Legea care interzice complet fumatul în spațiile publice închise va intra în vigoare pe 17 martie.
După cum reiese din forma finală a legii, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 1 februarie, fumatul va fi interzis complet, nu doar restrâns, în toate spațiile publice închise, precum și în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii (chiar și cele în aer liber).
De asemenea, fumatul va fi interzis complet și în unitățile de învățământ și în cele destinate protecției și asistenței copilului, nu doar în unitățile sanitare și în mijloacele de transport în comun, așa cum prevede acum legea.
Mai multe detalii despre sancțiunile aplicate pentru nerespectarea legii antifumat, AICI.
În 2016, contribuabilii care au datorii la bugetul de stat pot beneficia de amânarea la plată a penalităților de întârziere și a unor părți din dobânzi sau chiar de anularea acestor obligații de plată accesorii.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi fiscale, contribuabilii trebuie să îndeplinească câteva condiţii, cumulativ.
Pentru anularea penalităţilor de întârziere, contribuabilii trebuie să achite, până la 31 martie, toate debitele principale restante la data de 30 septembrie 2015, faţă de bugetul de stat, respectiv să achite, nu mai târziu de 30 iunie, o cotă de 45,8% din dobânzile de întârziere sau o cotă de 22,9% din majorările de întârziere (în cazul în care contribuabililor le sunt aplicabile aceste majorări de întârziere - perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr.39/2010, adică 1 iulie 2010).
În acest articol găsiți cele șase categorii de contribuabili care pot beneficia cu adevărat de aceste facilități și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească.
Obligația conform căreia certificatul de performanță energetică trebuie să fie afișat, la loc accesibil și vizibil publicului, de către proprietarii și administratorii clădirilor de interes sau de utilitate publică a devenit valabilă și pentru clădirile de birouri, clădirilor de comerț, hotelurilor și restaurantelor.
Certificatul de performanţă energetică este un document în care se indică performanţa energetică a unei clădiri sau a unei unităţi de clădire, care cuprinde date cu privire la consumurile de energie din construcţie şi, dacă este cazul, recomandari pentru reducerea acestora.
Potrivit unui act normativ intrat recent în vigoare, nerespectarea acestei obligatii poate fi amendată cu până la 2.500 de lei.
Mai multe detalii, AICI.
Persoanele fizice autorizate sau cei care vor să devină PFA pot afla toate detaliile care îi interesează, de la cum se înființează un PFA, la ce impozite plătesc, ce impozite depun și ce cheltuieli pot deduce din acest ghid realizat de AvocatNet.ro cu ajutorul celor de CFO Network România.
Pe scurt, explicațiile au fost notate luându-se în considerare noul Cod fiscal și sunt valabile pentru PFA-urile impozitate în sistem real.
Este important de știut că se poate înregistra ca PFA orice persoană fizică de peste 18 ani, care nu a săvârșit infracțiuni financiare și care are un sediu. PFA-ul poate alege o activitate din categoria activităților CAEN. Documente prin care să se facă dovada calificării în acel domeniu pot fi solicitate pentru anumite activități.
Citiți mai multe despre înregistrarea PFA și ce declarații trebuie depuse, precum și despre riscurile pe care le are un PFA, în acest articol.
Proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 a fost lansat în dezbatere publică, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în octombrie 2015, însă a fost actualizat şi republicat recent pe site-ul instituţiei.
Documentul stabileşte, în esenţă, ce servicii medicale vor putea fi acordate în sistemul sanitar autohton, în perioada 2016-2017, persoanelor asigurate şi neasigurate.
Trebuie să știți însă că valabilitatea pachetelor medicale pentru anii 2014-2015 a fost prelungită până la 31 martie 2016.
Aflați ce vor conține pachetul minimal și pachetul de bază din acest articol.
Noua procedură de publicare a listelor datornicilor la bugetul de stat, recent adoptată de Fisc, stabilește că pe liste se vor regăsi, începând din acest an, atât persoanele juridice, cât și cele fizice.
Concret, obligațiile fiscale recente pot fi de două feluri: obligații fiscale pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată, respectiv diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite prin decizie de impunere chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.
Potrivit plafoanelor stabilite de Fisc, debitorii persoane fizice ale căror obligații fiscale restante vor fi mai mari de 100 de lei vor apărea pe listele publicate de ANAF pe site-ul propriu.
Mai multe informații despre lista debitorilor, AICI.
Săptămâna aceasta, deputații au adoptat, prin vot decisiv, un act normativ prin care asociațiile de proprietari vor fi obligate să afișeze, alături de lista de plată a cheltuielilor acesteia, și modalitatea de calcul care a stat la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor.
În acest moment, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari mai are nevoie doar de semnătura președintelui țării pentru a se aplica.
În situaţia în care modalitatea de calcul a sumelor lunare de plată ce revin fiecărui proprietar nu va fi afişată, amenda aplicabilă va fi cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei.
Pentru mai multe detalii, citiți acest articol.
AvocatNet.ro a realizat o sinteză a noutăților în ceea ce privește declarațiile fiscale, după ce mai multe formulare au fost modificate recent.
Printre documentele fiscale noi se numără Cererea de încetare a calității de persoană fizică fără venituri.
Astfel, persoanele fizice fără venituri, care încep să realizeze venituri, care se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata CASS sau pentru care plata CASS este suportată din alte surse trebuie să depună la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit evenimentul, formularul 605 „Cerere de încetare a calității de persoană fizică fără venituri”. Cu ajutorul acestei cereri, este recalculat CASS-ul datorat.
Consultați întreaga listă a documentelor fiscale noi sau modificate, AICI.
Persoanele fizice autorizate (PFA) plătesc obligatoriu un impozit de 16% pentru veniturile pe care le realizează, contribuții de asigurări sociale – CAS (10,5% sau 26,3%, conform opțiunii) și contribuțiile de asigurări sociale de sănătate – CASS de 5,5%.
În schimb, PFA nu are dreptul de a beneficia de concediu medical plătit. Pentru a beneficia de acesta, persoanele fizice autorizate trebuie să opteze la plata contribuției pentru concedii și indemnizații (FNUASS).
Potrivit OUG nr. 158/2005, actul normativ care reglementează concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, destinatã exclusiv finanţãrii cheltuielilor cu plata drepturilor prevãzute, este de 0,85% şi se aplică asupra veniturilor supuse impozitului pe venit.
Mai multe detalii, AICI.
Ministerul Finanţelor Publice a venit cu unele clarificări privind situația "firmelor de apartament", a persoanelor fizice autorizate (PFA) ce au sediul în propria locuință şi a profesiilor liberale.
Secretarul de stat în MFP Gabriel Biriș a explicat joi, printr-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Facebook, că în cazul sediilor de firmă în care nu există activitate sau activitatea este fără cheltuieli înregistrate va fi plătit un impozit aferent unei locuințe.
„În privința impozitului pe clădiri, trebuie clarificat, pentru toată lumea, care a fost intenția legiuitorului. Și anume faptul că în cazul locuințelor în care avem un sediu de firmă unde nu-i activitate sau chiar dacă e activitate nu se înregistrează cheltuieli, așa cum scrie în Codul Fiscal, impozitul datorat este cel pentru locuință și nu trebuie făcute evaluări pentru cota-parte”, a declarat Gabriel Biriș.
Găsiți AICI mai multe detalii.
Comentarii articol (0)