierii; iar daca partile aflate in conflict nu au incheiat o intelegere, persoana vatamata poate introduce plangerea prealabila in acelasi termen, care isi va relua cursul de la data intocmirii procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare. In cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere. Suspendarea dureaza pana cand procedura medierii se inchide prin oricare dintre modurile prevazute de aceasta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusa. Procesul penal se reia din oficiu, imediat dupa primirea procesului-verbal prin care se constata ca nu s-a incheiat intelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sau, daca acesta nu se comunica, la expirarea termenului prevazut la art. 70 alin. (2) din acelasi act normativ. Pentru solutionarea actiunii penale ori a actiunii civile in baza acordului incheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat sa transmita organului judiciar acordul de mediere si procesul-verbal de incheiere a medierii in original si in format electronic, daca partile au ajuns la o intelegere, sau doar procesul-verbal de incheiere a medierii, in situatiile prevazute la art. 56 alin. (1) lit. b) si c) din legea speciala. Exemplificand pentru evidentierea diferentelor si, implicit, a avantajelor medierii, comparativ cu impacarea si retragerea plangerii prealabile, s-a aratat ca, in ceea ce priveste infractiunea de violenta in familie, prevazuta de art. 199 din Codul penal, in cazul impacarii, victima violentei in familie poate declara, pana la primul termen de judecata, ca se impaca cu agresorul, situatie in care instanta ia act de vointa partilor, inceteaza procesul penal si cel civil, in timp ce, daca se recurge la mediere, partile pot sa opteze pentru mediere oricand pe durata procesului penal, iar partea vatamata poate sa convina cu agresorul sa stinga litigiul, in conditiile in care acesta suporta jumatate din costurile necesare intretinerii gospodariei, nu intra in camera ei in timpul noptii, urmeaza o cura de dezalcoolizare si orice altceva mai convin partile, caz in care instanta, luand act de acord, inceteaza procesul penal si cuprinde in dispozitivul hotararii cele convenite de parti. De asemenea, in cazul unei infractiuni de furt, prevazuta de art. 228 din Codul penal, partea vatamata isi poate retrage plangerea oricand, pana la pronuntarea unei hotarari definitive, situatie in care instanta ia act si inceteaza procesul penal, iar latura civila nu se rezolva, fiind necesara o alta actiune cu tot ce presupune - martori, inscrisuri etc. - pentru stabilirea prejudiciului si a despagubirilor aferente. Daca se recurge la mediere, partile pot sa apeleze la aceasta oricand pe durata procesului penal si pot conveni stingerea litigiului in conditiile in care inculpatul returneaza bunurile sustrase, ofera o suma de bani in schimbul acestora, presteaza activitatile stabilite cu persoana vatamata daca nu dispune de bani etc., situatie in care instanta ia act de acord, inceteaza procesul penal si cuprinde in dispozitivul hotararii cele convenite de parti, fara a fi necesare acte, martori, alte dovezi sau termene pentru stabilirea prejudiciului.

