Ministerul Finanţelor majorează plafonul de ajutor de stat pentru investiţii la 145 de milioane de euro, scrie adevarul.ro
Ministerul Finanţelor propune majorarea bugetului pentru schema de ajutor de stat de stimulare a investiţiilor cu impact major în economie de la 100 la la 145 de milioane de euro anual, ca urmare a interesului unor companii pentru investiţii de anvergură.
„Decizia vine în urma interesului deosebit manifestat de un număr în creştere de investitori pentru realizarea unor investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf. Totodată, în prezent, pentru întreprinderile mari care intenţionează realizarea unor astfel de investiţii nu mai există un alt mecanism de finanţare la nivel naţional“, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Havrileţ, ANRE: Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu cel mult 3% în iulie, deşi era programată o scumpire cu 10%, anunţă jurnalul.ro
Preţurile gazelor naturale din producţia internă pentru populaţie ar putea creşte cu 3% de la 1 iulie, potrivit estimărilor actuale, însă ar putea chiar să rămână la nivelul actual, dacă cotaţiile internaţionale continuă să scadă, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, în contextul în care calendarul actual de liberalizare a preţurilor pentru populaţie prevede o scumpire cu 10% de la 1 iulie.
În prezent, pe plan internaţional, preţul petrolului şi cel al gazelor naturale sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii ani, iar gazele din import au ajuns mai ieftine decât cele din producţia internă. ”Preţurile la gazele naturale destinate consumatorilor casnici ar putea creşte cu 3% din iulie 2015. Totuşi, dacă preţurile vor rămâne aşa pe plan internaţional sau vor scădea, această creştere nu va avea loc”, a declarat Havrileţ.
Piaţa asigurărilor din România, în creştere în 2015, notează romanialibera.ro
Piaţa asigurărilor din România a inversat anul trecut trendul de scădere din perioada 2013 - 2014 şi a încheiat 2015 cu un volum al primelor brute subscrise de 8,75 miliarde de lei (incluzând contribuţia Astra pe semestrul I 2015), în creştere cu 8,2% faţă de nivelul din anul anterior, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Sistemul asigurărilor se apropie, din nou, de vârful istoric de 8,94 miliarde de lei atins în 2008, chiar înainte ca economia să intre în recesiune, iar acesta în condiţiile ieşirii din sistem a unuia dintre cei mai importanţi jucători - Astra, precizează ASF.
Comentarii articol (0)