avocatnet.ro 
Dosar nr. 5/2015
Iulia Cristina Tarcea - vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie - presedintele completului
Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile
Roxana Popa - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile
Ionel Barba - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Mirela Sorina Popescu - presedintele Sectiei penale
Lavinia Dascalu - judecator la Sectia I civila
Carmen Georgeta Negrila - judecator la Sectia I civila - judecator-raportor
Simona Lala Cristescu - judecator la Sectia I civila
Nina Ecaterina Grigoras - judecator la Sectia I civila
Viorica Cosma - judecator la Sectia I civila
Eugenia Puscasiu - judecator la Sectia I civila
Nela Petrisor - judecator la Sectia a II-a civila
Minodora Condoiu - judecator la Sectia a II-a civila
Ruxandra Monica Duta - judecator la Sectia a II-a civila
Rodica Dorin - judecator la Sectia a II-a civila - judecator-raportor
Ileana Izabela Dolache - judecator la Sectia a II-a civila
Adriana Chioseaua - judecator la Sectia a II-a civila
Liliana Visan - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Zoita Milasan - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Viorica Trestianu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Simona Camelia Marcu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Carmen Magdalena Frumuselu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Gabriela Elena Bogasiu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal - judecator-raportor
Geanina Cristina Arghir - judecator la Sectia penala
Rodica Aida Popa - judecator la Sectia penala
Completul competent sa judece recursul in interesul legii este legal constituit in conformitate cu dispozitiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila raportat la art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare. La sedinta de judecata participa magistratul-asistent Ileana Peligrad din cadrul Sectiei a II-a civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, desemnat pentru aceasta cauza in conformitate cu dispozitiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Ploiesti cu privire la modul de recalculare a drepturilor la pensie potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu modificari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, si Hotararii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, cu luarea in considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, potrivit dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv de 30 de ani, potrivit art. 8, persoanelor pensionate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, pornind de la modul de interpretare a dispozitivului si considerentelor Deciziei nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, date in recursul in interesul legii. Dupa prezentarea referatului cauzei, constatand ca nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau exceptii de invocat, presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acorda cuvantul doamnei Antonia Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Reprezentantului procurorului general invedereaza ca, in interpretarea si aplicarea art. 2 alin. (1) si art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, si a art. 2 alin. (3) si (4) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, care au lucrat efectiv 20 de ani in grupa I de munca sau 25 de ani in grupa II de munca, stagiul de cotizare utilizat la recalcularea pensiei este aceasta vechime efectiva, prevazuta de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, in vigoare la data deschiderii drepturilor.
Presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, constatand ca nu mai sunt alte completari, chestiuni de invocat sau intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, a constatat urmatoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitara. Calificarea obiectului recursului in interesul legii
In continutul memoriului prin care s-a promovat prezentul recurs in interesul legii, problema de drept solutionata in mod neunitar de catre instantele de judecata a fost formulata de catre autorul sesizarii astfel: „daca in cazul persoanelor pensionate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000 si care se incadreaza in dispozitiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 (in sensul ca au beneficiat de reducerea varstei de pensionare proportional cu perioadele in care au lucrat in grupa I sau a II-a de munca), punctajul anual se determina prin impartirea numarului total de puncte realizat la numarul de 20 de ani (in cazul in care au lucrat in grupa I) sau la numarul de 25 de ani (pentru cei care au desfasurat activitate in grupa a II-a de munca) sau impartirea se face la 30 (cifra ce reprezinta stagiul general de cotizare prevazut de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 pentru barbati) sau la 25 (cifra ce reprezinta stagiul general de cotizare prevazut de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 pentru femei)”. S-a mai aratat, in cuprinsul memoriului, ca aceasta controversa a existat si anterior in practica, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, care, prin art. 43 alin. (1), reglementeaza determinarea punctajului mediu anual pentru un stagiu de cotizare de 20 de ani. Totodata, prin Decizia nr. 40/2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, s-a stabilit, cu certitudine, ca pentru persoanele pensionate in baza Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, stagiul de cotizare, in vederea determinarii punctajului mediu anual, este cel in vigoare la data pensionarii. Aparenta contradictie dintre dispozitivul si considerentele acestei decizii pronuntate in recurs in interesul legii a determinat scindarea in continuare a practicii si conturarea a doua opinii diferite, sustinute fiecare prin jurisprudenta unor curti de apel. In identificarea problemei de drept ce face obiectul prezentei cauze, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca, potrivit art. 514 din Codul de procedura civila, „pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casati si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti”. Ca atare, obiectul sesizarii cu solutionarea unui recurs in interesul legii nu poate privi decat o dispozitie legala care a fost interpretata si aplicata in mod neunitar, asadar o problema de drept solutionata in mod diferit de catre instantele judecatoresti. Or, astfel cum se constata din formularea autorului sesizarii, nu se indica textul sau normele legale a caror interpretare si aplicare a fost solutionata de instante in mod neunitar, iar generarea unei practici neunitare decurgand din aplicarea Deciziei nr. 40/2008, data de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, nu poate fi retinuta ca temei viabil al declansarii mecanismului de unificare a practicii prin promovare a unui recurs in interesul legii, avand in vedere ca o astfel de decizie interpretativa nu reprezinta o dispozitie legala susceptibila de interpretare, ci, in conditiile art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila din 1865 (sub imperiul caruia a fost pronuntata), se reglementeaza doar efectul obligatoriu pentru instantele judecatoresti al dezlegarii date problemelor de drept judecate (efect al oricarei hotarari judecatoresti), astfel incat, in practica judiciara ulterioara publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, aceasta este susceptibila doar de aplicare, iar nu si de interpretare. In plus, o decizie pronuntata in interesul legii nu poate constitui temei juridic (causa debendi) al unei cereri de chemare in judecata, ci doar norma sau normele juridice ce au fost supuse interpretarii prin recursul in interesul legii pot constitui cauza juridica a unor actiuni ulterioare, astfel incat, in procesul de aplicare a legii, instantele vor porni de la interpretarea unitara si obligatorie data prin recursul in interesul legii, fara a mai putea proceda la o interpretare proprie. Prin urmare, este necesara identificarea dispozitiilor legale a caror aplicare a generat practica neunitara ce a prilejuit promovarea acestui recurs in interesul legii. Din lecturarea anexelor sesizarii cu prezentul recurs in interesul legii reiese ca problema de drept enuntata ca fiind solutionata diferit de instante priveste procesul de recalculare a pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, adoptat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, proces precedat de o operatiune de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, procedura aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. In concret, textele a caror interpretare si aplicare au generat practica neunitara sunt urmatoarele: art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care au fost aprobate normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare date de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede: „(1) Recalcularea prevazuta la art. 1 se efectueaza prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a prevederilor prezentei ordonante de urgenta.”
Potrivit art. 4 alin. (1) din acelasi act normativ : „(1) Determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii se face pe baza datelor, elementelor si informatiilor din documentatiile de pensie aflate in pastrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.”
Art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad: „(1) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare.
....................................................................
(3) Pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.”
