Ce să faci când copilul te minte? Modalități de a răspunde și a preveni minciuna

Oricare ar fi motivul, aduceți-vă aminte de propriul drum de la minciună la adevăr şi toate nuanţele de gri dintre minciună şi adevăr atunci când vreți să răspundeți minciunilor copiilor.

Când părinţii descoperă minciunile copiilor se întristează. Stim că a spune adevărul este ceea ce hrăneşte o relaţie sănătoasă, iar fără adevăr intrăm pe teren alunecos. Devine mult mai greu să ne cunoaştem, să avem încredere în celălalt. Minciuna stă în calea apropierii, a intimităţii şi conectării.

În acest articol, publicat de Huffington Post, vă împărtăşim câteva modalităţi de a preveni şi de a răspunde minciunii.

• Ascultați ceea ce se întâmplă dedesubtul minciunii. Una dintre cele mai mari schimbări din interacţiunea cu copiii noştri are loc atunci când ne dăm seama că există mereu un motiv pentru ceea ce fac. Nu fac lucrurile doar de dragul de a le face. Este misiunea şi responsabilitatea noastră, ca adulţi, să descifrăm care este motivul, să-i înţelegem, să-i ascultăm, să aflăm sensul ascuns din ceea ce vorbesc ei.  În timp ce ei ne învaţă limbajul, trebuie să-l învăţăm şi noi pe al lor. Adică ce vor să spună când mint? Și aceasta este tot o formă de comunicare.
• Țineți cont de vârsta copilului. Pe măsură ce el crește, înţelegerea şi aprecierea fanteziei şi a realităţii se dezvoltă. Când un copil de trei ani spune: “Bunica mea e foarte bătrână, are 200 de ani, va muri curând", el nu minte, ci pune în cuvinte percepţia lui. Sau când un copil de 4 ani insistă cu vehemenţă că a văzut o zână după piatra aceea, se joacă şi explorează limita dintre imaginar şi real. Pe de altă parte, un copil de 8 ani ce neagă că s-ar fi jucat pe iPad când ar fi trebuit să-şi facă temele este conştient de diferenţa dintre ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce s-a petrecut de fapt. Stadiile diferite de dezvoltare ale copiilor impun răspunsuri diferite.

Conectarea, primul pas spre adevăr și încredere

• Atenţie la multiplele moduri prin care copilul se exprimă. Putem fi oneşti cu ceilalţi numai dacă suntem şi cu noi înşine. De aceea, capacitatea unui copil de a fi onest este legată de nivelul lui de conştientizare şi cunoaştere a sinelui. Copilul ar putea spune:“ Sunt bine” sau doar “Bine” răspunzând la întrebarea Dvs: ”Cum eşti, cum a fost astăzi?, nu pentru a vă păcăli sau pentru a ascunde ce se petrece cu adevărat, ci pentru că sentimentele sunt prea complicate şi confuze ca să poată fi exprimate în cuvinte. El nu ştie ce simte, aşa că “bine” este tot ceea ce poate spune în acel moment. Este important de analizat fizionomia copilului pentru a vedea dacă spune adevărul- expresie facială sau lipsa ei, gesturi, postura corpului, energia.
• Faceţi din conectarea cu copilul un țel. Conectarea este baza adevărului, o fundaţie pe care creşte onestitatea. Un copil bine conectat vrea să împărtăşească ce simte. El vrea, chiar are nevoie să vă spună ce are pe suflet. Conectarea cu copilul este cea mai importantă măsură preventivă împotriva minciunii.
• Faceţi ceea ce spuneţi. Fiţi un model de integritate. Copiii învaţă în primul rând prin imitaţie, cum spune Robert Fulghum: ”Nu vă îngrijoraţi că nu vă ascultă copilul. Îngrijoraţi-vă că vă priveşte mereu”. Aveţi grijă ca ceea ce spuneţi să fie în concordanţă cu ceea ce faceţi. Fiţi integri în mod consecvent şi precişi în ceea ce spuneţi. Dacă, de exemplu, băiatul vă cere să mergeţi la un meci în week-end şi nu sunteţi sigur că-i puteţi îndeplini dorinţa, spuneţi ceva de genul: ”mă voi strădui să fiu acolo”, mai degrabă decât “Desigur”.

