Pentru a obține asistență medicală în Italia este necesar Cardul European de Asigurări de Sănătate sau un înlocuitor provizoriu împreună cu un document de identitate.
În Italia, Cardul European de Asigurări de Sănătate se numește Tessera Europea di Assicurazione Malattia (TEAM).
Limitările Cardului European de Asigurări de Sănătate:
- cardul nu acoperă costurile tratamentelor planificate;
- cardul nu acoperă tratamente în centre private, ce nu au contract cu Servizio Sanitario Nazionale (SSN).
Ca cetățean al unui stat membru UE sau al unui stat membru al Spațiului Economic European (spațiu UE la care se adaugă Islanda, Liechtenstein, Norvegia) sau ca cetățean al Elveției și asigurat în respectivul stat, aveți dreptul de a solicita asistență medicală centrelor medicale publice sau private ce au contract cu Servizio Sanitario Nazionale (SSN), pe parcursul șederii temporare, doar cu ajutorul Cardului European de Asigurări de Sănătate. Acest card este eliberat la cerere de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România, este gratuit și are o valabilitate de șase luni.
Asistența medicală implică, în general, tratamente gratuite, dar și tratamente cu coplată. Valoarea coplății este stabilită de fiecare regiune în parte.
Pentru a beneficia de asistență medicală, trebuie să vă prezentați la un furnizor de astfel de servicii (spital, doctor etc.) și să prezentați Cardul European de Asigurări de Sănătate (sau un înlocuitor temporar), împreună cu un document de identitate și veți beneficia de aceleași tratamente ca și cetățenii italieni asigurați.
Servicii disponibile pentru asistență medicală de urgență
Serviciul de ambulanță
În cazul unor accidente sau urgențe, puteți apela Serviciul Medical de Urgență la numarul de telefon 118, ce furnizează servicii de transport la spital cu ambulanța sau cu elicopterul (în cazul intervențiilor chirurgicale urgente).
Serviciul este, în mod normal, gratuit la prezentarea Cardului European de Asigurări de Sănătate, dar, în cazuri deosebite, se poate solicita și efectuarea unei coplăți.
Tratament spitalicesc și de urgență
Internarea într-un spital public sau privat (dacă are contract cu SSN) se poate face fie prin deplasarea la Camera de Urgență, unde se prezintă Cardul European de Asigurari de Sănătate (sau înlocuitor temporar), fie prin trimiterea obținută de la un medic din Servizio Sanitario Nazionale.
Pentru anumite tratamente de urgență se poate solicita coplata.
Șederea în spital este gratuită, dar dacă doriți, puteți solicita o camera cu confort sporit. Cazarea într-o astfel de cameră se va plăti.
Doctor de garda – Sistem de Asistență Permanentă
Sâmbata, duminica și pe parcursul nopții (de la 20:00 până la 08:00), pentru urgențe, există, pe întreg teritoriul Italiei, un serviciu gratuit de Doctor de gardă.
Puteți solicita numărul de telefon pentru acest serviciu de la Autoritatea Sanitară Locală (prescurtată de obicei ASL, dar și USL, AUSL sau USSL).
Medici generaliști și medici pediatri (care au contract cu SSN)
Medicii generaliști și medicii pediatri pot efectua examinări medicale și pot recomanda examinări la specialiști, tratamente, teste de laborator, teste pentru diagnosticarea bolilor, medicamente sau spitalizare.
Se recomandă contactarea Autorității Sanitare Locale (ASL sau USL, AUSL, USSL) pentru a afla lista cu medicii generaliști sau medicii pediatri din zonă.
În zilele lucrătoare (de luni până vineri) vizitele acestor medici sunt gratuite.
Orele de lucru sunt stabilite de fiecare medic în parte.
Medicamente prescrise de medicii din SSN
În funcție de importanța lor, medicamentele se clasifică astfel:
- medicamentele esențiale și cele pentru boli cronice prescrise de un medic generalist sau pediatru, sunt gratuite pentru pacienții ce au rețeta emisă de un medic cu contract SSN doar dacă în respectiva regiune nu se solicită coplata. Aceste medicamente fac parte din Classe A.
-
medicamentele neesentiale (pentru afecțiuni considerate minore) sunt plătite integral de către pacient. Aceste medicamente fac parte din Classe C (în trecut a existat și o Classe B – cu reducere de 50 % - dar a fost eliminată în anul 2000) și sunt împărțite în:
- medicamente cu prescripție;
- medicamente fără prescripție – aici sunt incluse medicamentele recomandate de farmacist.
Dacă e nevoie de continuarea tratamentului la întoarcerea în România, solicitați medicului o rețetă ce respectă regulile UE (elemente descriptive ce ajută la identificarea medicului ce a prescris tratamentul, a pacientului și a medicamentului prescris).
Medicamente prescrise în țara de origine
Dacă trebuie să urmați un tratament în perioada în care vă aflați în Italia, solicitați medicului curant să emită o rețetă ce respectă regulile UE (elemente descriptive ce ajută la identificarea medicului ce a prescris tratamentul, a pacientului și a medicamentului prescris). La întoarcerea în țara de origine, se poate solicita returnarea contravalorii medicamentelor, prezentând bonurile fiscale și rețeta.
Dacă nu aveți rețeta sau rețeta nu este acceptată de către farmacist, trebuie să vă adresați unui medic generalist, unui medic pediatru, camerei de gardă a unui spital sau unui medic de gardă (sistem asistență permanentă) pentru a primi rețeta necesară.
Vizita la medicul specialist
Vizita la un astfel de medic specialist și examinarea (diagnostic, teste de laborator etc.) recomandată de un medic SSN, se poate face la unitățile medicale publice sau private (dacă au contract cu SSN). Aceste servicii implică coplata nerambursabilă.
Sarcina și nașterea
Pe perioada șederii temporare în Italia, asistența medicală necesară perioadei de sarcină se poate obține de la instituții medicale publice sau private (cu contract SSN), prin prezentarea Cardului European de Asigurări de Sănătate. Dacă doriți ca nașterea să aibă loc în Italia, trebuie să folosiți procedurile pentru tratament sau intervenții chirurgicale programate.
Dializa, terapia cu oxigen și chimioterapia
Aceste terapii se pot continua în Italia, gratuit, prezentând Cardul European de Asigurări de Sănătate. Este posibil ca în anumite regiuni ale Italiei să fie necesară coplata.
Tratament stomatologic
Toți pacienții (inclusiv cetățenii italieni asigurați) se adresează sistemului privat de medicină dentară.
Totuși, vă puteți adresa și centrelor medicale administrate de Autoritățile Sanitare Locale (ASL) sau alta structură medicală publică ce deține cabinet stomatologic, dar tratamentele dentare se plătesc și există timpi mari de așteptare.
Dacă nu aveți Cardul European de Asigurări de Sănătate (sau un înlocuitor provizoriu) la dumneavoastră, sunteți obligat să plătiți toate costurile asistenței medicale. La întoarcerea în țară puteți solicita rambursarea costului asistenței medicale, dacă se demonstrează necesitatea acordării acesteia și dacă aveați dreptul de a solicita un Card European de Asigurări de Sănătate (dacă erați asigurat). În situația în care nu aveți cardul în perioada în care stați în Italia și solicitați asistență medicală și instituțiile din România confirmă, prin fax sau e-mail, faptul că sunteți îndreptățit(ă) să primiți Cardul European de Asigurări de Sănătate, veți beneficia de asistență medicală în aceleași condiții ca atunci când aveți acest card.
Comentarii articol (1)