1. "Ilegitim", singurul lungmetraj românesc selectat la Berlinale
Lungmetrajul independent "Ilegitim", de Adrian Sitaru, va avea premiera mondială la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, unde pelicula a fost selectată în cadrul secţiunii Berlinale Forum, cea mai îndrăzneaţă secţiune a evenimentului organizat în perioada 11-21 februarie.
"Ilegitim", unul dintre cele mai provocatoarea filme din ultimii ani, spune povestea a doi fraţi (Alina Grigore şi Robi Urs) şi iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) şi mai multe denunţuri. O familie în care limita dintre moral şi legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.
2. Fotografii şi videoclipuri despre viaţa în România după anul 1989, expuse la Chicago
Fotografii şi videoclipuri care documentează viaţa în România după anul 1989, semnate de 17 artişti români, sunt expuse la Gallery 400 din Chicago, sub numele "Few Were Happy with their Condition", din 15 ianuarie până pe 5 martie.
Potrivit site-ului ICR, lucrările reunite în expoziţie reflectă viaţa în România după anul 1989, într-o perioadă de tranziţie aparent nesfârşită, în care speranţele şi dezamăgirile se succed, iar reformele şi liberalizarea se confruntă şi se împletesc cu corupţia şi metodele perpetuate din regimul comunist.
Lucrări din celebrul Atelier parizian al lui Constantin Brâncuși ar putea fi trimise, cu titlu de împrumut, pentru a fi expuse în noul muzeu al maestrului de la Târgu Jiu, la înființarea căruia ar putea contribui specialiștii Centrului Pompidou, în urma discuțiilor avute, miercuri, de ministrul român al Culturii, Vlad Alexandrescu, cu directorul instituției franceze, Serge Lasvignes.
Ministrul Culturii a făcut parte din delegația oficială a premierului Dacian Cioloș, care a efectuat miercuri și joi, o vizită la Paris, la invitația președintelui Republicii Franceze, Francois Hollande.
Există întotdeauna speranţă. Chiar şi într-o ţară în care realitatea e împovărătoare, iar oamenii găsesc mai uşor motive pentru a se cufunda în ofuri copleşitoare. Nu e simplu să fii optimist în România, însă nici imposibil nu este. Trebuie doar să te încăpăţânezi suficient de tare ca să descoperi experienţele pozitive, lucrurile bune, realităţile fericite. În weekend, noi vă prezentăm cel puţin o ştire pozitivă din România. Ca să înţelegem că realitatea are mereu şi o valenţă de care merită să ne bucurăm. Alte motive de bucurie mai găsiţi aici.
Comentarii articol (0)