VII. Punctul de vedere al Directiei legislatie, studii, documentare si informatica juridica din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Directia de specialitate a opinat cu privire la prima chestiune de drept care formeaza obiectul Dosarului nr. 533/1/2015, in sensul ca medierea (incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006) constituie o cauza care inlatura raspunderea penala sui-generis, distincta de impacare, cauza care inlatura raspunderea penala reglementata in dispozitiile art. 159 din Codul penal. In sustinerea acestei opinii s-au invocat mai multe argumente. Astfel, s-a aratat ca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 255/2013, stabilesc in alin. (1) aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 192/2006 in cauzele penale, atat in latura penala, cat si in latura civila, si prevad in alin. (2) ca in latura penala a procesului dispozitiile privind medierea se aplica numai in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Din aceste din urma dispozitii rezulta, cu claritate, ca sfera infractiunilor pentru care opereaza medierea este mai extinsa decat sfera infractiunilor pentru care opereaza impacarea si ca sfera infractiunilor pentru care opereaza medierea include infractiunile pentru care impacarea inlatura raspunderea penala, dar nu se limiteaza la acestea, ci include si infractiunile pentru care retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala. In consecinta, medierea (incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006) nu poate constitui o modalitate a impacarii, intrucat sfera infractiunilor carora le este aplicabila medierea nu este identica, ci este mai extinsa decat sfera infractiunilor carora le este aplicabila impacarea. In acest context, s-a subliniat faptul ca, in conceptia noului Cod penal, retragerea plangerii prealabile si impacarea - cauze care inlatura raspunderea penala - se exclud reciproc. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 158 alin. (1) din Codul penal, retragerea plangerii prealabile constituie o cauza care inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile. S-a aratat ca in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate si in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala poate fi pusa in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate sau din oficiu, insa a fost pusa in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, nu opereaza impacarea, ci numai retragerea plangerii prealabile. In schimb, conform dispozitiilor art. 159 alin. (1) din Codul penal, impacarea constituie o cauza care inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, daca legea o prevede in mod expres (in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare numai din oficiu si in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala poate fi pusa in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate sau din oficiu, insa a fost pusa in miscare din oficiu, nu opereaza retragerea plangerii prealabile, ci numai impacarea, daca legea o prevede in mod expres). Asadar, s-a apreciat ca, intrucat priveste atat infractiunile pentru care retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala, cat si infractiunile pentru care impacarea inlatura raspunderea penala, iar sfera acestor infractiuni este diferita, medierea nu poate fi considerata o modalitate a impacarii, ci o cauza care inlatura raspunderea penala, distincta, reglementata in Legea nr. 192/2006, care opereaza atat cu privire la categoria infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala, cat si cu privire la categoria infractiunilor pentru care impacarea inlatura raspunderea penala. S-a aratat ca natura medierii, de cauza distincta care inlatura raspunderea penala, rezulta si din formularea partii finale a dispozitiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 -„fapta nu va atrage raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a incheiat prin mediere”. [Art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede ca „In cazul in care procedura de mediere se desfasoara inaintea inceperii procesului penal si aceasta se inchide prin solutionarea conflictului si incheierea unei intelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispozitiile art. 157 alin. (3) din Codul penal [referitoare la lipsa plangerii prealabile], fapta nu va atrage raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a incheiat prin mediere.”] Dispozitiile art. 69 alin. (1) partea finala din Legea nr. 192/2006 se refera, in mod explicit, la inlaturarea raspunderii penale prin mediere (prin incheierea unui acord de mediere). Pe de alta parte, art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, care reglementeaza cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, stabileste ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata, daca: „g) a fost retrasa plangerea prealabila, in cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia inlatura raspunderea penala, a intervenit impacarea ori a fost incheiat un acord de mediere in conditiile legii”. In aceste dispozitii legiuitorul prevede incheierea unui acord de mediere distinct de retragerea plangerii prealabile si de impacare, conferind acestuia caracterul de caz distinct care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale. Or, cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale prevazute in art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala au corespondent, in planul dreptului penal, cauzele care inlatura raspunderea penala. In atare situatie, reglementarea distincta a incheierii unui acord de mediere in cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, alaturi de retragerea plangerii prealabile si de impacare, releva caracterul medierii (al incheierii unui acord de mediere), de cauza care inlatura raspunderea penala sui-generis, distincta de impacare. Cu privire la a doua chestiune de drept care formeaza obiectul Dosarului nr. 533/1/2015, s-a aratat ca medierea (incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006) poate interveni in tot cursul procesului penal, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale, iar nu numai pana la citirea actului de sesizare, asa cum se prevede in dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal in materia impacarii. In sustinerea acestei opinii au fost aduse mai multe argumente. Astfel, medierea (incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006) constituie o cauza care inlatura raspunderea penala sui-generis, distincta de impacare si, in consecinta, in materia medierii nu sunt aplicabile dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, potrivit carora impacarea produce efecte numai daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei. Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, in cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere. Asadar, aceste dispozitii se refera la judecata, fara a stabili un moment pana la care medierea se poate desfasura dupa inceperea procesului penal, rezultand ca acordul de mediere se poate incheia in orice moment pe parcursul judecatii. S-a mai mentionat ca dispozitiile art. 367 alin. (3) din Codul de procedura penala nu limiteaza momentul pana la care instanta, in cursul judecatii, poate dispune suspendarea pe perioada desfasurarii procedurii de mediere reglementata in Legea nr. 192/2006. Drept urmare, instanta poate dispune oricand in cursul judecatii suspendarea pentru desfasurarea procedurii de mediere. Mai mult, aceste dispozitii, care reglementeaza suspendarea judecatii, sunt incluse in cap. I „Dispozitii generale”al titlului III „Judecata” din partea speciala a Codului de procedura penala si, prin urmare, sunt aplicabile atat la judecata in prima instanta, cat si la judecata in apel. Fata de aceste aspecte, se poate trage concluzia ca suspendarea judecatii pe perioada desfasurarii procedurii de mediere poate fi dispusa de catre instanta in tot cursul judecatii in prima instanta si in tot cursul judecatii in apel si, in consecinta, insasi procedura de mediere se poate desfasura in tot cursul judecatii in prima instanta si in apel, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale.

