Reglementarea contractului de franciza

Mihaela Stanciu, avocat Musat & Asociatii, Societate de Avocati

In economia romaneasca, dezvoltarea lanturilor de magazine sau restaurante in regim de franciza este in continua crestere, in contextul interesului sporit pe care il manifesta francizele cu traditie internationala fata de oportunitatile oferite in prezent de piata romaneasca.

Consideram ca ar putea fi utila o analiza din punct de vedere juridic a cadrului legislativ care reglementeaza franciza in Romania, precum si a problemelor de drept care se pot ivi pe parcursul derularii raporturilor de franciza.

Cadrul legislativ

In prezent, franciza este reglementata de Ordonanta nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, asa cum a fost aprobata, modificata si republicata in baza Legii nr. 79/1998, act normativ care stabileste, cu titlu general, cadrul legal aplicabil francizei (denumita in cele ce urmeaza „Ordonanta”).

Cu titlu general, Ordonanta defineste notiunile incidente oricarui contract de franciza, respectiv termenii de franciza, francizor, beneficiar, retea de franciza si know-how. Astfel, actul normativ contureaza franciza ca un sistem de comercializare in care francizorul, in calitate de titular al unor drepturi de proprietate intelectuala si al know-how-ului necesar, acorda beneficiarului dreptul de a exploata si dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, in schimbul unei redevente. De asemenea, actul normativ contureaza cateva norme destinate sa guverneze relatiile dintre partile la contractul de franciza, cu referire in principal la: continutul minimal si principiile care ar trebui sa guverneze contractul de franciza, obligatiile partilor, aspecte de proprietate intelectuala, incetarea contractului, exclusivitate, nonconcurenta si confidentialitate, publicitate si selectie.

Dintre aspectele mentionate de Ordonanta nr. 52/1997 cu titlu de principii ce trebuie avute in vedere la negocierea contractului de franciza, enumeram urmatoarele:

(i) fixarea duratei contractului de franciza astfel incat sa-i permita francizatului amortizarea investitiilor specifice;

(ii) stabilirea clara si fara echivoc a conditiilor de reziliere a contractului, precum si instituirea unui preaviz suficient de mare pentru notificarea intentiei de a nu reinnoi contractul la data expirarii sau de a nu semna un nou contract;

(iii) precizarea obligatiilor financiare ale beneficiarului si stabilirea acestora astfel incat sa favorizeze atingerea obiectivelor comune;

(iv) reglementarea precisa a conditiilor in care poate opera cesiunea drepturilor decurgand din contract, precum si modalitatile de desemnare a unui succesor;

(v) protejarea know-how-ului transmis de francizor prin includerea unor clauze de nonconcurenta;

(vi) instituirea unui drept de preemptiune, daca se considera necesar pentru mentinerea sau dezvoltarea retelei.

Cu titlu de obligatii instituite in sarcina beneficiarului, denumit si „francizat”, Ordonanta mentioneaza dezvoltarea retelei de franciza, mentinand identitatea sa comuna si reputatia acesteia, precum si furnizarea catre francizor a oricaror informatii necesare acestuia pentru gestionarea eficienta a francizei, cu privire la performantele si situatia sa financiara.

De cealalta parte a contractului, francizorul trebuie sa fie titularul drepturilor de proprietate intelectuala si/sau industriala care fac obiectul francizei si sa asigure beneficiarilor pregatirea initiala necesara si asistenta tehnica si comerciala permanenta, pe toata durata existentei drepturilor contractuale. Dincolo de aceste cerinte minimale, francizorul se presupune ca va utiliza inclusiv mijloacele financiare proprii in scopul promovarii marcii sale, cercetarii si inovatiei, pentru a asigura viabilitatea si dezvoltarea produsului, tehnologiei sau serviciului care face obiectul contractului de franciza.

Un act normativ general care nu include si sanctiuni legale

O caracteristica atipica actelor normative, dar care este evidenta in cazul de fata, este faptul ca aceste norme au un caracter preponderent descriptiv, rareori instituind drepturi sau obligatii concrete pentru partile implicate. Mai precis, textul de lege stabileste conduite generale de urmat de catre parti in redactarea si executarea contractului de franciza, fara a determina care sunt sanctiunile legale aplicabile in cazul nerespectarii acestora. Astfel, in cazul in care nici partile nu reglementeaza contractual o anumita situatie care se poate ivi pe parcursul derularii contractului, si nici legea nu ofera repere suficiente pentru clarificarea acesteia, riscul aparitiei unor dispute contractuale nu poate fi neglijat.

Drept consecinta, ideal ar fi ca lipsa unei reglementari detaliate a continutului raportului juridic specific francizei sa fie compensata printr-o atenta si eventual exhaustiva reglementare, prin clauzele contractuale, a tuturor aspectelor ce s-ar putea dovedi relevante. O atentie aparte trebuie acordata, in acest sens, urmatoarelor aspecte: drepturile si obligatiile specifice ale partilor, conditiile de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuala asupra marcii furnizorului, raspunderea contractuala, nonconcurenta, exclusivitatea si confidentialitatea, cauzele si conditiile de incetare a contractului, precum si reglementarea raporturilor dintre parti dupa incetarea raporturilor contractuale.

