Legea nr. 207/2015 prin care este aprobat noul Cod de procedura fiscala a fost publicata in Monitorul Oficial de joi, 23 iulie 2015, dupa ce actul normativ fusese promulgat, la inceputul acestei saptamani, de Presedintele Klaus Iohannis.
Noul Cod de procedura fiscala urmeaza sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2016 si aduce schimbari in privinta dobanzilor si penalitatilor de intarziere sau in ceea ce priveste inspectiile efectuate de ANAF la firme.
Ramane de vazut ce se va intampla cu celalalt pilon legislativ care reglementeaza sistemul fiscal din Romania, noul Cod fiscal, cel care a fost respinsa saptamana trecuta de Presedintele Romaniei Klaus Iohannis, care l-a trimis Parlamentului spre reexaminare.
Detalii AICI.
Actul normativ prin care este eliminata obligativitatea folosirii stampilei pentru documentele depuse la institutiile si autoritatile statului a fost publicat in Monitorul Oficial si a intrat in vigoare joi, 23 iulie 2015.
Astfel, persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat si entitatile fara personalitate juridica nu mai au obligatia de a aplica stampila pe declaratii, cereri sau orice alte documente depuse la institutiile sau autoritatile statului, dar nici atunci cand emit documente intre ele.
Aveti toate detaliile despre aceasta modificare importanta in acest articol.
De joi incepand, dupa publicarea in Monitorul Oficial a OG nr. 17/2015 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare si modificarea si completarea unor acte normative, toate documentele emise de Fisc sunt eliberate fara plata taxelor extrajudiciare de timbru.
Astfel, contribuabilii pot obtine acum adeverinte de venit de la Fisc sau certificate de atestare fiscala fara a mai fi nevoiti sa stea la cozile din oficiile postale pentru a achita taxa de timbru de 2 lei.
Pe larg despre acest subiect, AICI.
Parintii pot beneficia anual de o zi lucratoare libera pentru ingrijirea sanatatii copiilor. Liberul se acorda pentru a permite salariatilor sa ajunga in fiecare an la medic pentru verificarea starii de sanatate a copiilor.
Procedura a fost publicata si se poate aplica, astfel incat unul dintre parinti poate solicita angajatorului acordarea unei zile libere anual, pentru familiile cu unul sau doi copii, respectiv a doua zile libere pe an, pentru familiile cu cel putin trei copii.
Aveti toate informatiile AICI.
Este sau nu procesul-verbal de control emis de Directia Antifrauda un act administrativ fiscal?
De raspunsul la aceasta intrebare depinde practic posibilitatea firmelor de a se apara in fata eventualelor abuzuri sau greseli ale Fiscului in cadrul controalelor efectuate la contribuabili.
Desi Fiscul spune ca procesul-verbal de control nu poate fi contestat, instanta a inceput sa dea dreptate contribuabilor.
AvocatNet.ro a publicat saptamana aceasta un material despre acest subiect, pe care il puteti citi AICI, unde veti vedea si care este parerea mai multor specialisti contactati de redactia noastra.
Cetatenii care, la momentul inmatricularii masinii, au platit taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ar putea cere toti banii inapoi.
Masura este inclusa de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor intr-un proiect de ordonanta, publicat recent spre dezbatere publica.
Aflati de AICI in ce conditii va fi restituita integral taxa auto contribuabilor.
Microintreprinderile si intreprinderile mici din spatiul rural pot beneficia de fonduri nerambursabile de pana la 70.000 de euro pentru a desfasura activitati neagricole. Sprijinul financiar este prevazut de o schema de minimis instituita de Ministerul Agriculturii si Dezvoltatii Rurale prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala.
Prevederile au fost publicate in Monitorul Oficial si vizeaza acordarea sprijinului intreprinderilor care realizeaza activitati neagricole pentru prima data, dar si intreprinderilor existente, in vederea dezvoltarii si diversificarii activitatii neagricole in mediu rural.
Toate detaliile si conditiile in care se acorda acest sprijin, AICI.
Din 2016, militarii si politistii vor beneficia din nou de pensii ocupationale, conform unui act normativ promulgat joi de Presedintele Romaniei Klaus Iohannis. Pentru a se aplica, mai trebuie doar ca legea sa apara in Monitorul Oficial.
Astfel, de la 1 ianuarie 2016, vor beneficia de prevederile propuse militarii si politistii, dar si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare.
Mai multe detalii despre categoriile de persoane care vor primi pensie de serviciu, pensie de invaliditate si pensie de urmas, in acest material.
Obligatiile fiscale de pana la 1 iulie 2015, neachitate, vor fi anulate din oficiu in cazul mai multor contribuabili, potrivit Legii amnistiei fiscale, intrata in vigoare de joi, 23 iulie.
Stergerea datoriilor vine pe fondul unor neclaritati din legislatie, iar anularea datoriilor se va face din oficiu de catre Fisc.
Aflati AICI ce datorii se sterg si cine sunt beneficiarii anularilor.
Comentarii articol (0)