VIII. Examenul jurisprudentei
1. Jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale
Prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014 pronuntata de Curtea Constitutionala referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii, ridicata de procuror in Dosarul nr. 12.074/231/2013 al Curtii de Apel Galati - Sectia penala si pentru cauze cu minori, si s-a constatat ca acestea sunt constitutionale in masura in care se aplica tuturor inculpatilor trimisi in judecata inaintea datei intrarii in vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal si pentru care la acea data momentul citirii actului de sesizare fusese depasit. In considerentele deciziei mai sus mentionate, Curtea Constitutionala a examinat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor mentionate, pornind de la natura juridica a institutiei, in sensul daca aceasta este una de drept penal substantial sau procedural, pornind de la criteriile stabilite prin decizia aceleiasi instante, nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, respectiv de la obiectul de reglementare al normei, scopul reglementarii si rezultatul la care conduce norma. De asemenea, Curtea a mai facut referire si la Cauza Scoppola impotriva Italiei nr. 2, §111, 112 si 113, aratand ca asezarea dispozitiilor de drept penal si a celor procesual penale in Codul penal sau in Codul de procedura penala nu constituie un criteriu pentru stabilirea naturii lor si ca, daca aplicarea concreta a unei norme la o speta dedusa judecatii, indiferent de ramura de drept careia ii apartine, aduce o schimbare cu privire la conditiile de tragere la raspundere penala si de aplicare a pedepselor, aceasta va cadea sub incidenta principiului aplicarii legii penale mai favorabile. Fata de criteriile anterior mentionate, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, sub aspectul obiectului, reglementeaza o cauza de inlaturare a raspunderii penale. Sub aspectul scopului reglementarii, acestea atribuie un drept partilor procesului penal, nefiind o norma care sa reglementeze proceduri. De asemenea, avand in vedere criteriul rezultatului produs de norma analizata, s-a aratat ca acesta consta in inlaturarea raspunderii penale; rezulta astfel ca norma criticata este de drept penal substantial, cazand sub incidenta aplicarii legii penale mai favorabile. Pe de alta parte, Codul penal in vigoare prevede impacarea ca modalitate de inlaturare a raspunderii penale si, prin urmare, de stingere a actiunii penale, conform art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, si pentru infractiuni in cazul carora Codul penal din 1969 nu instituia dreptul partilor de a se impaca (una dintre aceste infractiuni fiind si furtul calificat, reglementat la art. 209 din Codul penal din 1969 si la art. 229 din Codul penal). Insa, conform dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, pentru ca impacarea sa produca efectele juridice aratate, aceasta trebuie sa intervina pana la citirea actului de sesizare a instantei. Or, intrarea in vigoare a Codului penal a creat, in raport cu stadiul solutionarii cauzelor penale avand ca obiect constatarea savarsirii infractiunilor analizate, trei situatii procesuale diferite: prima dintre acestea priveste situatia cauzelor solutionate definitiv pana la data intrarii in vigoare a Codului penal, carora prevederile art. 159 alin. (3) din acest cod nu le sunt aplicabile; a doua se refera la situatia cauzelor aflate in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului penal, in cazul carora la data anterior referita nu a fost depasit momentul citirii actului de sesizare a instantei, cauze in care textul criticat poate fi aplicat; a treia ipoteza are in vedere situatia cauzelor in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului penal, in care la data aratata fusese depasit momentul citirii actului de sesizare a instantei. Curtea a retinut ca doar cu privire la aceasta din urma situatie se pune problema constitutionalitatii aplicarii/neaplicarii dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal in situatii tranzitorii. Legiuitorul nu a reglementat insa in terminis procedura ce se impune a fi urmata in cazul impacarii ce intervine in cauzele incepute sub imperiul Codului penal din 1969, dar in care momentul citirii actului de sesizare a instantei a fost depasit la data intrarii in vigoare a Codului penal. Potrivit dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentala, in aceste cauze va fi aplicata legea penala mai favorabila. Aceasta poate fi, asa cum s-a aratat mai sus, fie Codul penal din 1969, fie Codul penal in vigoare. Din perspectiva aplicarii principiului constitutional anterior enuntat, s-a aratat ca reglementarea de catre legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instantei, ca ultim moment in care poate interveni impacarea, conform dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, este pe deplin justificata prin finalitatea urmarita, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatii de exercitare abuziva a acestui drept. In acest sens, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, Curtea a retinut ca instituirea de catre legiuitor a unor termene procesuale asigura ordinea de drept, indispensabila pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura, sa le acorde ocrotire. S-a aratat insa, prin aceeasi decizie, ca legiuitorul trebuie sa aiba in vedere si faptul ca instituirea unor astfel de exigente trebuie sa aiba un caracter rezonabil, astfel incat aceasta sa nu constituie o restrangere excesiva a exercitarii vreunui drept, de natura sa afecteze insasi existenta dreptului in cauza (a se vedea in acest sens si Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Tot prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 Curtea a subliniat faptul ca durata procesului si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de indeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului si alte imprejurari care pot sa intarzie solutionarea cauzei (de exemplu, in situatia disjungerii cauzei fata de un coautor, acesta, gratie intarzierii finalizarii fazei de urmarire penala, spre deosebire de celalalt coautor, poate apela la procedura simplificata). S-a retinut, de asemenea, ca, in numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea partilor care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla in situatii de natura obiectiva, ci se datoreaza unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei si de gradul de incarcare a activitatii parchetelor si instantelor. Pe cale de consecinta, pentru a raspunde exigentelor principiului constitutional al aplicarii legii penale mai favorabile, prevazut la art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, asa cum acesta a fost detaliat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constitutionale numai in masura in care, pana la incetarea situatiilor tranzitorii, in virtutea principiului constitutional al aplicarii legii penale mai favorabile, impacarea poate interveni si in cauzele incepute inaintea datei intrarii in vigoare a Codului penal si in care a fost depasit momentul citirii actului de sesizare a instantei. Curtea Constitutionala a mai facut referire si la Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006 si la efectele deciziilor pronuntate de instanta de contencios constitutional, retinand ca „in situatiile tranzitorii aratate, impacarea poate interveni pana la primul termen de judecata stabilit ulterior datei publicarii prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.
2. Jurisprudenta relevanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Prin Decizia nr. 1.543 din 7 mai 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala, pronuntata in Dosarul nr. 62.546/3/2010, au fost admise recursurile declarate de inculpatii S.C.Gh. si B.A. impotriva Deciziei penale nr. 219 din 17 septembrie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penala. S-au casat in parte atat decizia recurata, cat si Sentinta penala nr. 1.012 din 26 noiembrie 2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala in Dosarul nr. 62.546/3/2010, numai in ceea ce ii priveste pe inculpatii S.C.Gh. si B.A. si numai in ceea ce priveste aplicarea legii penale mai favorabile si rejudecand in aceste limite: S-a schimbat incadrarea juridica a faptelor cu privire la inculpatii S.C.Gh. si B.A., din infractiunea prevazuta de art. 215 alin. 1 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal anterior, in infractiunea prevazuta de art. 244 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal anterior si art. 5 din Codul penal. S-a incetat procesul penal pornit impotriva inculpatilor S.C.Gh. si B.A. pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 244 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal anterior si art. 5 din Codul penal, ca urmare a intervenirii impacarii partilor. In baza art. 159 alin. (2) teza finala din Codul penal si art. 601 si urmatoarele din Legea nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a stins actiunea civila, luand act de acordul de mediere intervenit intre parti. S-au mentinut celelalte dispozitii ale hotararilor care nu contravin acestei decizii. In considerentele deciziei, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala a stabilit incidenta aplicarii art. 5 din Codul penal cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei si, data fiind abrogarea art. 215 din Codul penal anterior si incriminarea inselaciunii in art. 244 din Codul penal, a comparat continutul constitutiv al infractiunii din ambele reglementari. Instanta de recurs a constatat ca elementul material al laturii obiective in ceea ce ii priveste pe S.C.Gh. si B.A., respectiv inducerea in eroare a partii civile M.C., nu prezinta diferente intre art. 215 din Codul penal anterior si art. 244 alin. (1) din Codul penal. Potrivit noii reglementari privind infractiunea de inselaciune, art. 244 alin. (3) din Codul penal, se statueaza ca impacarea inlatura raspunderea penala, in timp ce in cuprinsul art. 159 alin. (2) din Codul penal se arata ca impacarea inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila. In conditiile in care partile au incheiat acordul de mediere, inscris in care au aratat ca sunt de acord cu impacarea, cu despagubirea partii civile M.C., care nu mai are pretentii civile prezente si viitoare in legatura cu acest dosar, precum si cu stingerea in totalitate a litigiului, mentionandu-se ca devin aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) si art. 17 alin. (2) din Codul de procedura penala, coroborat cu art. 132 alin. 2 din Codul penal anterior, si este inlaturata raspunderea penala, acord exprimat personal si in sedinta de judecata, Inalta Curte, dand eficienta dispozitiilor art. 159 alin. (2) teza finala din Codul penal, a dispus incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatilor S.C.Gh. si B.A., luand act de impacarea partilor, manifestare de vointa ce a fost consfintita prin acordul de mediere incheiat intre parti si redat in integralitate in cuprinsul deciziei.
3. Jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului
Nu au fost identificate decizii relevante in problema de drept analizata.

