Studiile arata fara urma de indoiala ca, cel putin in spatiul biroului, exista o legatura clara intre nivelul de apreciere pe care il primesc angajatii (din partea sefului direct) si nivelul lor de motivatie. In 2011, London School of Economics a publicat rezumatul concluziilor a peste 50 de studii care au demonstrat ca oamenii sunt dispusi sa munceasca mai mult daca sunt motivati intrinsec (idee demonstrata magistral si de Dan Pink, de altfel). In particular, cantitatea de efort creste daca munca este perceputa ca interesanta/stimulanta si neaparat daca se simt apreciati de colegi (iata, asadar, ca nu doar sefii trebuie sa spuna "multumesc" mai des).
Pentru cei care continua sa sustina importanta stimulentelor financiare, studiile vin cu vesti proaste. Odata ce este asigurat un nivel decent de retributie, beneficiile in bani risca sa aiba efectul contrar celui dorit. Ele ajung sa diminueze considerabil interesul si motivatia pentru munca, acele aspecte care ii fac pe angajati sa doreasca sa faca treaba buna si sa isi atinga obiectivele.
Adam Grant, profesor la Wharton renumit pentru studiile sale despre comportamentul prosocial la locul de munca, insista pe ideea ca "sentimentul ca esti apreciat este cel mai puternic motivator la locul de munca". Orice alti stimuli isi pierd treptat sensul: ai senzatia ca ai primit marirea de salariu pentru ca o meritai de mult, cheltuiesti repede banii primiti ca bonus si nu te alegi cu mare lucru din ei si noua titulatura, odata obtinuta, nu mai suna atat de bine ca atunci cand o aveau altii si ti-o doreai. Ceea ce ramane la sfarsitul zilei este sentimentul ca esti sau nu apreciat pentru ceea ce faci, ca ceilalti din jur iti recunosc valoarea si importanta in organizatie. Iar acest lucru se realizeaza, printre altele, si prin rostirea acelui simplu si banal "multumesc" (nu doar la finalul mail-urilor in care ceri ceva unui coleg, ci in discutiile de zi cu zi, oficiale sau nu).
Aflati mai multe despre importanta unui "multumesc" sincer la locul de munca citind tot articolul "Just Say 'Thank You' to the People You Work With".
Articol preluat de pe www.portalhr.ro. Puteti citi aici articolul original.
Comentarii articol (0)