Nerespectarea obligatiei de informare

In negocierea clauzelor contractuale, si, in general, in etapa precontractuala, s-ar putea vorbi de o pozitie oarecum deficitara a francizatilor romani, atat din cauza reglementarii insuficiente a domeniului in legislatia nationala, precum si in lipsa unei doctrine si a unei practici semnificative in materie, la nivel national. In plus, de cele mai multe ori, contractul este propus de francizor, care, daca vorbim de francize internationale, are avantajul experientei acumulate atat la nivel international, cat si in diverse piete nationale.

Pentru faza precontractuala, legea romana stabileste in sarcina francizorului obligatia de a pune la dispozitia viitorului beneficiar informatiile necesare cu privire la experienta deja dobandita si transferabila, conditiile financiare ale contractului, respectiv redeventa, taxa de intrare in retea, precum si detalii despre tarifele aplicabile produselor, serviciilor sau tehnologiilor, in cazul existentei obligatiilor de cumparare. Aceste informatii ii permit francizorului sa participe la derularea contractului de franciza in deplina cunostinta de cauza.

Dupa cum precizam anterior, legea nu instituie nici o sanctiune in cazul nerespectarii acestei obligatii stabilite in sarcina francizorului. In acest caz si in lipsa unor prevederi contractuale care sa reglementeze in mod expres acest aspect, consideram ca se poate angaja raspunderea delictuala a francizorului pentru prejudiciul cauzat beneficiarului, existenta si cuantumul prejudiciului, precum si raportul de cauzalitate dintre neindeplinirea obligatiei legale de informare si prejudiciu, trebuind a fi dovedite de beneficiar.

Avand in vedere dificultatea prezentarii unor astfel de probe, este recomandabil ca aceasta situatie sa fie corespunzator reglementata de catre parti prin contractul de franciza, prin includerea unor declaratii si garantii corespunzatoare ale francizorului cu privire la prezentarea corecta si completa a tuturor informatiilor necesare beneficiarului in luarea deciziei de a semna un contract de franciza, in termenii si conditiile agreate. Corelativ, se poate institui obligatia contractuala a francizorului de a despagubi beneficiarul pentru nerespectarea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de informare, inclusiv prin stabilirea unor repere pentru cuantificarea despagubirilor datorate, in acest caz.

Admisibilitatea clauzelor de nonconcurenta si exclusivitate

In analiza specificului contractului de franciza, asa cum este reglementat in legislatia curenta, un alt aspect care merita analizat il reprezinta implicatiile in domeniul dreptului concurentei, care beneficiaza, la ora actuala, de o reglementare destul de apropiata de standardele internationale in materie.

Ordonanta instituie in mod expres posibilitatea francizorului de a impune beneficiarului obligatii de nonconcurenta si de confidentialitate, in special pentru a impiedica instrainarea know-howului transmis pe durata contractului de franciza. De asemenea, textul de lege vorbeste despre protejarea caracterului confidential al afacerii si neutilizarea know-how-ului de catre o retea concurenta, care se pot asigura prin impunerea de obligatii ferme beneficiarului in acest sens, inclusiv in ceea ce priveste relatiile postcontractuale.

Corelativ, pentru protejarea investitiei beneficiarului, Ordonanta reglementeaza posibilitatea includerii in contractul de franciza a unor clauze de exclusivitate, care sa-l asigure pe beneficiar ca francizorul nu va comercializa produsele sau serviciile francizate, intr-un anumit teritoriu, nici direct nici prin intermediar. Teritoriul de exclusivitate acordat unui beneficiar poate varia de la o anumita locatie sau un mare complex comercial, o strada sau o zona dintr-un oras, pana la un judet, teritoriul unui stat sau o zona geografica transnationala.

Clauzele de noncurenta si de exclusivitate amintite mai sus, analizate in contextul mai larg al naturii contractului de franciza si al altor restrictii decurgand din acesta, precum politicile de pret sau de aprovizionare, pot fi considerate de natura unor restrangeri ale concurentei de tipul intelegerilor pe verticala. Pe de alta parte, astfel de clauze sunt foarte strans legate de natura, scopul si specificul contractului de franciza si se pot dovedi vitale pentru functionarea anumitor francize. In aceste conditii, legislatia din domeniul concurentei, atat la nivel national, cat si la nivel european, permite exceptarea contractelor de franciza de la interdictiile instituite prin legislatia concurentei, in termeni si conditii strict reglementate.

In functie de specificul fiecarei retele de franciza, specific care determina necesitatea reglementarii contractuale a unor aspecte variate, contractul de franciza ia cel mai adesea forma unui act juridic complex, care cade sub incidenta mai multor ramuri de drept. Dincolo de limitele reglementarii actuale in legislatia romaneasca a contractului de franciza, partile vor trebui sa tina cont, de cele mai multe ori, de implicatii ale clauzelor contractuale sub incidenta altor acte normative, mergand de la normele comune de drept comercial pana la prevederi de drept concurential, fiscal, proprietate intelectuala, inclusiv aspecte contabile si de drept privat international, aspecte care vor trebui luate in considerare atunci cand se incheie un contract de franciza.