Vrei să-ţi deschizi o afacere sub o marcă deja cunoscută pe piaţă? Ce trebuie să ştii despre franciză

Reglementarea operațiunilor de franciză în România se face în baza Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei.

Potrivit acestui act normativ, franciza este un „sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”

Francizorul, în accepțiunea legală, este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, care conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu și care asigură beneficiarului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate. În plus, legea prevede că tot el este cel care investește în promovarea mărcii sale, în cercetare și inovare pentru dezvoltarea produsului.

Cât privește comerciantul beneficar, acesta este persoana fizică sau juridică care „aderă la principiul omogenității rețelei de franciză”, care, potrivit legii, cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un furnizor și mai mulți beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu.
În termeni mai simpli, pentru un anteprenor (proprietarul unei afaceri), franciza este o modalitate de extindere a businessului, în timp ce pentru un beneficar (anteprenor care preia drepturile de exploatare a francizei), reprezintă o oportunitate de a-și deschide o afacere sub o marcă deja cunoscută pe piață.

Ce se face în etapa precontractuală

Faza precontractuală permite fiecărei părți să-și confirme decizia de a colabora, potrivit OG nr. 52/1997. Dar, înainte de începerea operațiunilor de informare și negociere pe tema francizei, francizorul va face publică intenția lui de extindere a rețelei de franciză. Prevederile legale dispun că publicitatea pentru selecționarea beneficiarului trebuie să fie lipsită de ambiguitate și să nu cuprindă informații eronate.

Reglementările legale nu prevăd termenul alocat acestei etape precontractuale de informare a părților, dar acesta poate diferi în funcție de complexitatea afacerii ce se negociază pentru exploatarea în regim de franciză și în special de aprecierea părților.

Principalele categorii de informații pe care trebuie să le furnizeze francizorul beneficiarului sunt prevăzute la art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 52/1997, iar cele pe care trebuie să le transmită beneficiarul sunt prevăzute în art. 15 alin. (1). Astfel, furnizorul va transmite informații cu privire la următoarele aspecte:

• experiența dobândită şi transferabilă;
• condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevența iniţială sau taxa de intrare în reţea, redevenţele periodice, redevenţele din publicitate, determinate tarifelor privind prestările de servicii şi tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile, în cazul clauzei obligaţiilor contractuale de cumpărare;
• elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat şi să-şi întocmească planul financiar;
• obiectivele şi aria exclusivității acordate;
• durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.

Beneficiarul, în schimb, trebuie să îndeplinească, potrivit legii, următoarele cerinţe: 

• să dezvolte reţeaua de franciză şi să menţină identitatea sa comună, precum şi reputaţia acesteia;
• să furnizeze francizorului orice informaţie de natură a facilita cunoaşterea şi analiza performanțelor şi a situaţiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza;
• să nu divulge terţilor know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât şi după încheierea contractului.

Încheierea contractului de franciză

Contractul de franciză este unul consensual și cu executare succesivă, adică exploatarea elementelor care se transmit în temeiul francizei are loc pe o anumită perioadă de timp. Mai exact, durata contractului va fi fixată astfel încât să permită beneficiarului amortizarea investițiilor specifice francizei, potrivit OG nr. 52/1997. Pe lângă faptul că un contract de franciză trebuie să includă și interesele membrilor reţelei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului, acesta mai trebuie să cuprindă și următoarele clauze:

• obiectul contractului;
• drepturile şi obligaţiile părţilor;
• condiţiile financiare;
• durata contractului;
• condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere.

Totodată, un contract încheiat în sistem de franciză trebuie să respecte mai multe principii, prevăzute de OG nr. 52/2997:

• termenul contractului va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea investițiilor specifice francizei;
• în cazul în care francizorul nu vrea să reînnoiască, la data expirării, contractul, acesta îl va înștiința pe beneficiar cu mult timp înainte de expirarea contractului;
• clauzele de reziliere vor stabili în mod clar circumstanțele care pot să determine o reziliere fără preaviz;
• condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din contract vor fi cu claritate precizate, în special condiţiile de desemnare a unui succesor;
• va fi prevăzut și dreptul de preemţiune, dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea acestui drept;
• clauzele de nonconcurență vor fi cuprinse în contract, pentru protejarea know-how-ului;
• obligaţiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate şi vor fi determinate astfel încât să favorizeze atingerea obiectivelor comune.