In urma acestor operatiuni legale de recalculare a dreptului la pensie pentru cei carora li s-a deschis acest drept in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 (sub imperiul legislatiei anterioare, Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare - dreptul comun in materie), instantele judecatoresti investite cu solutionarea fie a unor contestatii formulate impotriva deciziilor prin care se stabilea punctajul mediu anual prin recalcularea prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cuantumul pensiei cuvenite in urma recalcularii, fie cu actiuni calificate ca fiind cereri in obligatie de a face (indreptarea erorilor savarsite prin recalculare) ori cereri de revizuire a dreptului la pensie in temeiul legii noi - art. 107 alin. (1) si (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare - au dat o interpretare neunitara dispozitiilor anterior mentionate cu referire la stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, utilizat la determinarea punctajului mediu anual, in special cu privire la cei care au lucrat in grupa I si grupa a II-a de munca sub imperiul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, in cazul persoanelor pensionate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si care se incadrau in dispozitiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare (care si-au desfasurat activitatea in grupe superioare de munca), unele instante s-au raportat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani (pentru barbati) si 25 ani (pentru femei), conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, in timp ce alte instante s-au raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani (in cazul celor care au lucrat in grupa I de munca) si, respectiv, de 25 de ani (pentru situatia celor care au lucrat in grupa a II-a de munca). In consecinta, se apreciaza ca prezentul recurs in interesul legii vizeaza interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.
2. Examenul jurisprudential
In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari, s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.
3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, majoritara (fiind atasate spre ilustrare 31 de hotarari judecatoresti), s-a retinut, in esenta, ca la stabilirea punctajului mediu anual recalculat trebuia utilizat stagiul de cotizare de 20 de ani pentru persoanele incadrate in grupa I de munca si, respectiv, de 25 de ani pentru persoanele incadrate in grupa a II-a de munca, in temeiul art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. In motivarea acestor hotarari judecatoresti, s-a apreciat ca, in astfel de cauze, sunt incidente dispozitiile art. 2 alin. (1) si alin. (3) din Normele metodologice cuprinse in anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 14 alin. (1) si (3) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, din coroborarea prevederilor mentionate, rezulta ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este echivalent cu vechimea in munca necesara pentru deschiderea dreptului la pensie, vechime prevazuta de art. 14 alin. (3) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. Totodata, interpretandu-se dispozitiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a considerat ca legiuitorul nu a urmarit doar reducerea varstei de pensionare a salariatilor care au prestat activitati in grupele I si a II-a de munca, in conditiile descrise in acest text lege, ci si reducerea vechimii totale de munca necesare pentru pensionare, asadar, si a stagiului de cotizare. Acest punct de vedere este sustinut prin hotarari judecatoresti provenind de la: Curtea de Apel Constanta (Decizia nr. 116/AS/30.09.2014; Decizia nr. 487/AS/16.10.2012; Decizia nr. 500/AS/16.10.2012; Decizia nr. 270/AS/ll.10.2011; Decizia nr. 218/AS/8.06.2010); Curtea de Apel Targu Mures (Decizia nr. 103/A/13.02.2014); Curtea de Apel Pitesti (Decizia nr. 1.487/2012; Decizia nr. 704/2014; Decizia nr. 202/2014; Decizia nr. 317/2014; Decizia nr. 104/2014, Decizia nr. 1.487/2012); Curtea de Apel Bucuresti (Decizia nr. 5.856/2011; Decizia nr. 286/2014; Decizia nr. 4.553/2013; Decizia nr. 1.300/2012; Decizia nr. 575/2012; Decizia nr. 229/2013; Decizia nr. 2.609/2011; Decizia nr. 7.249/2011; Decizia nr. 4.740/2013; Decizia nr. 7.755/2011; Decizia nr. 4.075/2011); Curtea de Apel Oradea (Decizia nr. 899/2012; Decizia nr. 4.069/2013; Decizia 69/2014; Decizia nr. 205/2014; Decizia nr. 4.412/2012, Decizia nr. 2.876/2013), Curtea de Apel Brasov (Decizia nr. 535/2011; Decizia nr. 1.487/2011).
3.2. Intr-o a doua orientare jurisprudentiala (ilustrata printr-un numar mai mic de hotarari judecatoresti, respectiv 20), se sustine ca s-au avut in vedere considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 40/2008 date in recursul in interesul legii, apreciindu-se ca au fost stabilite in mod corect drepturile de pensie ale persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, in urma recalcularii pensiei din sistemul public, prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, potrivit dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit acestei opinii, reglementarea prevazuta in art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, nu este de natura a modifica stagiul complet de cotizare pentru persoanele care au lucrat in grupa I sau a Il-a de munca, ci ofera acestora doar beneficiul acordarii unor drepturi specifice la momentul pensionarii (reducerea varstei de pensionare si acordarea unei vechimi in munca echivalente, mai mare decat cea efectiv lucrata). S-a apreciat ca nu trebuie confundata vechimea in munca cu facilitatile prevazute de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, text care nu poate fi interpretat si in sensul reducerii stagiului complet de cotizare, intrucat stagiul de cotizare in baza Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, in nicio situatie, nu este mai mic de 30 de ani. A fost atasata jurisprudenta in acest sens: Curtea de Apel Suceava (Sentinta nr. 705/2012, irevocabila prin nerecurare); Curtea de Apel Cluj (Decizia nr. 1.623/2007; Decizia nr. 5.686/2010); Curtea de Apel Timisoara (Decizia nr. 842/2010); Curtea de Apel Galati (Decizia nr. 1.439/2012; Tribunalul Galati - Sentinta nr. 568/2014; Sentinta nr. 351/2014; Sentinta nr. 342/2014; Sentinta nr. 573/2014; Tribunalul Braila - Sentinta nr. 129/2010 si Sentinta nr. 169/2010); Curtea de Apel Bacau (Decizia nr. 1.038/2010; Decizia nr. 1.181/2010); Curtea de Apel Brasov (Decizia nr. 751/2010, Decizia nr. 1.701/2013; Decizia nr. 1.770/2013; Decizia nr. 883/2013); Curtea de Apel Ploiesti (Decizia nr. 966/2014; decizia nr. 195/2013); Curtea de Apel Oradea (Decizia nr. 899/2012). Celelalte hotarari judecatoresti atasate memoriului de recurs in interesul legii, care nu se regasesc in enumerarile anterioare, nu au fost pronuntate in aceasta materie, ci au privit fie drepturi la pensie stabilite in temeiul legii ulterioare (Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare), iar nu in baza Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel incat nu au intrat in procedura de recalculare prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare - Sentinta nr. 1.693/2009 a Tribunalului Galati si Decizia nr. 1.091/2010 a Curtii de Apel Brasov, fie acordarea unor alte facilitati in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, aprobata prin Legea nr. 154/2009, (punctaj suplimentar pentru activitati desfasurate in grupa I de munca incepand cu 1 octombrie 2008) - Decizia nr. 5.686/2010 a Curtii de Apel Cluj.
