Efectul magic al empatiei

Dar, de departe, momentul meu preferat de curs este cel in care ajungem sa vorbim despre empatie. Multi oameni traiesc cu impresia gresita ca stiu ce e empatia, cum arata ea si cu convingerea ca ei asa sunt: empatici.

Ochii se maresc, sprancenele se ridica, fruntile se incretesc de mirare cand discutam despre cum empatia nu inseamna compasiune, nici sa fii de acord sau sa aprobi tot ce celalalt iti spune ca sa fii politicos sau ca sa nu il superi.

Cand cineva iti povesteste despre o situatie neplacuta prin care a trecut si tu ii spui “Imi pare rau” nu inseamna ca esti empatic. Nu atata timp cat te pui pe tine in prim plan. “(Mie) imi pare rau” e despre tine, nu despre celalalt.

Sa intervii cu “Inteleg. Chiar zilele trecute mi s-a intamplat si mie… Uite ce ai putea sa faci…” nu e empatie. Din nou, e despre tine, nu despre el.

Daca vrei sa fii empatic, intrebarile pe care le pui, lucrurile pe care le spui trebuie sa fie despre persoana cu care vorbesti. “Trebuie sa fi fost neplacut”, “Esti trist/dezamagit/furios” sau liniste pur si simplu -- sunt doar cateva exemple de interventii ce ar putea veni din partea ta.

Ce mi se pare mie minunat si magic, intr-un fel, este cum se transforma atmosfera si participantii cand exersam empatia.

Inainte de a incepe exercitiul, participantii fac un contract verbal de confidentialitate pentru ca ce povesteste in sala trebuie sa ramana in sala. Cateodata, la inceput, oamenii pot fi sceptici si timizi. Apoi, se face liniste. Cand, in grupele formate, cineva incepe insa sa povesteasca, cu totii devin seriosi, implicati, concentrati si din ce in ce mai conectati la cel care vorbeste.

Sa stai sa asculti ca sa intelegi cere exercitiu. Omul poate fi un foarte bun ascultator, doar ca uneori are tendinta sa asculte nu ca sa inteleaga, ci ca sa raspunda. Nu e deloc usor sa nu intrerupi, sa nu faci paralele cu experienta celui care vorbeste, sa nu contrazici, sa nu subliniezi lucruri care tie ti se par evidente si sa nu dai solutii. In sala, mai mereu se va gasi cineva care sa isi asume rolul de salvator si care va veni cu solutii, dar, pana la urma, la curs suntem intr-un mediu sigur, de invatare.

Insa cand un participant se simte ascultat il vezi cum capata incredere sa dea detalii despre situatia pe care a ales sa o povesteasca. Si daca ceea ce a ales sa impartaseasca e despre ceva sau cineva care conteaza pentru el, e posibil sa i se intample ceea ce eu numesc “shiny eyes”. Si asta mi se pare magic, chiar daca e vorba de lacrimi sau ochi umezi.

Voi cand ati fost ascultati ultima data?

Articol preluat de pe www.portalhr.ro. Puteti citi aici articolul original.