Pe 30 aprilie 1789, pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, George Washington depunea jurământul, devenind astfel primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Conform Wikipedia, Washington a fost votat în unanimitate de către Colegiul electoral, fiind şi în prezent singurul preşedinte care a luat 100% din voturile electorale.
George Washington s-a născut la 22 februarie 1732 în Westmoreland, Virginia şi, pe lângă funcţia de preşedinte al Statelor Unite, a mai fost general, militant şi factor activ în obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord.
În 1797, Washington se retrage din funcţia de preşedinte, la capătul a două mandate. De altfel, acesta a refuzat să candideze pentru un al treilea mandat, stabilind astfel obiceiul de cel mult două termene ca preşedinte, prevedere ce ulterior a fost adăugată în Constituţie. Americanul moare la 14 decembrie 1797 la reşedinţa din Mount Vernon, la vârsta de 67 de ani.
În pagina următoare puteţi citi informaţii despre un alt eveniment important din istorie.
Într-o zi de 30 aprilie, acum 71 de ani, dictatorul nazist Adolf Hitler s-a sinucis, iar cotidianul britanic "Daily Mail" a relatat evenimentul istoric ca fiind unul "pentru care se rugase lumea întreagă".
Hitler s-a născut la data de 20 aprilie 1889 în Austria de azi şi a fost om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist, cancelar al Germaniei din 1933 şi conducător absolut din 1934, conform informaţiilor de pe Wikipedia.
Odată ajung la putere, în 1933, Hitler a transformat ţara într-o dictatură bazată pe ideologia totalitaristă, iar politica sa agresivă a fost considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al doilea Război Mondial, soldat cu pierderi omeneşti extrem de mari. În plus, de numele lui Hitler sunt legate numeroase crime împotriva umanităţii, inclusiv exterminarea în masă a evreilor.
Hitler s-a sinucis, la 30 aprilie 1945, alături de partenera sa de viaţă, Eva Braun, într-un moment în care trupele sovietice se apropiau de cancelaria Reich-ului. De altfel, cei doi se căsătoriseră cu doar o zi înainte.
Aflaţi din următoarea pagină despre un alt eveniment istoric petrecut de-a lungul timpului.
Céline Marie Claudette Dion este cântăreaţă de muzică pop şi actriţă canadiană, născută pe 30 martie 1968 la Quebec. Potrivit Wikipedia, artista şi-a câştigat popularitatea în America de Nord şi în alte ţări anglofone în 1990, odată cu lansarea materialului discografic Unison.
Anterior însă, Céline Dion devenise cunoscută în Europa încă din anii '80, atunci când a devenit prima artistă canadiană care a câştigat discul de aur în Franţa şi, mai ales, după ce a participat şi a câştigat, participând pentru Elveţia, concursul Eurovision organizat pe 30 aprilie 1988 la Dublin, în Irlanda. Piesa care i-a adus triumful artistei se numeşte "Ne partez pas sans moi" şi a reprezentant doar unul dintre zecile de hituri cu care artista şi-a obişnuit apoi publicul.
De altfel, Céline Dion a cunoscut succesul absolut în anii '90, atunci când a căştigat inclusiv două premii Grammy şi a fost selectată pentru a cânta piesa "The power of the dream" în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Atlanta, din 1996.
Din pagina următoare puteţi afla ce personalităţi celebre s-au născut în data de 30 aprilie.
S-au născut într-o zi de 30 aprilie:
- 1662: Regina Maria a II-a a Angliei
- 1893: Joachim von Ribbentrop, diplomat nazist
- 1895: Ion Vinea, poet, prozator şi traducător român
- 1956: Lars von Trier, regizor danez
- 1981: John O'Shea, fotbalist irlandez
Aflaţi din pagina următoare ce persoane importante au murit în data de 30 aprilie.
În afară de Adolf Hitler, au mai murit într-o zi de 30 aprilie:
- 1883: Edouard Manet, pictor francez
- 1908: Dimitrie Negreanu, fizician român
- 1979: Pantelimon Halippa, poet şi publicist
- 1983: Muddy Waters, cântăreţ american de blues
- 2011: Ernesto Sabato, scriitor, pictor şi fizician argentinian
Comentarii articol (0)