4. Opinia Colegiului de Conducere al Curtii de Apel Ploiesti
Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Ploiesti invedereaza ca problema supusa analizei prin prezentul recurs in interesul legii este in continuare de actualitate si prezinta interes chiar in conditiile aplicarii Legii nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare (in vigoare din 1 ianuarie 2011), pentru considerentul ca, pe rolul instantelor, se gasesc litigii prin care persoane pensionate in perioada de incidenta a prevederilor Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, solicita sa se constate ca au lucrat, in diferite perioade, in conditii care se incadreaza in grupa I sau a II-a de munca. S-a mai aratat ca, ulterior stabilirii acestor drepturi, cu ocazia recalcularii drepturilor de pensie, in mod constant casele de pensii au facut aplicarea dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, si au stabilit un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, iar instantele sunt investite cu solutionarea contestatiilor formulate impotriva unor astfel de decizii prin care se solicita raportarea la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani. De asemenea, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, pensia poate fi revizuita prin adaugarea veniturilor si/sau stagiilor de cotizare prevazute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pentru situatiile nascute sub imperiul legii vechi, asa cum s-a stabilit cu valoare de principiu prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 40/2008, se aplica normele legale existente la data deschiderii drepturilor la pensie, astfel ca aplicabilitatea art. 14 sau a art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, cu privire la stagiul complet de cotizare este, in continuare, actuala. Desi Curtea de Apel Ploiesti a invocat practica unitara in sensul celei de-a doua orientari jurisprudentiale, Colegiul de conducere, autor al sesizarii, nu opineaza asupra solutiei ce urmeaza a se pronunta in prezentul recurs in interesul legii.
5. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
Curtea Constitutionala a fost sesizata in numeroase randuri cu solutionarea unor exceptii de neconstitutionalitate a diferitelor prevederi ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, care insa au fost respinse, asa cum rezulta din Decizia nr. 57/2006 prin care s-a examinat constitutionalitatea dispozitiilor art. 2 alin. (2) si art (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 735/2006 privind respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 736/2006 privind neconstitutionalitatea dispozitiilor pct. IV din anexa la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 88/2007 de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 1.006/2008 de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 1.073/2008 de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 1.126/2008 privind respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2) si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 1.300/2010 prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 1.314/2010 prin care a fost, de asemenea, respinsa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare. Avand in vedere ca, prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, s-a retinut ca „puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta”, este util a se enunta anumite considerente ale acestor decizii (prin care se confirma constitutionalitatea normelor analizate) ce intereseaza din perspectiva problemei de drept ce se impune a fi dezlegata prin acest recurs in interesul legii. Astfel, prin considerentele deciziilor enumerate s-a confirmat aplicabilitatea principiului tempus regit actum cu referire la conditiile prevazute de legea in vigoare la data nasterii dreptului la pensie; de exemplu, prin Decizia nr. 57/2006, Curtea Constitutionala a observat „ca modificarile succesive ale legislatiei fac ca beneficiarii drepturilor de asigurari sociale sa obtina valori diferite, in raport cu legislatia care a fost in vigoare la data stabilirii drepturilor lor”. Acelasi principiu este reiterat si in considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 735/2006 potrivit carora „este evident ca aceste dispozitii legale (ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare) vizeaza trecutul, pentru ca vechimea in munca, respectiv stagiul de cotizare au fost realizate in perioadele anterioare intrarii lor in vigoare. Cu toate acestea, Curtea constata ca efectele acestor texte de lege se produc in viitor, noile cuantumuri ale pensiilor recalculate fiind valabile numai pentru viitor. (...) Potrivit dispozitiilor art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, in orice situatie in care din operatiunile de recorelare sau recalculare a pensiilor anterior stabilite ar rezulta un cuantum mai mic decat cel aflat in plata se mentine cuantumul avantajos.”
Prin Decizia nr. 1.073/2008, instanta constitutionala a retinut ca: „Legiuitorul are libertatea sa stabileasca drepturile de asigurari sociale cuvenite, conditiile si criteriile de acordare a acestora, modul de calcul si cuantumul lor valoric, in raport cu posibilitatile create prin resursele financiare disponibile, si sa le modifice in concordanta cu schimbarile ce se produc in resursele economico-financiare. Prin urmare, situatia diferita in care se afla cetatenii in functie de reglementarea aplicabila potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privita ca o incalcare a dispozitiilor constitutionale care consacra egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari, si nici a celor care consacra dreptul la pensie. In plus, Curtea constata ca o solutie contrara celei criticate de autorul exceptiei, prin care legea ar schimba conditiile privind stagiul de cotizare existente la data deschiderii dreptului la pensie, ar avea semnificatia unei incalcari a principiului neretroactivitatii legii, contravenind astfel art. 15 alin. (2) din Constitutie.”
6. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene
La nivelul celor doua instante europene nu s-a identificat jurisprudenta relevanta care sa vizeze in mod direct problema de drept supusa analizei, in conditiile in care recalcularea dispusa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, nu putea avea efectul diminuarii cuantumului pensiei aflate in plata, pensii stabilite in conditiile legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 (data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare), asadar, in perioada de activitate a Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare (1 iulie 1977-31 martie 2001), premisa ce ar fi putut antrena invocarea unei vatamari din perspectiva drepturilor omului (cum s-a intamplat in cazul reducerii pensiilor speciale dispuse prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, cu modificarile ulterioare). In acest context se impune precizarea ca, date fiind dispozitiile art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare (mentinerea in plata a cuantumului mai avantajos al pensiei in cazul in care in urma recalcularii ar rezulta un cuantum mai mic decat cel aflat in plata), nu ar intra in discutie o „ingerinta” a statului prin legislatia adoptata ulterior deschiderii dreptului la pensie, circumscrisa in mod necesar unui scop legitim, de utilitate publica si justului echilibru intre interesul general si cel particular, din perspectiva dispozitiilor art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in jurisprudenta sa ca: „Orice interventie a unei autoritati publice in respectarea linistitei posesii poate fi justificata numai daca serveste unui interes legitim public (sau general). Datorita cunoasterii directe a societatii lor si a nevoilor sale, autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat judecatorul international pentru a decide ce inseamna «in interes public». Conform sistemului de protectie stabilit prin Conventie, este astfel in sarcina autoritatilor nationale sa efectueze prima evaluare cu privire la existenta unei probleme de interes public, adoptand masuri care sa interfereze cu exercitarea pasnica a dreptului. Notiunea de interes public este in mod necesar extensiva. In special, decizia de adoptare a legislatiei referitoare la beneficiile asigurarilor sociale va implica de obicei luarea in considerare a chestiunii economice si sociale. Curtea considera normal ca limitele aprecierii disponibile legislaturii pentru implementarea politicilor sociale si economice trebuie sa fie largi si sa respecte hotararea legiuitorului cu privire la ce este «in interesul public», cu exceptia cazului cand acea hotarare este vadit fara fundament rezonabil” (paragraful 59 din Cauza Wieczorek c. Polonia din 8 decembrie 2009). Pe de alta parte, in decizia de inadmisibilitate data in Cauza Ana Maria Frimu impotriva Romaniei din 7 februarie 2012 (paragrafele 44 si 45), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca „diminuarea pensiilor reclamantelor, desi substantiala, constituia o modalitate de a integra aceste pensii in sistemul general de pensii prevazut de Legea nr. 19/2000, pentru a obtine echilibrul bugetar si de a corecta disparitatile existente intre diferitele sisteme. Dupa exemplul Curtii Constitutionale, Curtea estimeaza ca aceste motive nu ar putea fi considerate nerezonabile sau disproportionate”, tinandu-se „seama si de faptul ca reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv si nu a adus atingere drepturilor la prestatii sociale dobandite in temeiul contributiilor platite in timpul anilor de activitate.”
