1. Firmele de apartament vor plăti, în anumite condiţii, impozit ca pentru locuinţă
Normele pentru aplicarea noului Cod fiscal urmează să fie modificate, pentru a doua oară de la începutul anului, potrivit unui proiect de act normativ adoptat vineri de Guvern. Noile dispoziţii fac referire, printre altele, la impozitarea clădirilor cu destinaţie mixtă, folosite atât ca locuinţe, cât şi ca sedii sociale, acolo unde suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi delimitate. În acest caz, firmele sau persoanele fizice autorizate ce au sediul social în propriul apartament vor plăti un impozit similar celui aplicat locuinţelor, cu condiţia să nu îşi deducă cheltuielile cu utilităţile. Detalii, aici.
2. Modificările din sistemul public de sănătate pe care orice asigurat trebuie să le afle
În ultima perioadă, sistemul de sănătate din ţara noastră a cunoscut mai multe modificări, iar schimbările vizează atât pacienţii, cât şi medicii sau mecanismul asigurărilor de sănătate. Dacă unele dintre măsuri sunt încă în faza de legiferare în Parlament, altele au fost publicate recent în Monitorul Oficial. Mai multe informații despre plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, schimbarea medicului de familie, cardul național și cel european de sănătate găsiți aici.
3. Cadrul legal al interceptărilor a fost modificat: Cine şi când poate să-ţi asculte convorbirile?
Executivul a modificat cadrul legal al supravegherilor tehnice din cauzele penale, în care se încadrează inclusiv interceptarea comunicaţiilor, conform unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Astfel, Guvernul a stabilit cu exactitate cine este în măsură să facă interceptări de comunicaţii, după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a găsit că Serviciul Român de Informaţii (SRI) nu este, potrivit legii, organ de cercetare penală. Cu alte cuvinte, supravegherea tehnică poate fi făcută, de acum, fie direct de procuror, fie, la solicitarea acestuia, de către organul de cercetare penală sau de către poliţiştii specializaţi. Citiți mai multe amănunte despre metodele de supraveghere folosite de autorități aici.
4. Discuţiile de la birou îţi sunt monitorizate de angajator? Iată ce trebuie să ştii!
Problema monitorizării salariaţilor în timpul orelor de muncă a fost readusă recent în atenţia publicului în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Din acest motiv, vă informăm atât cu privire la reglementările privind prelucrarea datelor personale ale salariaţilor, cât şi cu privire la cât de permisive sunt ele şi ce limitări trebuie să respecte angajatorii. Detalii despre dreptul angajaților de a se opune ca anumite date care îi vizează să facă obiectul unei prelucrări și dreptul acestora de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor garantate de lege ce le-au fost încălcate, aici.
5. Deputaţii au decis: Salariaţii vor putea beneficia de un nou tip de concediu
Salariaţii vor putea să beneficieze de un nou tip de concediu, cu o durată maximă de până la un an, aşa cum prevede un proiect de act normativ adoptat azi de deputaţi. Angajatorii vor fi obligaţi să-l acorde la cererea persoanelor îndreptăţite, iar acestea vor primi lunar şi o indemnizaţie. Deoarece documentul a trecut de ambele Camere ale Parlamentului, în următoarele zile va fi trimis preşedintelui ţării pentru promulgare. Concret, salariații vor putea să beneficieze de un concediu de acomodare atunci când vor solicita adoptarea unui copil. Mai multe amănunte despre noul tip de concediu și despre indemnizația lunară pe care o vor primi părinții care vor adopta un copil, citiți aici.
6. Cât de legală este publicarea online a numelor datornicilor persoane fizice?
Începând din 2016, Fiscul trebuie să publice online şi lista datornicilor persoane fizice, nu doar cea a firmelor care au obligaţii fiscale restante, însă măsura poate fi considerată cel puţin discutabilă. În acest sens, pentru a vedea dacă noua obligaţie a organelor fiscale este în acord cu Legea protecţiei datelor personale şi cu Constituţia, am solicitat opiniile unor specialişti. Informații pe larg sunt aici.
7. Fumatul în spaţiile publice închise a fost interzis. Care sunt cele mai importante prevederi?
Legea care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise a intrat în vigoare joi, zi din care, practic, fumatul în spaţiile publice închise, inclusiv în baruri, discoteci şi restaurante, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, nu mai este permis. Menționăm că actul normativ prevede şi interzicerea folosirii ţigărilor electronice în mijloacele de transport în comun, adică acele vehicule care transportă, contra-cost, persoane. Vă prezentăm în acest articol cele mai importante informaţii pe care trebuie să le cunoască atât persoanele fizice, cât şi companiile.
8. Pachetele medicale pentru perioada 2016-2017, adoptate de Guvern. De când se vor aplica?
Pachetele de servicii şi Contractul-cadru cu condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul sanitar, pentru perioada 2016-2017, au fost adoptate recent de Guvern. Practic, proiectul de act normativ conţine serviciile medicale de care vor putea beneficia cetăţenii, în baza pachetului minimal şi a pachetului de bază, în următorii doi ani. Pachetul minimal va fi destinat persoanelor neasigurate şi va cuprinde servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare acordate doar pentru urgenţele medico-chirurgicale şi bolile cu potenţial endemoepidemic (boli infecţioase regionale care pot provoca izbucniri epidemice). De asemenea, pachetul va include monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuzei, servicii de planificare familială si servicii de prevenţie. Detalii despre serviciile de bază care vor fi incluse în pachetele medicale, aici.
9. Localurile fără autorizaţie de securitate la incendiu, obligate s-o obţină până la 31 decembrie
Până la 31 decembrie, localurile care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să obţină acest document, potrivit unui proiect de act normativ promulgat miercuri de preşedintele ţării. În prezent, conform legislaţiei în vigoare, autorităţile sunt îndreptăţite să închidă cluburile, restaurantele, hotelurile şi alte construcţii asemănătoare care nu respectă regulile de securitate la incendiu. Vă reamintim că, până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu va reveni exclusiv beneficiarilor investiţiilor. Mai multe detalii, aici.
Deşi în aparenţă limitată, aplicabilitatea dispoziţiilor OUG nr. 44/2015 acoperă în realitate o paletă largă de obligaţii fiscale, deschizând o serie de oportunităţi contribuabililor interesaţi să beneficieze de facilităţile fiscale stabilite de acest act normativ. Întrucât există o percepţie generalizată că facilităţile fiscale nu vor mai putea fi obţinute după data de 31 martie, este util să clarificăm cine, cu privire la ce şi cum pot contribuabilii să obţină facilităţile fiscale reglementate de OUG nr. 44/2015. Citiți aici mai multe amănunte despre când și cum se pot obține facilitățile fiscale.
Comentarii articol (0)