Contribuabilii care accesează portalul ANAF sunt întâmpinaţi cu un mesaj prin care instituţia anunţă posibile întârzieri în prelucrarea declaraţiilor electronice pentru ziua de astăzi, în intervalul orar 9.00 - 14.00. Întârzierile sunt cauzate, conform anunţului Fiscului, de lucrările de mentenanţă la care este supus sistemul informatic al Agenţiei în această perioadă.
De altfel, nu sunt primele probleme de acest gen cu care contribuabilii se confruntă în ultimele săptămâni în relaţia online cu Fiscul. Pe 25 ianuarie, data-limită până la care contribuabilii trebuiau să depună la ANAF, fără a fi sancţionaţi, o serie de declaraţii fiscale şi să achite unele taxe către stat, sistemul informatic al Fiscului a fost extrem de aglomerat, ca urmare a faptului că mai bine de 80% dintre declaraţiile fiscale cu termenul-limită de depunere 25 ianuarie au fost transmise în ultimul moment. Din acest motiv, sistemul online a înregistrat întârzieri la emiterea recipiselor de confirmare a depunerii documentelor.
Prin urmare, printr-un mesaj postat pe portalul Fiscului, instituţia ruga contribuabilii să nu retransmită declaraţiile, chiar şi în cazul în care aceştia nu primiseră, până la acel moment, recipisele de confirmare, trimiterea acestora având loc ulterior, treptat.
"Vă rugăm să nu retransmiteţi declaraţiile, în cazul în care nu aţi primit recipisa de confirmare, deoarece acest lucru aglomerează sistemul informatic într-o măsură şi mai mare. De asemenea, vă informăm pe această cale că veţi primi confirmarea pe măsură ce sistemul va prelucra declaraţiile. Vă mulţumim pentru înţelegere", era precizat în mesajul de informare de pe site-ul ANAF.
Comentarii articol (0)