Articol scris de Sebastian Pantea, Extreme Training (www.traininguri.ro)
Răspunsul, în 9 din 10 cazuri, este "Eu știu ce vreau, nu trebuie să îmi scriu pe foaie". De fiecare dată când aud asta știu că persoana cu care vorbesc nu are nici cea mai mică idee ce este un obiectiv și confundă obiectivele cu dorințele sau visele.
Harvey Mackay zicea: "Un vis e doar un vis. Un obiectiv este un vis cu un plan și un termen-limită".
De ce crezi că 3% din absolvenții de la Harvard câștigă mai mult decât ceilalți 97% la un loc?
În 1979, cei de la Harvard au făcut un sondaj printre absolvenții de MBA și au aflat că:
- 84% dintre ei nu aveau obiective deloc;
- 13% dintre ei aveau obiective, însă nu erau scrise;
- 3% dintre ei aveau obiective scrise, cu termene-limită și plan de îndeplinire.
După 10 ani, în 1989, aceleași persoane au fost intervievate, iar rezultatele au fost exact cum te aștepți:
- cei 13% care aveau obiective, dar nu erau scrise, câștigau de două ori mai mult decât restul de 84%, care nu aveau deloc obiectiv;
- ce e și mai interesant e că cei 3% care aveau obiective clar trasate, cu termene de finalizare și un plan clar de îndeplinire, câștigau de 10 ori mai mult decât ceilalți 97% la un loc.
(sursa: Mark Cormack, What They Don't Teach You at Harvard Business School: Notes from a Street-smart Executive)
Mary Kay Ash, fondatoarea Mary Kay Cosmetics, zicea că sunt 3 tipuri de oameni în lumea asta:
- cei care fac ca lucrurile să se întâmple;
- cei care se uită la cei care fac ca lucrurile să se întâmple;
- cei care se întreabă "ce s-a întâmplat?".
Aceste trei categorii ale lui Mary Kay Ash coincid cu cele din studiul de la Harvard.
Cei care fac ca lucrurile să se întâmple sunt cei care au obiective clare, cu termene-limită și plan de execuție, cei care se uită la cei care fac lucrurile să se întâmple sunt aceia care au o idee cât de cât despre ce vor, însă nu își fac un plan și nu își impun termene, astfel că sunt "luați pe sus" de cei care știu exact ce, cum și până când.
Iar a treia categorie, cei care stau și se întreabă "ce s-a întâmplat?", sunt aceia care nu au obiective, nu le consideră importante și își trăiesc viața și cariera reacționând doar la ce se întâmplă în jurul lor. Îi recunoști ușor, sunt cei care se plâng tot timpul și învinovățesc pe toată lumea pentru eșecul lor, numai pe ei înșiși, nu.
1. Primul pas și, poate, cel mai important în stabilirea unor obiective realizabile și de care să te ții este să ai claritate. Trebuie să știi exact, într-un mod obiectiv, unde te afli ca să știi unde poți să ajungi și în cat timp.
Pare simplu și de bun-simt, însă, dacă stai să te gândești, nu e chiar așa. Ne este extrem de greu să ne recunoaștem punctele slabe, de frică de a nu fi judecați. E natura noastră umană să credem că e absolut necesar să știm totul, să ne pricepem la toate și să știm să le facem pe toate din prima.
Atitudinea asta e un mare bolovan în calea evoluției noastre. Însă, dacă ne resetam gândirea și folosim orice moment pentru a învăța ceva, cât de curând rezultatele vor veni.
2. Al doilea pas e să îți pui obiectivele în scris. Dacă ai claritate și știi exact unde te afli și unde vrei să ajungi, următorul pas, negreșit, este să le pui pe foaie.
Această foaie va fi angajamentul, contractul - dacă vrei - cu tine însuți. Când formulezi obiectivele, este important să formulezi și o strategie pentru îndeplinire. Cum ziceam, nu e suficient să zici doar ce vrei, trebuie să zici și până când și cum vei obține. Acest "cum" e foarte important pentru că aici intervine partea de strategie. Cel mai simplu este să te uiți la oamenii care au deja ce vrei și tu și să observi ce au făcut pentru a ajunge acolo, ce fac zi de zi, care a fost strategia lor.
De cele mai multe ori nu va trebui niciun fel de adaptare și vei folosi exact metodele lor.
Când îți scrii obiectivele, ai o strategie și un termen-limită, creezi un tipar neurologic, o "hartă" a noului obiectiv în mintea ta.
Rămâne doar să le citești și să le faci un update periodic. Vei fi surprins să vezi în jurul tău lucruri/oameni care se potrivesc ca într-un puzzle și te ajută să înaintezi mult mai ușor în îndeplinirea obiectivului.
Se numește iluzia frecvenței sau ”fenomenul Baader-Meinhof". Poate nu ai auzit de acesta, însă cu siguranță îi știi efectul. Este atunci când vrei să îți cumperi o mașină și parcă dintr-o dată vezi acel tip de mașină peste tot; sau când porți o conversație cu un prieten despre o formație de care nu ai auzit niciodată și peste câteva zile îi vezi la televizor, le vezi cd-ul de vânzare prin benzinării, parcă ar fi apărut peste noapte.
Nu e deloc așa. Creierul ignoră ce nu consideră important, însă adoră tiparele, astfel că atunci când în mintea ta e creată dorința de a cumpăra un BMW negru, e creat un tipar și vezi în jurul tău doar BMW-uri negre. Trec la fel de multe BMW-uri gri pe lângă tine, însă parcă nici nu le observi.
3. Al treilea pas este să îți creezi obiceiuri care să te ajute în îndeplinirea obiectivului și să înlături obiceiurile care te sabotează.
Ușor de zis, greu de făcut. Știu, însă nu e imposibil.
Un obicei e ușor de creat sau eliminat dacă știi din ce e format. Un obicei e format dintr-un declanșator, o rutină și o recompensă. Gândește-te la două-trei obiceiuri și vei putea identifica foarte ușor cele trei etape.
De cele mai multe ori putem schimba un obicei păstrând declanșatorul și recompensa însă schimbând rutina. Brain Tracy spune că poți crea sau schimba un obicei în 14-21 zile, prin exersare și repetiție.
4. Al patrulea pas e să crezi că poți. Credință, de obicei, e de două feluri: declarativă și interioară.
De multe ori zicem: știu că pot să fac, o voi face în felul asta sau celălalt etc., însă o zicem doar pe gură, nu o credem în interiorul nostru.
Ca obiectivele să fie realizabile, trebuie să aibă credința interioară. Adică să crezi cu adevărat că o poți face, niciodată nu e suficient doar să o zici.
Sper ca am reușit să te conving să îți stabilești obiective și să pornești în călătoria spre potențialul tău maxim.
Zig Ziglar spunea "Ce primești îndeplinindu-ți obiectivele nu e nici pe departe la fel de important ca ceea ce devii".
Comentarii articol (2)