IX. Dispozitii legale incidente
Art. 45 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator Contractul de mediere trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea anularii, urmatoarele clauze:
a) identitatea partilor aflate in conflict sau, dupa caz, a reprezentantilor lor;
b) mentionarea tipului sau a obiectului conflictului;
c) declaratia partilor ca au fost informate de catre mediator cu privire la mediere, efectele acesteia si regulile aplicabile;
d) obligatia mediatorului de a pastra confidentialitatea si decizia partilor privind pastrarea confidentialitatii, dupa caz;
e) angajamentul partilor aflate in conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;
f) obligatia partilor aflate in conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului si cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii in interesul partilor, precum si modalitatile de avansare si de plata a acestor sume, inclusiv in caz de renuntare la mediere sau de esuare a procedurii, precum si proportia care va fi suportata de catre parti, tinandu-se cont, daca este cazul, de situatia lor sociala. Daca nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de catre parti in mod egal;
g) intelegerea partilor privind limba in care urmeaza sa se desfasoare medierea;
h) numarul de exemplare in care va fi redactat acordul in cazul in care acesta va fi in forma scrisa, corespunzator numarului partilor semnatare ale contractului de mediere;
i) obligatia partilor de a semna procesul-verbal intocmit de catre mediator, indiferent de modul in care se va incheia medierea. Art. 46 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator (1) In contractul de mediere pot fi prevazute si alte clauze, in conditiile legii.
(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.
(3) Daca, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevazute, efectuate in interesul partilor si cu acordul acestora, se va incheia o anexa la contractul de mediere.
Art. 47 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator
(1) Contractul de mediere se incheie in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii absolute. Acesta se semneaza de catre partile aflate in conflict si de mediator si se intocmeste in atatea exemplare originale cati semnatari sunt.
(2) Partile aflate in conflict pot da procura speciala unei alte persoane, in conditiile legii, pentru a incheia contractul de mediere.
Art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator
(1) Dispozitiile din prezenta lege se aplica si in cauzele penale, atat in latura penala, cat si in latura civila, dupa distinctiile aratate in prezenta sectiune.
(2) In latura penala a procesului, dispozitiile privind medierea se aplica numai in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
(3) Partile si subiectii procesuali nu pot fi constransi sa accepte procedura medierii.
Art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator
(1) In cazul in care procedura de mediere se desfasoara inaintea inceperii procesului penal si aceasta se inchide prin solutionarea conflictului si incheierea unei intelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispozitiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a incheiat prin mediere.
(2) Termenul prevazut de lege pentru introducerea plangerii prealabile se suspenda pe durata desfasurarii medierii. Daca partile aflate in conflict nu au incheiat o intelegere, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), persoana vatamata poate introduce plangerea prealabila in acelasi termen, care isi va relua cursul de la data intocmirii procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare.
Art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator
(1) In cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere.
(2) Suspendarea dureaza pana cand procedura medierii se inchide prin oricare dintre modurile prevazute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusa.
(3) Abrogat.
(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat dupa primirea procesului-verbal prin care se constata ca nu s-a incheiat intelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) sau, daca acesta nu se comunica, la expirarea termenului prevazut la alin. (2).
(5) Pentru solutionarea actiunii penale ori a actiunii civile in baza acordului incheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat sa transmita organului judiciar acordul de mediere si procesul-verbal de incheiere a medierii in original si in format electronic daca partile au ajuns la o intelegere sau doar procesul-verbal de incheiere a medierii in situatiile prevazute la art. 56 alin. (1) lit. b) si c).
(6) Dispozitiile art. 61 alin. (2) se aplica in mod corespunzator in cazul in care medierea este recomandata de catre organele judiciare. Art. 158 din Codul penal (1) Retragerea plangerii prealabile poate interveni pana la pronuntarea unei hotarari definitive, in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile.
(2) Retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala a persoanei cu privire la care plangerea a fost retrasa.
(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, retragerea plangerii prealabile se face numai de reprezentantii lor legali. In cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa, retragerea se face cu incuviintarea persoanelor prevazute de lege.
(4) In cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile, dar actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu in conditiile legii, retragerea plangerii produce efecte numai daca este insusita de procuror.
Art. 159 alin. (1)-(3) din Codul penal
(1) Impacarea poate interveni in cazul in care punerea in miscare a actiuni penale s-a facut din oficiu, daca legea o prevede in mod expres.
(2) Impacarea inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila.
(3) Impacarea produce efecte numai cu privire la persoanele intre care a intervenit si daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei.

X. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegarii
Opinia judecatorului-raportor asupra chestiunilor de drept supuse dezlegarii a fost in sensul ca „in aplicarea dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, medierea (incheierea unui acord de mediere) constituie o cauza care inlatura raspunderea penala, sui-generis, distincta de impacare. Medierea (incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006) poate interveni in tot cursul procesului penal, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale, iar nu numai pana la citirea actului de sesizare, asa cum se prevede in dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal in materia impacarii.”
In raportul intocmit, judecatorul-raportor a expus deciziile Curtii Constitutionale, ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si opiniile specialistilor. Totodata, judecatorul-raportor a expus principiile medierii ca mod de solutionare a conflictelor pe cale amiabila. De asemenea, s-a mentionat necesitatea interpretarii sistematice a dispozitiilor art. 69 si art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, distinctiile dintre retragerea plangerii prealabile, impacare si medierea, ca o cauza de inlaturare a raspunderii penale, fiind invocate dispozitiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Referitor la cea de-a doua intrebare, judecatorul-raportor, pornind de la natura medierii in raport cu impacarea, invocand dispozitiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator si ale art. 367 alin. (3) din Codul de procedura penala cu privire la aplicabilitatea suspendarii pe perioada desfasurarii procedurii de mediere reglementate de Legea nr. 192/2006, a aratat ca medierea poate fi dispusa de catre instanta in tot cursul judecatii in prima instanta si in tot cursul judecatii in apel, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale.

XI. Inalta Curte de Casati si Justitie
Examinand sesizarea formulata in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorul-raportor si chestiunile de drept ce se solicita a fi dezlegate, retine urmatoarele:

A. Cu privire la conditiile de admisibilitate a sesizarii
Legiuitorul roman a prevazut in Codul de procedura penala un nou instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. In continutul dispozitiilor art. 475 din Codul de procedura penala sunt statuate conditiile de sesizare a instantei supreme pe care trebuie sa le indeplineasca instanta care uzeaza de aceasta institutie procesual penala. Astfel, sunt reglementate mai multe conditii cumulative, si anume cele referitoare la faza procesuala a cauzei in care se iveste chestiunea de drept, felul instantei care poate sesiza si stadiul procesual al cauzei, natura juridica a chestiunii de drept, precum si aceea sa nu fi facut obiectul vreunuia dintre instrumentele juridice de rezolvare a problemei respective. Altfel spus, este necesar ca acea cauza in care exista o chestiune de drept ce urmeaza sa fie supusa dezlegarii sa se afle „in cursul judecatii”, respectiv instanta sa fi fost sesizata, iar procesul se afla in curs de desfasurare; instantele pe rolul carora se afla o asemenea cauza sa fie din cele expres si limitativ prevazute de legiuitor, iar cauza respectiva sa se gaseasca in ultima cale de atac - Inalta Curte de Casatie si Justitie, curte de apel sau tribunal, investite cu solutionarea cauzei in ultima instanta; chestiunea de drept supusa dezlegarii sa conduca la solutionarea pe fond a cauzei respective; instanta suprema nu s-a pronuntat asupra problemei de drept, printr-o hotarare prealabila sau prin recurs in interesul legii. Prezenta sesizare intruneste conditiile de admisibilitate prevazute in art. 475 din Codul de procedura penala, si anume Dosarul nr. 9.018/4/2014 (numar in format vechi 3.969/2014) se afla pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penala in faza de judecata a apelului declarat de catre inculpatul G.E., curtea de apel fiind una dintre instantele enumerate expres si limitativ de catre legiuitor, ce are in competenta solutionarea caii de atac exercitate, aceasta avand caracter exclusiv si intrand in sfera acceptiunii de „in ultima instanta”. De asemenea, chestiunea de drept supusa dezlegarii si anume interpretarea in vederea aplicarii dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, in sensul stabilirii naturii juridice a medierii si momentului pana la care poate interveni, este de natura a determina judecarea pe fond a cauzei, iar prevederile invocate nu au mai facut, pana la momentul sesizarii, obiectul niciunei alte hotarari prealabile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie si nici al vreunui recurs in interesul legii solutionat de aceeasi instanta.