Simpla marcă a francizorului constituie garanţia calităţii unui produs, serviciu sau tehnologie furnizată consumatorului. Garanția, în schimb, este asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării know-how-ului transmis de francizor. Așa cum prevede legea, know-how-ul este „ansamblul formulelor, definițiilor tehnice, documentelor, desenelor și modelelor, rețelelor, procedeelor și al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea și comercializarea unui produs”.

Contractul de exclusivitate

Există francizori care semnează contracte de exclusivitate pentru produsele lor. În cazul unui astfel de contract, legislația românească prevede următoarele reguli:

• dacă este încasată o taxă de intrare în reţeaua de franciză, la semnarea contractului de franciză, suma privind drepturile de exclusivitate, prevăzută în contract, este proporţională cu taxa de intrare şi se adaugă acesteia;
• în lipsa taxei de intrare, modalităţile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate în cazul rezilierii contractului de franciză;
• taxa de exclusivitate poate fi destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare implementării francizei şi/sau pentru a delimita zona şi/sau pentru know-how-ul transmis;
• contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere, convenabilă ambelor părţi;
• durata este determinată în funcţie de caracteristicile proprii fiecărei francize.

Totodată, francizorul poate să impună o clauză de nonconcurență şi de confidenţialitate, pentru a împiedica înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate.

Ce se întâmplă la nerespectarea clauzelor

În cazul încălcării obligațiilor contractuale de către beneficiar, francizorul îl va notifica în scris pe beneficiar şi, potrivit legii, îi va acorda un termen rezonabil de remediere. În cazul încheierii unui contract, relațiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurențe loiale. De asemenea, francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar, asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii şi, în special, neutilizarea know-how-ului de către o reţea concurentă.

Înainte de a dezvolta un astfel de business, este bine de știut că francizele comportă două paliere: de servicii sau de distribuție. Mai precis, acestea se împart după domeniul de activitate:

• franciza de servicii: în acest caz, furnizorii de servicii vizează noi piețe (naționale sau internaționale) unde-și exploatează conceptul creat pe domeniul respectiv de activitate. La rândul său, anteprenorul care achiziționează franciza este obligat să presteze serviciile achiziționate atât sub marca și emblema furnizorului, cât mai ales sub numele comercial. Consumatorii au, în acest fel, siguranța că primesc servicii de calitate. Tocmai de aceea francizatul este obligat să implementeze know-how-ul francizorului și să respecte la literă condițiile stipulate în contractul de franciză. De regulă, francizorul oferă sprijină și acordă asistență în deschiderea și derularea unei afaceri derulată sub marca sa. Printre cele mai cunoscute francize de servicii prezente pe piața din România se numără Pizza Hut, McDonald’s, KFC sau Hilton;

• franciza de distribuție: sau mai bine spus franciza de distribuție de produse, pentru că, într-un astfel de business, anteprenorul are dreptul să vândă produsele francizorului într-un magazin. Produsele vândute pot fi cele ale francizorului, ori pot fi o gamă largă de produse ale altor companii, francizorul având, în acest caz, dreptul de distribuție. În contractul de franciză de acest tip vor fi stipulate toate tehnicile de vânzare stabilite de către francizor. Mai mult, vor fi stipulate și programele de formare profesională proprii francizorului, implementate cu sprijinul și asistența acestuia. În România, acest tip de franciză este întâlnită deseori, iar numărul mărcilor în franciză vorbesc de la sine (Lacoste, Mango, H&M, Zara, C&A etc.).  

Preluarea unei francize presupune și costuri care nu-s deloc de neglijat. Pe lângă sumele plătite pentru închirierea brand-ului, trebuie ținut seama și de chiria lunară datorată francizorului. La toate aceste cheltuieli se adaugă și investiția inițială, în cazul francizei de distribuție de produse fiind necesară și închirierea unui spațiu comercial.