De ce mint copiii și cum ții problema sub control

Copiii mint instinctiv, iar miniciunile sunt deseori nevinovate. Ceea ce trebuie să știe un părinte, raportat la minciunile copilului, este diferența între minciuna inofensivă și minciuna care poate avea consecințe grave, iar a ține problema sub control înseamnă a-l învăța pe cel mic că părintele nu trebuie mințit. Vorbim despre toate acestea și avem câteva sfaturi bune.

De ce mint copiii?

Copiii, până pe la cinci-șase ani, nu fac foarte bine diferența între adevăr și minciună. Dacă îl vei întreba pe juniorul tău dacă el este cel care a vărsat sucul pe jos, el îți va răspunde: “Sucul s-a vărsat!”. Micile lui minciuni fac parte dintr-o etapă normală de creștere. Pe de altă parte, părintele trebuie să știe că depinde de el (de adult) dacă copilul lui îi va spune sau nu minciuni.

De ce mint copiii? Psihologii spun că un copil care minte mult este cel care a fost certat exagerat pentru o faptă pe care a mărturisit-o

Copilul nu este un adult în miniatură, cu o logică proprie și are capacitatea de a înțelege ce se petrece în jurul său, dar adaptat la puterea sa de raționalizare. În acest context, trebuie analizat de ce mint copiii.

Copilul poate să mintă de teama de a fi certat, de rușine sau pentru că știe că mărturisirea adevărului îl va face pe părinte să se supere. Minciuna este, de cele mai multe ori, o reacție de apărare instinctivă. Nu există copil care să nu spună minciuni și, până la urmă, este foarte bine că este așa, atâta vreme cât minciunile nu devin periculoase. În plus, copilul care minte dovedește că este un copil inteligent.

După vârsta de șase ani, minciunile nu mai sunt instinctive. Din fericire, minciunile rămân nevinovate și psihologii consideră că, după vârsta de șase ani, copilul va înțelege foarte bine diferența între adevăr și minciună, cu toate nuanțele pe care le poate avea și adevărul, și minciuna, iar pledoariile tale bine argumentate împotriva minciunii vor avea succes.

Vârsta critică în ceea ce privește minciunile este undeva după 10-11 ani. Dacă ai abordat calea corectă în educația copilului, vei culege roade frumoase. Este imposibil ca un copil să nu mintă, dar vei reuși performața de a nu-și minți părinții, ceea ce este, până la urmă, varianta ideală. În acest interval de vârstă, tentația de a spune minciuni este maximă.

Pe de altă parte, dacă cel mic va înțelege cât de periculoase sunt minciunile și dacă va fi sigur că părinții săi îi sunt alături, chiar și atunci când greșește sau când are o problemă, poți avea șansa de a fi părintele copilului perfect, respectiv al copilului care nu spune minciuni părinților. Oricum, lupta cu minciunile este lungă, iar vigilența părinților nu trebuie să scadă niciodată.

De ce mint copiii și cum trebuie să reacționeze părinții?

Indiferent de cât de gogonată este minciuna și indiferent de vârsta copilului, acesta trebuie tratat cu calm, înțelegere și cu o anume îngăduință. Copilul tău trebuie să se simtă în siguranță deplină față de tine, chiar și atunci când greșește, deci asigură-l de tot suportul tău îndiferent de context.

Strategia împotriva minciunilor nu se rezumă la a-i repeta că nu trebuie să mintă sau că minciuna va fi descoperită. Misiunea ta este aceea de a-l învăța să facă diferența între faptul real consumat și fantezie. Copilului mic trebuie să-i explici că sucul nu se varsă singur, ci pentru că el a spart cana sau pentru că a fost neatent. Treptat, va înțelege.

Educația împotriva minciunii se face concret

Pune-l să-ți povestească situații pe care le-ați trăit împreună și corectează-l atunci când realitatea se îmbină cu imaginația sau când fabulează. Va înțelege diferența dintre adevăr și minciună. Trebuie să fii prudentă, deoarece pledoaria ta poate fi o sabie cu două tăișuri. Există riscul ca micuțul să deprindă doar mecanismul minciunii, nu și principiul adevărului.

Exemplificarea situațiilor în care minciuna a fost un lucru rău și periculos este o altă cale utilă. Totul este cu atât mai eficient cu cât îi vei explica că toată lumea face greșeli, dar că le recunoaște, și că doar în acest fel consecințele grave pot fi evitate.

Un părinte care are o bună strategie împotriva minciunilor va descoperi minciunile celui mic

Nu lăsa niciodată aceste situații să treacă fără să-i spui (dar la modul cel mai calm și normal cu putință) că l-ai prins cu minciuna. Faptul că descoperi minciuna are efect în lupta cu minciunile copilului doar dacă vei discuta cu el calm și prietenește. Dacă îl vei pedepsi sau dacă te vei supăra, o să aibă tendința de a evita orice posibilă cale de a fi prins, ceea ce este riscant, mai ales în cazul copiilor mai mari și al adolescenților. Cel mai bine este să-i dovedești că îți dai seama când te minte și descoperi ce încearcă să ascundă. În felul acesta, copilul va ști că, în raport cu părinții săi, minciuna este un gest inutil.

Încrederea în copilul tău, comunicarea deschisă și sinceră cu acesta, chiar dacă lucrurile nu sunt mereu frumoase, suportul necondiționat oferit acestuia și complicitatea cu el sunt căile cele mai simple care te pot ajuta să ai un copil sincer și deschis în relația cu părinții lui. Este esențial ca, în situații critice (copilul prins cu minciuna), să-ți păstrezi calmul. Evită să faci afirmații de genul “Mi-am pierdut încrederea în tine!”, deoarece micuțul va lua lucrurile strict în acest sens.

Nu-l critica, nu-l face să se simtă rușinat și jenat de niciuna dintre faptele lui

Este calea prin care îi câștigi încrederea. Și dacă copilul tău știe că se poate baza pe tine, nu va simți nevoia să te mintă.

Un părinte știe că cel mic va avea manifestări diferite, în funcție de mediu. Nu trebuie să-i ceri aceeași corectitudine față de colegii săi ca cea pe care i-o pretindeţi voi, în calitate de părinți. Acceptă să fii complice cu micuțul tău la anumite minciuni, exagerări sau fabulații, în fața prietenilor sau colegilor săi. Îi vei câștiga încrederea și vei fi beneficiarul confidențelor sale.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.