7. Opinia procurorului general
In punctul de vedere exprimat, in primul rand, s-a apreciat ca problema de drept inteleasa, fie ca obiect, fie drept cauza a recursului in interesul legii, nu isi afla originea in dispozitii legale interpretate si aplicate neunitar de instantele de judecata, ci in modalitatea in care in practica judiciara s-a facut aplicarea precedentei decizii in interesul legii, plasandu-se o anumita precaritate asupra caracterului sau obligatoriu. Or, in doctrina si jurisprudenta de pana la acest moment s-a considerat ca, in general, numai textele legale interpretabile si care au ocazionat o practica neunitara determina probleme de drept care pot face obiectul recursului in interesul legii. Din aceste perspective s-a aratat ca, in principal, in prezenta cauza se identifica un fine de inadmisibilitate al sesizarii de recurs in interesul legii determinat de cauza practicii judiciare neunitare care, la nivel formal, nu se situeaza in planul interpretarii si aplicarii neunitare a unei norme juridice, ci in planul aplicarii unei decizii in interesul legii precedente, prin invocarea unei aparente contrarietati intre dispozitivul si considerentele acesteia. In al doilea rand, s-a apreciat ca sesizarea de recurs in interesul legii formulata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Ploiesti pune in discutie o chestiune de lamurire a intelesului dispozitivului si a unor parti din considerentele Deciziei nr. 40/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite; or, atat considerentele, cat si dispozitivul Deciziei nr. 40/2008 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite stabilesc suficient de precis ca vechimea in munca prevazuta de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, ca vechime speciala, necesara deschiderii drepturilor la pensie prevazuta de legislatia in vigoare la acel moment, se ia in considerare in procedura de recalculare a acestor drepturi prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, si normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. In al treilea rand, in situatia in care completul competent sa judece recursul in interesul legii va constata ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 514 din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca, la stabilirea punctajului mediu anual recalculat, trebuie utilizat stagiul de cotizare de 20 de ani pentru persoanele incadrate in grupa I de munca sau 25 de ani pentru persoanele incadrate in grupa a II-a de munca, in temeiul art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. In sustinerea acestui punct de vedere s-a invederat ca, sub aspectul raportului dintre vechimea prevazuta de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, si cea prevazuta de art. 14 alin. (1) din acelasi act normativ, vechimea prevazuta de acest din urma text constituia o vechime speciala, derogatorie de la cea instituita prin art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind stabilita de legiuitor in considerarea activitatii desfasurate in grupe speciale de munca. Astfel, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare - legea-cadru in materia pensiilor de asigurari sociale de stat si asistenta sociala in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, prevedea o vechime minima in munca necesara pentru deschiderea drepturilor de pensie pentru munca depusa si limita de varsta de 30 de ani pentru barbati si de 25 de ani pentru femei, precum si varsta de pensionare de 62 de ani barbatii si 57 de ani femeile. Potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, persoanele incadrate in munca care aveau o vechime in munca de cel putin 30 de ani barbatii si 25 de ani femeile erau pensionate la cererea lor si la implinirea varstei de 60 de ani barbatii si 57 de ani femeile. Prin urmare, vechimea in munca, de cel putin 30 de ani pentru barbati si 25 de ani pentru femei, constituia vechimea in munca aplicabila, cu titlu de regula generala, pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limita de varsta si vechime integrala ori de cate ori printr-o norma speciala cuprinsa fie in Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, fie intr-un act normativ special nu se prevedea, in acelasi scop, o vechime in munca mai redusa, in considerarea muncii desfasurate in anumite conditii deosebite determinate de specificul locului de munca, sectorul de activitate etc. O astfel de vechime redusa minima necesara pentru deschiderea la pensie pentru limita de varsta si vechime integrala in munca era cea prevazuta de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, de 20 de ani lucrati efectiv in locuri de munca care, potrivit legii, se incadrau in grupa I de munca si, respectiv, de cel putin 25 de ani lucrati efectiv in locuri de munca care se incadrau in grupa a II-a. Prin urmare, vechimea prevazuta de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, ca vechime in munca necesara deschiderii drepturilor la pensie pe baza activitatii desfasurate, de 20 de ani lucrati efectiv in grupa I demunca si 25 de ani lucrati efectiv in grupa a II-a de munca, reprezinta stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului anual, in sensul art. 2 alin. (1) si (3) din normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Fata de continutul art. 2 alin. (4) din aceste norme metodologice, imprejurarea ca aceasta vechime nu este prevazuta intr-un act normativ special, separat de legea-cadru in materia pensiilor in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, nu poate constitui un argument pentru aplicarea, in procedura de recalculare, ca stagiu de cotizare, a vechimii in munca de 30 de ani prevazute de art. 8 din Legea nr. 3/1997, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, caracterul special al unei reglementari de drept poate imbraca fie forma unui act normativ distinct, fie a unor articole inserate intr-o lege ce are valoarea unei reglementari generale, esential fiind ca norma sa reglementeze o situatie de exceptie de la regula generala. Pe de alta parte, aplicarea ca stagiu de cotizare a vechimii in munca, prevazuta de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, de 20 de ani efectiv lucrati in grupa I de munca si 25 de ani efectiv lucrati in grupa a II-a de munca asigura, din perspectiva scopului declarat de legiuitor, acela de a elimina inechitatile din sistemul public de pensii determinate de reglementarile diferite in raport cu anul iesirii la pensie si actul normativ sub imperiul caruia persoana asigurata s-a pensionat, egalitatea de tratament juridic in privinta acelorasi categorii de persoane. Este lipsita de relevanta imprejurarea ca aceasta vechime redusa nu era prevazuta intr-un act normativ special, de vreme ce ratiunile pentru care legiuitorul a instituit o vechime minima efectiva pentru deschiderea drepturilor la pensie pentru limita de varsta si vechime integrala, mai redusa decat vechimea minima prevazuta in acelasi scop de norma cu caracter general, sunt aceleasi si constau in acordarea unui beneficiu salariatului, in considerarea muncii desfasurate in locuri de munca ce implica un grad mai ridicat de periculozitate, uzura starii de sanatate, suprasolicitare fizica si/sau psihica, deci a unor situatii obiective exceptionale, deosebite fata de munca prestata in conditii normale. Daca s-ar rationa in sens contrar si s-ar aplica, in ipotezele analizate, ca stagiu de cotizare vechimea in munca prevazuta de art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, pensionarii respectivi ar fi dezavantajati, intrucat suma punctajelor anuale realizate de acestia in perioada de cotizare, determinate conform algoritmului prevazut de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, s-ar imparti la un numitor comun mai mare, de 30 de ani, in conditiile in care diferenta dintre aceasta vechime si cea efectiv realizata in grupele superioare de munca nu constituie perioada contributiva. Totodata, s-a considerat ca aplicarea ca stagiu de cotizare a vechimii in munca rezultate din insumarea perioadelor prevazute la art. 14 alin. (1) lit. a) sau b) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, deci a vechimii fictive stabilite de legiuitor pentru deschiderea drepturilor de pensie, iar nu a celei efectiv realizate prin munca prestata in grupele superioare de munca, conduce la acelasi dezavantaj, expus anterior. Filosofia art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, poate fi dedusa pe calea interpretarii gramaticale si sistematice a dispozitiilor alin. (1) si (2) ale acestui articol. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 de ani in locuri de munca care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca sau cel putin 25 de ani in grupa a II-a de munca li se ia in calcul, la stabilirea pensiei, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe, cate:
a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;
b) un an si trei luni, pentru grupa a II-a de munca. Scopul acordarii acestui spor de grupa este explicat in cuprinsul alin. (2) al aceluiasi articol, astfel: „Pe aceasta baza, persoanele care au lucrat in grupele I si a II-a de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea varstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani, pentru grupa II, barbatii;
b) 50 ani, pentru grupa I si 52 pentru grupa II, femeile.”
