Ordinul ANRE nr. 162/2015 privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 919 din 11 decembrie 2015 şi a intrat în vigoare la 1 octombrie.
Orice persoană care adresează operatorului de gaze solicitări, sesizări sau reclamaţii referitoare la distribuţia gazelor naturale are dreptul la despăgubiri băneşti, potrivit prevederilor ordinului, în cazul în care nu primește un răspuns în termenele legale stabilite de ANRE. Regula este valabilă indiferent că e vorba de un client casnic sau de unul noncasnic.
Practic, în funcţie de motivul cererii, despăgubirile sunt fixe, în cuantum de 10 sau 20 de lei, plus câte 1, 2 sau 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, însă nu mai mult de 60 de zile de întârziere.
Plata despăgubirilor datorate se face, în principiu, la cererea solicitantului, în 30 de zile de la înregistrarea acesteia. Solicitarea de plată poate fi depusă în cel mult 60 de zile de la data la care obligaţiile operatorului de gaze devin scadente. Nerespectarea termenului de plată a despăgubirilor duce la dublarea sau chiar triplarea sumei datorate, în funcţie de întârzierea operatorului de gaze.
Solicitările, sesizările sau reclamaţiile clienţilor casnici pot fi făcute, de exemplu, pentru transmiterea contractului de furnizare a gazelor, nerespectarea valorii presiunii gazelor, calitatea gazelor, măsurarea cantităţilor de gaze, accesul sau racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor, refacerea terenurilor şi/sau bunurilor afectate de execuţia unor lucrări la obiectivele sistemului de distribuţie a gazelor.
De menţionat este că ordinul de ministru stabileşte obligaţia operatorului de gaze de a plăti despăgubiri şi în alte situaţii specifice în relaţia cu clienţii casnici.
Notă: Informații pe larg despre depunerea plângerilor referitoare la distribuția de gaze pot fi găsite în acest articol.
Comentarii articol (1)