AvocatNet.ro este o publicație 100% românească de unde cei interesați pot regăsi informații juridice, fiscale cât și din zona de business. Site-ul a luat ființă în anul 2001 și a pornit ca fiind un instrument care se adresa exclusiv avocaților. După o experiență de 8 ani și mii de ore de muncă, fondatorul Alin Popescu hotărăște să lărgească aria de interes astfel că în anul 2009 devine ceea ce este astăzi AvocatNet.ro, un portal generalist de informație atât juridică, dar și economică și de afaceri.
În aprilie 2016, după o experiență de 15 ani pe piața din România, AvocatNet.ro alege să-și pună serviciile în folosul comunității de români din Italia, lansând AvocatNet.ro Italia și, astfel, Alin Popescu, fondatorul site-ului, și-a putut duce visul mai departe, peste granițele țării. Un proiect care a pornit de la stadiul de hobby și fără dorința de a schimba lumea a ajuns să influențeze viața a milioane de oameni, acesta a fost visul lui Alin Popescu, care acum a devenit realitate.
Și pentru că drumul de la vis la realitate a fost unul lung și presărat cu foarte multe obstacole, în cadrul acestei întâlniri vom discuta și despre apariția la editura Evrika Publishing, în luna iunie, a cărții Totul pentru o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării AvocatNet.ro, carte care redă povestea de viață a omului care a îndrăznit să lupte cu orice preț pentru ca acest vis îndrăzneț să poată ajunge unde este acum. Cartea va fi lansată în cadrul târgului de carte Bookfest care va avea loc în București în perioada 1-5 iunie 2016.
Emisiunea „Legal Point” se va transmite miercuri, 11 mai, începând cu ora 17.00, pe portalul universuljuridic.ro. Ea poate fi urmărită mai jos:
Comentarii articol (0)