Prin urmare, sporul de grupa de 6 luni pentru un an lucrat in grupa I de munca si, respectiv, de 3 luni pentru un an lucrat in grupa a II-a avea, la acel moment, ca finalitate si justifica deschiderea dreptului de pensie pe baza unei vechimi in munca efective mai reduse decat vechimea minima prevazuta de art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, necesara deschiderii drepturilor de pensie pentru munca depusa si limita de varsta. Aplicand aceste constatari in algoritmul de calcul al pensiilor prevazut de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare (preluat de Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare), utilizat si in procedura de reevaluare a pensiilor stabilite potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care presupune luarea in considerare, pentru determinarea numaratorului fractiei, a veniturilor realizate de persoana asigurata, iar la numitor, stagiul de cotizare (vechimea in munca prevazuta de legea in vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie), se observa ca prin stabilirea ca stagiu de cotizare a oricarei vechimi in munca, alta decat cea efectiv realizata de persoana asigurata, cuantumul pensiei este diminuat. Aceste aspecte rezulta si din preambulul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 100/2008, in care se arata ca bonusul acordat la stagiul de cotizare recunoscut de legislatia in vigoare pana la data de 1 aprilie 2001 nu reprezinta perioada contributiva si ca, desi operatiunea de recalculare a avut drept scop aplicarea acelorasi principii sub aspectul modalitatii de calcul al punctajului mediu anual, intre persoanele care au desfasurat activitate in grupele I sau/si a II-a de munca au aparut o serie de inechitati in ceea ce priveste cuantumul pensiilor. Intr-o jurisprudenta deja unificata s-a considerat ca beneficiul rezultat din recalcularea pensiei prin utilizarea ca stagiu complet de cotizare a vechimii in munca prevazute de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, de 20 de ani pentru activitatea efectiv desfasurata in grupa I si 25 de ani pentru activitatea efectiv desfasurata in grupa a II-a de munca nu poate fi cumulate cu beneficiul rezultat din aplicarea majorarilor de punctaj prevazute de art. II lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 100/2008 si art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, exceptarile prevazute de aceste din urma texte legale, si anume utilizarea vechimii in munca necesare deschiderii dreptului la pensie prevazuta de acte normative cu caracter special, fiind aplicabile pentru identitate de ratiune, si celor care, la recalcularea pensiei, au beneficiat de crestere directa a punctajului realizat prin utilizarea, ca stagiu de cotizare, a unei vechimi in munca mai mici decat vechimea in munca generala prevazuta de art. 8 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. Prin urmare, punctajele suplimentare prevazute de art. II lit.a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 100/2008 si art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, pot fi acordate doar atunci cand persoanele asigurate au realizat efectiv in grupele superioare de munca un stagiu de cotizare mai mic de 20 de ani pentru grupa I sau 25 de ani pentru grupa a II-a de munca, aceasta solutie indeplinind functiile de recompensare vizate de scopul legii.
8. Raportul asupra recursului in interesul legii
Raportul intocmit de judecatorii-raportori desemnati, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedura civila, a concluzionat ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 este:
- 20 de ani in cazul celor care au lucrat efectiv in grupa I de munca; si
- 25 de ani in cazul celor care au lucrat efectiv in grupa a II-a de munca, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, cu modificarile si completarile ulterioare;
- 30 de ani (in cazul barbatilor) si 25 de ani (in cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv in grupa a III-a de munca, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, cu modificarile si completarile ulterioare.
9. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea cu recursul in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, s-au retinut urmatoarele:
9.1. Cu privire la admisibilitatea recursului in interesul legii s-a apreciat ca este indeplinita cerinta privind respectarea cerintelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedura civila, date fiind anexele memoriului de recurs in interesul legii din care rezulta ca practica neunitara se identifica la nivelul mai multor curti de apel din tara, astfel cum au fost enumerate anterior, fiind ilustrata prin hotarari judecatoresti definitive (daca litigiul s-a judecat potrivit Codului de procedura civila adoptat prin Legea nr. 134/2010), precum si prin hotarari judecatoresti irevocabile (daca judecata s-a desfasurat in baza dispozitiilor Codului de procedura civila de la 1865). Cea de-a doua cerinta de admisibilitate priveste obiectul recursului in interesul legii, in sensul ca acesta trebuie sa se circumscrie dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila, si anume sa priveasca probleme de drept solutionate diferit de instantele judecatoresti, intrucat recursul in interesul legii nu poate fi promovat decat pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, potrivit celor deja aratate la sectiunea calificarea obiectului recursului in interesul legii. Din punctul de vedere al celei din urma conditii de admisibilitate, astfel cum reiese din economia dispozitiilor ce reglementeaza acest mecanism de asigurare a practicii unitare, este necesar a se lamuri si chestiunea raportului dintre aceasta sesizare si Decizia nr. 40/2008 data in solutionarea unui recurs in interesul legii (eventuala identitate de obiect) si, in acelasi timp, si cea a actualitatii problemei de drept cu a carei dezlegare Inalta Curte de Casatie si Justitie este investita prin promovarea acestui recurs in interesul legii [in conditiile in care Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, si Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, in prezent, sunt abrogate prin dispozitiile art. 196 lit. n) si, respectiv, lit. p) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare]. In ceea ce priveste raportul dintre prezenta sesizare si cele dezlegate prin Decizia nr. 40/2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite in solutionarea unui recurs in interesul legii, se constata ca nu exista identitate de obiect, avand in vedere ca (potrivit calificarii obiectului prezentei sesizari), instanta suprema, in acest dosar, a fost investita cu interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare date de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, in timp ce, prin Decizia nr. 40/2008, pronuntata de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii anterior, au fost interpretate dispozitiile art. 77 alin. (2) raportate la art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum rezulta din dispozitivul acestei decizii. Totodata, din verificarea anexelor prezentului memoriu de recurs in interesul legii s-a constatat ca instantele investite cu litigii ce intrau in domeniul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, si, implicit, a Hotararii Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care se tindea la recalcularea sau revizuirea pensiilor stabilite sub imperiul legislatiei anterioare (Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare), fie nu au facut aplicarea celor statuate prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 40/2008, nefiind investite cu litigii in care erau incidente dispozitiile art. 77 alin. (2) coroborate cu art. 43 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare - interpretate prin aceasta decizie (ceea ce infirma sustinerea autorului sesizarii in sensul ca pronuntarea Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 40/2008, data in recurs in interesul legii ar fi generat practica neunitara), fie s-au raportat, in mod aleatoriu, la anumite argumente preluate din partea expozitiva a deciziei mentionate, iar nu la considerentele deciziei, in spete in care, in mod identic celei dintai situatii, nu erau incidente normele anterior interpretate. In acest context se impune a fi facuta precizarea ca autoritatea de lucru judecat ce este atasata actelor jurisdictionale priveste nu numai dispozitivul, dar si considerentele pe care acesta se sprijina, conform celor statuate prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 (citate anterior) cu referire la propriile sale decizii. Cum si deciziile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, in exercitarea acestei competente speciale, sunt