Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 449, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Numărul maxim de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial și național se stabilește de către Adunarea generală națională și este prevăzut în Regulamentul de organizare și funcționare al CMR.”
2. La articolul 449, alineatul (4) se abrogă.
3. La articolul 622, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Numărul maxim de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial și național se stabilește de către Adunarea generală națională și este prevăzut în Regulamentul de organizare și funcționare al CFR.” Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE
PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 25 noiembrie 2015.
Nr. 294.
Comentarii articol (0)