B. Cu privire la chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita
1. Recomandarea nr (99) 19 privind medierea in materie penala adoptata de Comitetul de ministri in 15 septembrie 1999 in virtutea art. 15.b din Statutul Consiliului Europei a avut la baza pozitia statelor membre care tindeau sa recurga la mediere in materie penala, „ca optiune flexibila si cuprinzatoare, axata pe rezolvarea problemei si pe implicarea partilor, in completarea sau ca alternativa a procedurii penale traditionale”. Aceasta reglementare ce are caracter de recomandare catre statele membre contine norme referitoare la principii generale, fundamentul juridic, functionarea justitiei penale in relatie cu medierea, functionarea medierii, instrumentarea cazurilor individuale, rezultatul medierii, evolutia medierii. Principiile generale statueaza ca „1. Medierea in materie penala nu ar trebui sa intervina decat daca partile isi dau acordul in mod liber. Partile ar trebui, in plus, sa aiba posibilitatea de a reveni asupra consimtamantului in orice moment pe parcursul medierii. 2. Discutiile privitoare la mediere sunt confidentiale si nu pot sa fie utilizate ulterior, fara acordul partilor. 3. Medierea in materie penala ar trebui sa fie un serviciu disponibil in mod general. 4. Medierea in materie penala ar trebui sa fie posibila in toate fazele procedurii pe care le parcurge justitia penala. 5. Serviciile de mediere ar trebui sa aiba o autonomie suficienta in cadrul sistemului de justitie penala.”
De asemenea, ca fundament juridic se recomanda la pct. III: „6. Legislatia ar trebui sa faciliteze medierea in materie penala. 7. Ar trebui sa fie stabilite niste principii directoare privind recurgerea la mediere in materie penala. Principiile ar trebui sa se refere la conditiile de trimitere a cauzelor la serviciile de mediere si la instrumentarea cauzelor ulterior medierii.”
Legiuitorul roman a reglementat printr-o lege speciala medierea si profesia de mediator, respectiv Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 441 din 22 mai 2006, ce a suferit modificari ulterioare. In continutul art. 1 alin. (1) din legea mai sus mentionata este definita medierea, aceasta reprezentand „o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor”. In alin. (2) al aceluiasi articol a fost statuat un principiu fundamental ce caracterizeaza medierea, precum si caracteristicile pe care trebuie sa le aiba solutia pronuntata de catre mediator, si anume „increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile”. In continutul dispozitiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013, legiuitorul a prevazut intr-un mod clar, previzibil si predictibil aplicabilitatea medierii, ca modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, in cauze penale, atat in ceea ce priveste latura penala, cat si in ceea ce priveste latura civila, pentru ca in alin. (2) sa delimiteze sfera de aplicare a medierii, in latura penala a procesului, in mod exclusiv in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Aceste dispozitii trebuie interpretate sistematic si cu dispozitiile art. 69 si, respectiv, art. 70 din acelasi act normativ special, prima norma continand un moment temporal in care poate avea loc procedura medierii, si anume „inaintea inceperii procesului penal”, la care se adauga conditii referitoare la solutionarea conflictului si felul incheierii intelegerii, caracterizata de art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 192/2006 prin derogare de la dispozitiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, care determina ca fapta sa nu atraga raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a incheiat prin mediere. In alin. (2) al art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt mentionate conditiile referitoare la termenul prevazut de lege pentru introducerea plangerii prealabile, la neincheierea intelegerii, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 192/2006. In continutul alin. (1) al art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt aratate conditiile referitoare la momentul temporal in care are loc medierea cu privire la latura penala, care se situeaza „dupa inceperea procesului penal”, ceea ce conduce la posibilitatea suspendarii urmaririi penale sau, dupa caz, a judecatii, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere, iar in cel de-al doilea alineat al aceleiasi norme se statueaza cu privire la durata suspendarii. In dezlegarea primei chestiuni de drept referitoare la natura juridica a incheierii acordului de mediere este relevant a face distinctiile intre cauzele care inlatura raspunderea penala in conceptia Codului penal, referitoare la retragerea plangerii prealabile si impacare, cauze ce se exclud, si modul in care este incidenta medierea. Legiuitorul a reglementat in dispozitiile art. 158 alin. (1) din Codul penal institutia retragerii plangerii prealabile, in continutul normei delimitandu-se temporal momentul pana la care aceasta opereaza, sfera infractiunilor, precum si consecintele acesteia. Potrivit Codului penal, punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata in cazul urmatoarelor infractiuni: lovirea sau alte violente prevazute in art. 193 [in cazul faptei prevazute in art. 193, savarsita asupra unui membru de familie, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu], vatamarea corporala din culpa prevazuta in art. 196 [in cazul faptei prevazuta in art. 196, savarsita asupra unui membru de familie, potrivit art. 199 alin. (2) din Codul penal, actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu]; amenintarea prevazuta in art. 206, agresiunea sexuala prevazuta in art. 219 alin. (1); hartuirea sexuala prevazuta in art. 223; violarea de domiciliu prevazuta in art. 224; violarea sediului profesional prevazuta in art. 225; violarea vietii private prevazuta in art. 226 alin. (1) si (2); divulgarea secretului profesional prevazuta in art. 227; furtul savarsit in conditiile art. 231 alin. (1); abuzul de incredere prevazut in art. 238; abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor prevazut in art. 239; bancruta simpla prevazuta in art. 240; bancruta frauduloasa prevazuta in art. 241; gestiunea frauduloasa prevazuta in art. 242; distrugerea prevazuta in art. 253 alin. (1) si (2); tulburarea de posesie prevazuta in art. 256; asistenta si reprezentarea neloiala prevazute in art. 284; nerespectarea hotararilor judecatoresti prevazuta in art. 287 alin. (1) lit. d)-g); violarea secretului corespondentei prevazuta in art. 302 alin. (1); abandonul de familie prevazut in art. 378; nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului prevazuta in art. 379; impiedicarea exercitarii libertatii religioase prevazuta in art. 381. Impacarea, o alta cauza care inlatura raspunderea penala, a fost reglementata de legiuitor in continutul art. 159 alin. (1) din Codul penal, putand interveni in cazul in care punerea in miscare a actiunii penale s-a facut din oficiu, daca legea o prevede in mod expres. In alin. (2) al textului de lege mentionat sunt aratate efectele impacarii in sensul ca inlatura raspunderea penala si stinge actiunea civila. Aceasta institutie juridica este incidenta in cazul urmatoarelor infractiuni: infractiunea de furt prevazuta in art. 228 din Codul penal; infractiunea de furt calificat prevazuta in art. 229 alin. (1) si alin. (2) lit. b) si c) din Codul penal si infractiunea de furt de folosinta prevazuta in art. 230 din Codul penal, in temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; insusirea bunului gasit sau ajuns din eroare la faptuitor prevazuta in art. 243 din Codul penal; inselaciunea prevazuta in art. 244 din Codul penal; inselaciunea privind asigurarile prevazuta in art. 245 din Codul penal. De asemenea, tot in continutul Codului penal sunt evidentiate si alte incriminari, respectiv aceea de la al art. 199 alin. (2) referitoare la violenta in familie, infractiunile de lovire sau alte violente prevazute in art. 193 si de vatamare corporala din culpa prevazuta in art. 196, savarsite asupra unui membru de familie, cand actiunea penala poate fi pusa in miscare si din oficiu, iar impacarea inlatura raspunderea penala. Totodata, in cazul infractiunilor de lovire sau alte violente prevazute in art. 193 din Codul penal si de vatamare corporala din culpa prevazuta in art. 196 din Codul penal, savarsite asupra unui membru de familie, impacarea inlatura raspunderea penala numai daca actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu si nicidecum la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Din prezentarea celor doua cauze distincte