acte jurisdictionale - altele decat hotararile judecatoresti pronuntate de instantele de judecata potrivit competentelor lor de drept comun -, similare deciziilor pronuntate de Curtea Constitutionala potrivit competentei sale legale, rezulta ca si in privinta acestora autoritatea de lucru judecat opereaza in mod identic. Ca atare, autoritatea de lucru judecat atasata unei decizii pronuntate in interesul legii priveste in mod necesar si prioritar dispozitivul actului jurisdictional pronuntat in conditiile legii, in timp ce considerentele care se bucura de autoritate de lucru judecat sunt cele care sprijina si expliciteaza solutia adoptata (considerente decisive), precum si cele prin care s-au dat anumite dezlegari unor chestiuni litigioase ce au legatura cu obiectul dedus judecatii si care au fost dezbatute in proces (considerente decizorii); in actualul Cod de procedura civila (in vigoare din 15 februarie 2013), acest efect al hotararii judecatoresti este consacrat ca atare prin dispozitiile art. 430 alin. (2), in timp ce, sub imperiul Codului de procedura civila din 1865 (in vigoare la data pronuntarii Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 40/2008), autoritatea de lucru judecat si a considerentelor enuntate era recunoscuta in cea mai mare parte a doctrinei, cat si pe cale jurisprudentiala. Autoritatea de lucru judecat nu poate fi recunoscuta in mod autonom unor considerente, intrucat, in raport cu dispozitivul, acestea se afla intr-un raport de accesorietate si, cu atat mai putin, nu este posibila atribuirea calitatii de considerente unor argumente redate in expozeul deciziei in interesul legii dintre cele retinute de instantele judecatoresti in orientarile jurisprudentiale divergente in adoptarea solutiilor, neinsusite de instanta suprema in cadrul considerentelor proprii. In consecinta, problema de drept ce se cere a fi dezlegata prin prezenta sesizare nu a mai facut obiectul unui recurs in interesul legii pronuntat anterior de Inalta Curte de Casatie si Justitie, astfel incat prezentul recurs este admisibil si din acest punct de vedere. In ce priveste actualitatea problemei de drept ce formeaza obiectul judecatii, se apreciaza ca aceasta este pe deplin justificata data fiind evolutia legislativa in aceasta materie. Desi nu este enuntata in mod explicit in dispozitiile Codului de procedura civila, se considera ca necesitatea analizei acestei conditii reiese din scopul intrinsec al declansarii unui recurs in interesul legii, anume de a unifica o practica judiciara ulterioara pronuntarii deciziei in interesul legii prin care s-a dat o interpretare unitara unei dispozitii legale interpretate si aplicate in mod diferit de instantele judecatoresti pana la momentul la care aceasta devine obligatorie (control a posteriori), concluzie ce decurge din analiza coroborata a dispozitiilor art. 517 alin. (2) si (4) din Codul de procedura civila; altfel spus, acele dispozitii legale supuse interpretarii prin recursul in interesul legii sunt susceptibile, in mod legal, de aplicare ulterioara in litigiile cu care instantele judecatoresti sunt sau vor fi investite dupa pronuntarea si publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a deciziei pronuntate asupra recursului in interesul legii. Totodata, actualitatea problemei de drept nu este infirmata nici de dispozitiile art. 518 din Codul de procedura civila potrivit carora: „Decizia in interesul legii isi inceteaza aplicabilitatea la data modificarii, abrogarii sau constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei legale care a facut obiectul interpretarii”, chiar in conditiile in care, astfel cum deja s-a aratat, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost abrogata prin art. 196 lit. n) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, iar Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art. 196 lit. p) din acelasi act normativ. Cea din urma concluzie este sustinuta de imprejurarea ca si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare (actul normativ actual in aceasta materie), pe rolul instantelor judecatoresti au fost deduse judecatii cereri de chemare in judecata prin care se solicita solutionarea unor raporturi juridice guvernate, pe temeiul principiului tempus regit actum, de prevederile legale supuse interpretarii prin prezentul recurs in interesul legii. Asadar, recursul in interesul legii este admisibil, fiind indeplinite cumulativ cerintele impuse de dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila, cu referire la autorii sesizarii si existenta unei jurisprudente neunitare relativ la problemele de drept ce se cer a fi dezlegate, asa cum s-a aratat anterior.
9.2. Referitor la problema de drept solutionata in mod neunitar de instantele judecatoresti, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca, prin art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, s-a prevazut ca procedura de recalculare se desfasoara incepand cu data intrarii in vigoare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta pana la data de 1 ianuarie 2006. Pe de alta parte, conform art. 7 alin. (3) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, decizia prin care s-a stabilit punctajul mediu anual determinat prin recalcularea prevazuta de actul normativ si cuantumul pensiei cuvenite poate fi modificata la cerere in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, intocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decat cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data 1 aprilie 2001; pe de alta parte, in situatia in care se constata erori de calcul, decizia de pensie poate fi revizuita din oficiu, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 7 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca cererile prevazute la alin. (3) (prin care se solicita modificarea deciziei de recalculare pe baza unor noi acte doveditoare) si pentru care Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, nu stabileste un termen de decadere (deci care, in principiu, poate fi formulata oricand dupa obtinerea noilor dovezi) se solutioneaza in termenul prevazut de art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare (45 de zile calendaristice de la data depunerii cererii, termen care se adreseaza autoritatii competente pentru solutionarea ei - casa teritoriala de pensii, conform textului invocat); in plus, art. 7 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, are ca premisa cazul in care cererea prevazuta de art. 7 alin. (3) se depune chiar dupa 5 ani sau mai mult de la data platii drepturilor recalculate, iar, daca cererea este admisa, se procedeaza in conditiile art. 169 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si anume pensia recalculata se acorda incepand cu luna urmatoare celei in care s-a depus cererea de recalculare. In acelasi timp, art. 180 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevazut ca pensiile stabilite pe baza Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, au devenit pensii in sensul legii noi, astfel: „La data intrarii in vigoare a prezentei legi, pensiile de asigurari sociale de stat, pensiile suplimentare, pensiile de asigurari sociale pentru agricultori, stabilite pe baza legislatiei anterioare, precum si ajutoarele sociale stabilite potrivit legislatiei de pensii devin pensii in intelesul prezentei legi”, iar art. 171 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, in mod similar, a prevazut ca, „la data intrarii in vigoare a prezentei legi, pensiile din sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, inclusiv categoriile de pensii prevazute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, devin pensii in intelesul prezentei legi”. In consecinta, data fiind aceasta novatie legislativa, rezulta ca si cei al caror drept la pensie s-a deschis sub imperiul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, din punctul de vedere al mijloacelor procesuale de asigurare a respectarii drepturilor lor pot recurge la invocarea dispozitiilor din actele normative succesive, anume art. 89 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevad ca, „in situatia in care se constata erori in stabilirea si in plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile si modificarile legale, atragand, dupa caz, raspunderea celor vinovati”, sau ale art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, avand un continut similar: „In situatia in care, ulterior stabilirii si/sau platii drepturilor de pensie, se constata diferente intre sumele stabilite si/sau platite si cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala opereaza, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificarile ce se impun, prin decizie de revizuire.”
