Formularul 010 - „Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică” trebuie să fie depus la Fisc până astăzi, de către toate persoanele juridice care îndeplinesc condițiile pentru trecerea de la impozitul pe profit la regimul de impozitare al microîntreprinderilor.
Codul fiscal definește microîntreprinderile ca fiind persoane juridice române care, la 31 decembrie, îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- Realizează venituri, altele decât cele obținute din desfășurarea activităților în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital (excepție fac doar persoanele juridice care desfășoară activități de intermediere în aceste domenii), în domeniile jocurilor de noroc, de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale.
- Au realizat venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;
- Au realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 de euro;
- Capitalul social este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
- Nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești.
Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar. În 2015, cursul din 31 decembrie comunicat de BNR a fost de 4.5245 de lei pentru un euro. Cu alte cuvinte, veniturile unei microîntreprinderi nu au trebuit să depășească 452.450 de lei la data de 31 decembrie 2015.
Baza de impozitare a veniturilor
Începând din acest an, microîntreprinderilor le este aplicată o cotă de impozitare cuprinsă între 1% şi 3%, în funcţie de existenţa angajaţilor şi numărul acestora, după cum urmează:
- cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care vor avea cel puţin doi salariați;
- cotă de impozitare de 2% pentru microîntreprinderile cu un singur angajat;
- cotă de impozitare de 3% pentru microîntreprinderile care nu vor avea nici măcar un salariat.
Codul fiscal stabileşte că baza impozabilă a veniturilor microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care:
a) se scad:
- veniturile aferente costurilor stocurilor produse;
- veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
- veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
- veniturile din subvenţii;
- veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
- veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
- veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
- veniturile din diferenţe de curs valutar;
- veniturile financiare aferente creanţelor şi datoriilor cu decontare în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;
- valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării;
- veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite;
- despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului;
- veniturile obținute dintr-un stat străin cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, dacă acestea au fost impozitate în statul străin.
b) şi se adaugă:
- valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării;
- în trimestrul IV sau în ultimul trimestru al perioadei impozabile, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost înregistrate iniţial şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului;
- rezervele, cu excepţia celor reprezentând facilități fiscale, reduse sau anulate, reprezentând rezerva legală, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil şi nu au fost impozitate în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe profit;
- rezervele reprezentând facilități fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire către participanți sub orice formă, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv.
Mai multe amănunte despre regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2016 găsiți AICI.
Declarația de mențiuni 010, obligatorie la modificarea sistemului de impunere
Codul fiscal prevede că, dacă la sfârșitul unui an, o entitate plătitoare de impozit pe profit îndeplinește criteriile din definiția microîntreprinderii, atunci aceasta trebuie să comunice organului fiscal competent modificarea regimului de impozitare de la 1 ianuarie (de la impozit pe profit, la impozit pe veniturile microîntreprinderilor), până la 31 martie inclusiv a anului următor.
Cu alte cuvinte, dacă baza impozabilă la 31 decembrie 2015 a fost mică decât 100.000 de euro, o societate trebuie să treacă de la impozitul pe profit la impozitul pe venit. În acest sens, este obligatorie depunerea la Fisc a declarației de mențiuni 010, până cel târziu pe 31 martie 2016.
Atenție! Totodată, tot în Codul fiscal se menționează că, dacă în cursul anului fiscal, în structura capitalului social al unei microîntreprinderi intervine statul sau o unitate administrativ-teritorială sau dacă aceasta se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, microîntreprinderea are obligația să comunice organului fiscal competent ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor.
„Declarația de înregistrare fiscală/Declarația de mențiuni/Declarația de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică” (010) a fost actualizată de către ANAF la începutul anului, când în cadrul documentului a fost modificată secțiunea privind vectorul fiscal, despre care AvocatNet.ro a scris AICI.
Potrivit instrucțiunilor de completare a formularului 010, acesta poate fi depus la organul fiscal competent fie direct, fie prin împuternicit/reprezentant legal/reprezentant fiscal/plătitor de venit, la registratura organului fiscal competent ori la poştă prin scrisoare recomandată.
Notă: Puteți descărca varianta actuală a formularului 010 din fișierul atașat acestui articol.