Scăpați de inhibiții!

• Învăţaţi-vă copiii de la 6-7 ani în sus că libertatea merge mână în mână cu responsabilitatea. Procesul de creştere include expansiunea libertăţilor, dar şi a nivelului de responsabilitate. Spuneţi-le copiilor că atunci când de exemplu nu folosesc corect liberatatea de expresie şi îi jignesc pe ceilaţi, există o consecinţă naturală, ei nu mai sunt de încredere şi vor avea de suferit în viitor. Dacă îi prindeţi cu minciuna, spuneţi-le cum să se îndrepte. Găsiţi împreună modalităţi de a reconstrui legătura încrederii. Dacă vă prind că i-aţi minţit, cereţi-vă scuze, fiţi responsabili, revanşaţi-vă. Reamintiţi-le că toată lumea beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, dar când mai cresc, încrederea este un privilegiu ce trebuie câstigat.
• Fiţi raiul lor pentru orice li se întâmplă. Asta nu înseamnă că trebuie să fiţi de acord cu orice vă spun. Înseamnă că dacă cel mic vă simte închistat, plin de prejudecăţi, anxios sau crede că aţi putea reacţiona exagerat, ar putea să aleagă să nu vă spună ce simte sau gândeşte. Unul din modurile prin care vă puteţi asigura că aveţi un copil ce vă va împărtăşi ce i se întâmplă, este să vedeţi unde sunteţi prea rigid şi să vă confruntaţi cu aceste sentimente. Trebuie să vă “dezghetaţi”- chiar dacă aceste subiecte sunt legate de sex, bani, putere, religie şi orice altă parte a vieţii voastre la care nu sunteţi deschis. Este mult de lucru, nu este ceva ce puteţi face pe loc.
• Învăţaţi-i pe copii valoarea adevărului. Transmiterea valorilor este un lucru foarte important atunci când eşti părinte, Dacă nu o faci, atunci orice altceva- colegii, media, internetul, societatea o vor face. Vorbiţi deschis cu copilul, spuneţi-i  despre natura sacră a cuvintelor şi a cuvântului dat. Promisiunile sunt sacre, ele contează mai mult şi trebuie onorate. Trebuie să ne putem încrede în cuvintele celorlalţi, altfel e foarte dificil să avem încredere unul în celălalt. Învăţaţi-vă copiii că e mult mai simplu să spună adevărul.

Faptul că cel mic spune o minciună nu îl face mincinos

• Îndrăzniţi să fiţi vulnerabili și spuneţi-le copiilor că vă bazaţi pe ei să spună adevărul. Construirea încrederii dintre voi are nevoie de efortul amândurora. Cereţi-vă scuze de fiecare dată când nu v-aţi purtat corect. Este o călătorie pe care o faceţi împreună.
• Faceţi-vă timp să ascultaţi de la lucruri mărunte la lucruri importante Uneori nu e foarte uşor, dar e mai simplu sa vorbeşti plimbându-te decât faţă în faţă, găsiţi situaţia şi mediul ce vi se potriveşte cel mai bine, care îl ajută pe copil să împărtăşească lucruri.
• Nu confundaţi persoana cu comportamentul. Când prindeţi copilul cu minciuna, nu uitaţi că aveţi de-a face cu minciuna, nu cu mincinosul. Etichetarea oamenilor îl face să se închidă şi mai mult şi să le fie ruşine. Numiţi comportamentul calm şi clar fără să judecaţi, asta aduce cu sine conştientizare, responsabilizare şi posibil schimbarea acestui comportament  Exprimaţi-vă îngrijorarea şi dezamăgirea în legătură cu acest comportament, spuneţi-le că sunt oameni buni ce au capacitatea de spune adevărul cu curaj şi integritate. Asta îl motivează pe copil să-şi îmbunătăţească comportamentul şi să-şi internalizeze sentimentul propriei identităţi de persoană ce e demnă de încredere. Este normal să simtă şi ruşine- este sentimentul că a făcut ceva rău ce poate fi reparat. Regretul este important în conectare. Ruşinea, pe de altă parte, vine dintr-o prejudecată negativă a parentingului, îi deprimă şi îi face să se simtă neînsemnaţi şi nu vor deveni oameni care vor spune uşor adevărul.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.