Prin urmare, se constata ca si in prezent este posibila aplicarea dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, in procesele declansate in conditiile aratate, chiar daca acest act normativ este abrogat, intrucat evaluarea in vederea recalcularii si recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat stabilite in baza legislatiei in vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001 (asadar, in baza Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare), in mod necesar trebuie a fi realizata in baza Hotararii Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, intrucat raportul juridic de drept material este guvernat de aceste norme. Aceste acte normative, aplicabile efectelor viitoare ale deciziilor de pensionare emise sub imperiul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, si aflate in plata la momentul adoptarii lor, au valoare de acte normative tranzitorii, astfel incat si pensiilor stabilite sub legea veche sa le poata fi aplicate, pentru efectele lor viitoare, dispozitiile legii noi, date fiind prevederile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare (si, consecutiv, art. 171 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare), cu atat mai mult cu cat legile ulterioare opereaza cu alte notiuni si categorii juridice pentru stabilirea dreptului la pensie si care, in mod evident, nu au un corespondent in prevederile legii vechi: stagiu de cotizare - minim, complet si total; punctaj lunar, punctaj anual, punctaj mediu anual, punct de pensie, valoarea punctului de pensie - stabilit prin legea bugetului asigurarilor de stat etc. In sensul anterior mentionat sunt si dispozitiile art. 1 alin. (1) si (2) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care s-au aprobat Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare: „(1) Evaluarea pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, se efectueaza pe baza prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Prezentele norme metodologice reglementeaza modalitatile de rezolvare unitara a problemelor care apar ca urmare a unor interpretari diferite ale prevederilor legale, generate de evolutia in timp a legislatiei de pensii.”
Asadar, ratiunea adoptarii acestor acte normative, pe langa scopul general de reformare a sistemului de pensii (la nivel de politica statala) si respectarea principiului inscris in preambulul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, „la conditii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul iesirii la pensie”, in concret, a privit fie stabilirea unor echivalente legale intre conditiile pe baza carora, in temeiul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, se dobandea dreptul la pensie si cele din legea noua (in masura in care acestea sunt comune (vechime in munca, varsta de pensionare etc.), fie asimilarea unor notiuni din legea veche cu cele din legile succesive. In cea din urma categorie, cu titlu exemplificativ, pot fi mentionate dispozitiile art. 2 alin. (1) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, care asimileaza vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie cu notiunea de stagiul complet de cotizare, in termenii de referinta ai Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare; de asemenea, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind incadrarea unor locuri de munca in conditii speciale asimileaza stagiului de cotizare in conditii speciale perioadele de timp anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, in care asiguratii si-au desfasurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, in locurile de munca incadrate conform legislatiei anterioare in grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt incadrate in conditii speciale [conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare]; Legea nr. 226/2006 a fost adoptata in aplicarea dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, asadar, in domeniul de aplicare a legii ulterioare si, pentru acest motiv, cu incidenta pentru cei al caror drept la pensie s-a deschis sub imperiul noii legi (dupa data de 1 aprilie 2001), dar care, pana la intrarea in vigoare a acesteia, au desfasurat activitatea in locuri de munca incadrate conform legislatiei anterioare - Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare - in grupa I de munca. Totodata, recalcularea prevazuta de art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, a impus determinarea punctajului mediu anual (si a cuantumului fiecarei pensii) cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale ordonantei de urgenta anterior mentionate, notiunea de punctaj mediu anual neavand un corespondent conceptual in legislatia anterioara, intrucat sub imperiul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, algoritmul de stabilire a dreptului la pensie de asigurari sociale privea, in esenta, raportarea doar la notiunile legale de vechime in munca, retributie tarifara, grupe de munca si varsta legala de pensionare [art. 1 alin. (2) si (3), art. 2 alin. (1) din lege]. Or, pentru determinarea punctajului mediu anual potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, era necesara utilizarea parametrului legal de stagiu complet de cotizare, notiune, de asemenea, fara un echivalent in Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, si asimilata de art. 2 alin. (1) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, cu vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie (proprie si Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare); in acelasi sens sunt si prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la intrarea in vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare. Daca, in privinta mijloacelor procesuale, dispozitiile legii noi sunt pe deplin aplicabile, in ce priveste raportul de drept substantial (stabilirea dreptului la pensie), acesta este guvernat de legea sub imperiul careia dreptul s-a nascut. Astfel, aplicarea principiului fundamental de drept tempus regit actum presupune ca dreptul la pensie de asigurari sociale de stat se stabileste fata de conditiile prevazute de actul normativ in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, aspect confirmat de jurisprudenta instantelor nationale, de jurisprudenta Curtii Constitutionale, precum si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului; in consecinta, ca regula (exceptia fiind actele normative speciale), conditiile inscrierii la dreptul la pensie pentru cei al caror drept s-a deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 sunt cele prevazute de legea in vigoare la data pensionarii, anume Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, cei pensionati dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, dobandesc dreptul la pensie in conditiile prevazute de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare (situatie valabila pentru intervalul 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010), in timp ce dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare (1 ianuarie 2011), se vor supune conditiilor prevazute de cel din urma act normativ. Cu deplina respectare a acestui principiu, in procesul de reformare a sistemului de pensii, cu referire la adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, legiuitorul a prevazut in mod explicit: „Determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii se face pe baza datelor, elementelor si informatiilor din documentatiile de pensie aflate in pastrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.”
In consecinta, documentatia si conditiile legale avute in vedere la data deschiderii dreptului la pensie de legislatia anterioara (in principal, Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, ce intereseaza din perspectiva obiectului judecatii in prezentul recurs in interesul legii), in mod necesar erau valorificate in procedura de evaluare si recalculare, documentatie ce putea fi completata in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel cum deja s-a aratat, calificarea angajatilor pentru deschiderea dreptului la pensie integrala pentru munca depusa si limita de varsta in sistemul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, presupunea verificarea cumulativa a conditiilor prevazute de lege, si anume: vechimea in munca, retributia tarifara, grupa de munca si varsta legala de pensionare. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, prevedea regula in materie in sensul ca: „(1) Personalul muncitor, care are o vechime in munca de minimum 30 ani barbatii si 25 ani femeile, are dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de varsta, la implinirea varstei de 62 ani barbatii si 57 ani femeile.”
Totodata, art. 9 alin. (1) din lege dispunea astfel: „(1) Vechimea in munca ce se ia in considerare la stabilirea pensiilor pentru munca depusa este timpul cat o persoana a fost incadrata in baza unui contract de munca.”
Pe de alta parte, art. 11 alin. (1) si (2) din lege prevedeau: „(1) Pensia integrala pentru munca depusa si limita de varsta se determina in procente din retributia tarifara, diferentiate pe transe de retributii si grupe de munca, stabilite potrivit legii
(2) Procentele corespunzatoare grupelor I si II de munca se aplica persoanelor care au lucrat efectiv in aceste grupe cel putin 20 ani in grupa I sau 25 ani in grupa II de munca; daca au lucrat mai putin, la procentele corespunzatoare grupei III se acorda un spor proportional cu timpul efectiv lucrat in grupele I si II.”
In plus, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, dispunea astfel: „(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cate:
a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;
b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.”