de inlaturare a raspunderii penale, respectiv retragerea plangerii prealabile si impacarea, rezulta ca sfera infractiunilor care intra sub incidenta acestor doua institutii este diferita, asa incat medierea nu poate fi considerata o modalitate a impacarii, ci este o cauza sui-generis, care inlatura raspunderea penala, reglementata prin Legea nr. 192/2006, si care opereaza atat cu privire la categoria infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala, cat si referitor la cealalta categorie a infractiunilor, pentru care impacarea inlatura raspunderea penala. Un argument asupra naturii acordului de mediere, ca si cauza distincta de inlaturare a raspunderii penale, este dat de norma de la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 ce cuprinde procedura de mediere inainte de inceperea procesului penal, aceasta ipoteza fiind exclusa in cazul impacarii partilor sau subiectilor procesuali. Totodata, in ipoteza in care procedura incheierii unui acord de mediere are loc dupa inceperea procesului penal, mediatorul este tinut prin dispozitiile art. 68 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, referitoare la garantii procesuale, in sensul ca „sa fie respectate drepturile fiecarei parti ori subiect procesual la asistenta juridica si, daca este cazul, la serviciile unui interpret”, aceste conditii nefiind reglementate in cazul institutiei impacarii. O alta distinctie intre cele doua cauze care inlatura raspunderea penala, respectiv incheierea unui acord de mediere si impacare, este data de modul in care se ia act de existenta acordului de mediere, care este diferit de cel prin care se ia act de impacarea partilor, distinctia fiind reglementata de dispozitiile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. In continutul dispozitiilor Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator legiuitorul foloseste notiunea de „intelegere”, si nu aceea de „impacare”, conferind incheierii acordului de mediere un caracter distinct, ca modalitate de solutionare amiabila a conflictului de drept penal, in raport cu cealalta cauza de inlaturare a raspunderii penale, respectiv impacarea. Chiar daca sensurile celor doua notiuni sunt sinonime in limbajul uzual, legiuitorul le-a conferit distinctie juridica prin reglementarea speciala a incheierii acordului de mediere in cuprinsul legii mai sus aratate, aceasta concluzie sustinandu-se si prin continutul dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, potrivit carora, atunci cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se poate redacta un acord scris care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata, iar in alin. (2) se stipuleaza ca intelegerea partilor nu trebuie sa cuprinda prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice. Pe de alta parte, in continutul dispozitiilor art. 45-47 din acelasi act normativ, legiuitorul a prevazut expres elementele contractului de mediere. Altfel spus, incheierea scrisa a acordului de mediere sub forma contractului consacra intelegerea partilor aflate in conflict prin evidentierea tuturor clauzelor consimtite de acestea, ceea ce ii confera un caracter distinct, autonom - indiferent de terminologia folosita -, in raport cu institutia juridica a impacarii, prevazuta in dispozitiile art. 159 din Codul penal. De asemenea, un alt argument in sensul celor sus mentionate este conferit de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala, care reglementeaza cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, stabilind ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata, daca „a fost retrasa plangerea prealabila, in cazul infractiunilor pentru care retragerea acesteia inlatura raspunderea penala, a intervenit impacarea, ori a fost incheiat un acord de mediere in conditiile legii”. In aceste dispozitii legiuitorul reglementeaza incheierea unui acord de mediere in mod diferentiat de retragerea plangerii prealabile si de impacare, asa incat dobandeste caracterul de caz distinct care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale. Or, cazurile care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale prevazute in art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala au corespondent in planul dreptului penal, cauzele care inlatura raspunderea penala. Incheierea unui acord de mediere se diferentiaza de impacare prin faptul ca poate interveni si numai in ceea ce priveste latura penala a procesului penal, in timp ce impacarea este conditionata atat de stingerea actiunii penale, cat si de stingerea actiunii civile, precum si de faptul ca ea trebuie sa fie totala si neconditionata. De asemenea, incheierea unui acord de mediere este diferita si de cealalta cauza care inlatura raspunderea penala, si anume retragerea plangerii prealabile, prin aceea ca dupa realizarea acordului nu se mai poate formula plangere prealabila chiar daca termenul nu a expirat, spre deosebire de situatia unei impacari inainte de formularea unei plangeri penale prealabile. In aceasta situatie, reglementarea distincta a incheierii unui acord de mediere in cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedura penala evidentiaza caracterul de cauza sui-generis care inlatura raspunderea penala, distincta de impacare. 2. In ceea ce priveste cea de-a doua chestiune de drept supusa dezlegarii se observa ca, pornind de la natura distincta a incheierii unui acord de mediere in conditiile legii, o asemenea procedura se poate desfasura in tot cursul procesului penal, nefiind conditionata de dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, potrivit carora impacarea poate interveni doar pana la citirea actului de sesizare. Asa cum s-a aratat anterior, potrivit dispozitiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, procedura de mediere se poate desfasura chiar inaintea inceperii procesului penal, ceea ce o distinge de impacare si retragerea plangerii prealabile. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, in cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere. In ceea ce priveste termenul pana la care medierea poate interveni cu privire la latura penala a cauzei, cum textul nu face nicio distinctie cu privire la vreun anumit stadiu al judecatii, rezulta ca acordul de mediere poate fi incheiat oricand in cursul acesteia, pana la ramanerea definitiva a hotararii. Pe de alta parte, dispozitiile art. 367 alin. (3) din Codul de procedura penala prevad ca suspendarea judecatii se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii, fara a limita momentul pana la care instanta poate proceda in acest sens. Ca atare, oricand in cursul judecatii, instanta poate suspenda cauza in vederea desfasurarii procedurii reglementate de dispozitiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Mai mult, textul de lege sus-mentionat, care reglementeaza suspendarea judecatii, este inclus in cap. I „Dispozitii generale”
al titlului III „Judecata” din partea speciala a Codului de procedura penala, ceea ce face ca dispozitiile sale sa fie aplicabile atat in tot cursul judecatii in prima instanta, cat si in tot cursul judecatii in apel, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale. In concluzie, incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator poate interveni in tot cursul procesului penal, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale, si nu numai pana la citirea actului de sesizare, asa cum prevad dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal in materia impacarii. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 477 din Codul de procedura penala, se va admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala in Dosarul nr. 9.018/4/2014 (numar in format vechi 3.969/2014), in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea in principiu a urmatoarelor chestiuni de drept: „1. daca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza in sensul ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale sau este o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementata de dispozitiile art. 159 din Codul penal; 2. daca medierea poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare potrivit dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni in tot cursul procesului penal” si se va stabili ca:
1. in aplicarea dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, incheierea unui acord de mediere constituie o cauza sui-generis care inlatura raspunderea penala, distincta de impacare;
2. incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator poate interveni in tot cursul procesului penal, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale.