Or, din coroborarea dispozitiilor art. 9, art. 11 alin. (1) si ale art. 14 alin. (1) din lege rezulta ca cei care au lucrat efectiv 20 de ani in grupa I de munca ori 25 de ani in grupa a II-a de munca, daca indeplineau si conditia varstei legale de pensionare [cu aplicarea si a dispozitiilor art. 14 alin. (2) si (3)], se calificau pentru pensie integrala pentru munca depusa si limita de varsta. Ca atare, in cazul acestora, vechimea integrala in munca pentru a li se deschide dreptul la pensie integrala pentru munca depusa si limita de varsta era vechimea efectiva de 20 de ani (pentru cei care au lucrat aceasta perioada in grupa I de munca) si, respectiv, de 25 de ani (pentru cei care au lucrat in tot acest interval in grupa a II-a de munca), prin urmare, vechimea prevazuta de lege ca perioada lucrata efectiv in aceste grupe superioare de munca, iar nu suma dintre aceasta vechime in munca si sporul fictiv acordat de lege, pe baze obiective si rezonabile, prin dispozitiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru valorificarea acestui stagiu fictiv (perioada necontributiva) a fost adoptat un alt act normativ reparatoriu, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 100/2008, aprobata prin Legea nr. 154/2009, care, prin art. I a completat dispozitiile Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, prin introducerea art. 78^2, text care prevedea acordarea unui numar suplimentar de puncte, cuantificate in mod expres, pentru fiecare an/luna de spor realizat in grupele I si a II-a de munca, intre beneficiarii aceste norme fiind desemnati si cei carora li s-au recalculat drepturile de pensie conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia celor in cazul carora, pentru determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevazuta de acte normative cu caracter special. Cu referire la acelasi aspect, ulterior au mai fost adoptate Legea nr. 218/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, aprobata prin Legea nr. 155/2009, cu modificarile ulterioare. Succesiunea acestor acte normative este redata in Decizia nr. 119/2012, in care, Curtea Constitutionala, efectuand un control de constitutionalitate a dispozitiilor art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 100/2008, aprobata prin Legea nr. 154/2009, si ale art. I pct. 3 si art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 209/2008, aprobata prin Legea nr. 155/2009, cu modificarile ulterioare, a retinut urmatoarele: „Dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 100/2008 au instituit o reglementare cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au desfasurat activitatea in fostele grupeI sau II de munca. Ulterior, prin Legea nr. 218/2008 (...) a fost instituita o reglementare avand un scop similar, care nu a abrogat insa dispozitiile vizand aceeasi materie ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 100/2008. In vederea evitarii eventualelor disfunctionalitati ce puteau aparea din aplicarea simultana a doua acte normative cu continut similar, Guvernul a emis Ordonanta de urgenta nr. 209/2008, care a preluat reglementarea celor doua acte normative anterioare.”
Referitor la acordarea unui tratament diferentiat prin legislatia de asigurari sociale in beneficiul celor care au lucrat in aceste conditii speciale de munca (aplicabil, pentru identitate de ratiune, si in privinta celor care, sub imperiul legislatiei anterioare, au lucrat in grupele superioare de munca), Curtea Constitutionala a retinut, prin considerentele Deciziei nr. 1.126/2008, ca „situatia obiectiv diferita care diferentiaza tratamentul juridic aplicabil asiguratilor consta in perioada cat acestia au cotizat lucrand in conditii speciale, expunandu-se prin urmare unor conditii suplimentare de risc si solicitare. Asadar, o perioada considerabil mai lunga de munca in aceste conditii justifica un tratament juridic mai favorabil, sub aspectul acordarii dreptului la pensie, al celor care au contribuit in aceste conditii, in raport cu cei care au lucrat astfel pentru perioade mai scurte si care beneficiaza totusi de o reducere a varstelor de pensionare”. Totodata, se constata ca art. 3 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, stabilea: „(1) Dreptul la pensia de asigurari sociale este recunoscut tuturor cetatenilor tarii care au desfasurat o activitate permanenta pe baza unui contract de munca si pentru care unitatile socialiste au depus contributia prevazuta de lege, la fondul de asigurari sociale de stat.”
Din interpretarea acestui text rezulta ca, pentru toata durata in care un cetatean a desfasurat o activitate permanenta pe baza unui contract de munca [perioada care, in conditiile art. 9 alin. (1) din lege, constituie vechime in munca], angajatorul a avut obligatia de a achita contributia prevazuta de lege la fondul de asigurari sociale de stat, intrucat doar in aceste conditii dreptul la pensia de asigurari sociale era recunoscut angajatului. Ca atare, desi principiul contributivitatii nu era prevazut in mod expres in continutul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum era enuntat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, ca in prezent, in art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se constata ca acesta avea o consacrare in continutul legii, sub forma obligatiei imperative de a se achita contributia la fondul asigurarilor sociale de stat. In aceste conditii apare pe deplin justificata dispozitia din art. 2 alin. (1) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, de a se considera ca „stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezinta vechimea integrala in munca prevazuta de legislatia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine la data inceperii operatiunilor de evaluare”, intrucat, in toata perioada in care un angajat a desfasurat o activitate permanenta pe baza unui contract de munca [perioada ce constituie vechimea sa in munca, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare], a fost achitata contributia la fondul asigurarilor sociale de stat. De altfel, aceasta interpretare corespunde si definitiei legale a stagiului de cotizare din art. 8 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare: „Constituie stagiu de cotizare perioadele in care persoanele au platit contributii de asigurari sociale in sistemul public din Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte”, iar Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, precedata de Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost adoptata tocmai pentru a se asigura adecvarea dispozitiilor legislatiei anterioare la prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 2 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca „Pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.”
Cu alte cuvinte, stagiul complet de cotizare va fi reprezentat de vechimea integrala in munca prevazuta de Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru recunoasterea dreptului la pensie integrala pentru munca depusa si limita de varsta, vechime prevazuta in mod diferentiat de lege, in functie de grupa de munca in care acea persoana a lucrat efectiv. In consecinta, pentru cei al caror drept la pensie a fost stabilit in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care au lucrat efectiv 20 de ani in grupa I de munca ori 25 de ani in grupa a II-a de munca rezulta ca stagiul complet de cotizare coincide cu vechimea integrala in munca prevazuta de art. 14, vechime la implinirea careia (cumulata cu conditia varstei legale de pensionare, derogatorie si aceasta) aveau vocatia inscrierii la pensia integrala pentru munca depusa si limita de varsta. Doar in cazul persoanelor ale caror drepturi la pensie au fost stabilite in acelasi interval si care au lucrat in grupa a III-a de munca stagiul complet de cotizare este de 30 de ani in cazul barbatilor si de 25 de ani in cazul femeilor, prin luarea in considerare a dispozitiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare, care consacra vechimea integrala in munca de drept comun. Dispozitiile art. 14 din acelasi act normativ sunt dispozitii de exceptie de la regula, asadar aplicabile in mod prioritar in interpretarea coroborata a art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, menite a asigura un regim juridic mai favorabil, pentru motive de ordin obiectiv si rezonabil, celor care au lucrat in grupele superioare de munca, grupa I si grupa a II-a de munca, in sistemul Legii nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare. In concluzie, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare date de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 este:
- 20 de ani in cazul celor care au lucrat efectiv in grupa I de munca; si
- 25 de ani in cazul celor care au lucrat efectiv in grupa a II-a de munca, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, cu modificarile si completarile ulterioare;
- 30 de ani (in cazul barbatilor) si 25 de ani (in cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv in grupa a III-a de munca, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Ploiesti.
Stabileste ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin (1) si (3) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in vederea recalcularii in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru pe rsoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 este:
- 20 de ani in cazul celor care au lucrat efectiv in grupa I de munca; si
- 25 de ani in cazul celor care au lucrat efectiv in grupa a II-a de munca, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare;
- 30 de ani (in cazul barbatilor) si 25 de ani (in cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv in grupa a III-a de munca, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificarile si completarile ulterioare.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 25 mai 2015.
VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE, IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent, Ileana Peligrad
rodicamicu
Comentarii articol (2)