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

D E C I D E:

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti — Sectia I penala in Dosarul nr. 9.018/4/2014 (numar in format vechi 3.969/2014), in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea in principiu a urmatoarelor chestiuni de drept:
„1. daca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator se interpreteaza in sensul ca medierea este o cauza sui-generis de inlaturare a raspunderii penale sau este o modalitate a impacarii ca si cauza de inlaturare a raspunderii penale reglementata de dispozitiile art. 159 din Codul penal; 2. daca medierea poate interveni numai pana la citirea actului de sesizare potrivit dispozitiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni in tot cursul procesului penal” si stabileste ca:

1. in aplicarea dispozitiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, incheierea unui acord de mediere constituie o cauza sui-generis care inlatura raspunderea penala, distincta de impacare;
2. incheierea unui acord de mediere in conditiile Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator poate interveni in tot cursul procesului penal, pana la ramanerea definitiva a hotararii penale.

Obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17 aprilie 2015.

PRESEDINTELE SECTIEI PENALE A INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, judecator MIRELA SORINA POPESCU
Magistrat-asistent, Ioana Niculae

__________

Note de subsol:

1. A se vedea Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, Decizia nr. XXVII/2006 de admitere a recursului in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 190 din 20 martie 2007.
2. A se vedea in acest sens: I. Nedelcu, Comentariu in G. Bodoroncea, V. Ciolcei si colab., Codul penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2014, p. 336.