Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 12 aprilie 2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 4 şi art. 6 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 464 de miercuri, moment de la care actul normativ îşi şi produce efectele.
Practic, soluţia oferită de judecătorii CCR vine în contextul numeroaselor modificări legislative în legătură cu timbrul de mediu, ce trebuie plătit la prima înmatriculare a unei maşini sau la prima schimbare de proprietar a acesteia, dar şi a deciziilor recente ale instanţelor de judecată, inclusiv cele europene.
Astfel, potrivit documentului apărut ieri, cadrul legal care guvernează plata timbrului de mediu, respectiv OUG nr. 9/2013, este constituţional, autorităţile române fiind îndreptăţie să solicite şi să încaseze o taxa de primă înmatriculare.
"Curtea a reţinut că plata timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehicului rulat nu echivalează cu încălcarea art. 15 din Constituţie", scrie în hotărârea oferită de magistraţii CCR.
În plus, documentul citat arată că atât OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, cât şi alte prevederi legislative ce detaliază modul de calcul, determinare şi plată a timbrului de mediu sunt constituţionale: "Curtea observă că actul normativ criticat nu conţine nicio dispoziţie din care să rezulte că moneda naţională ar fi alta decât leul. Legiuitorul este liber să stabilească formula după care se calculează valoarea timbrului, iar plata se face în lei la Trezoreria Statului", mai este precizat în hotărârea publicată miercuri în Monitor.
Vă reamintim că, prin intermediul unei decizii recente, judecătorii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) au declarat parţial ilegal timbrul de mediu pentru autovehicule. Practic, Curtea a apreciat că taxarea este în regulă, atât timp cât nu se face o discriminare între maşinile luate din străinătate şi cele vândute în ţară. Însă scutirea de la plata timbrului de mediu, pentru maşinile deja înmatriculate în România pentru care s-a plătit (dar nu s-a restituit) taxa specială, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante, este contrară dreptului Uniunii Europene.
Notă: Decizia luată de CJUE este obligatorie pentru România, astfel încât autorităţile de la noi au anunţat recent organizarea unui grup de lucru care să analizeze eventualele modificări legislative ce se impun. Detalii suplimentare sunt aici.
În altă ordine de idei, Executivul a început să primească cereri de restituire a vechii taxe auto. Concret, persoanele care au plătit taxa specială pentru autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pot să ceară toţi banii înapoi, nu doar o parte, fără a fi nevoite să deschidă o acţiune în instanţă. Vechea taxă auto se restituie la cerere, într-o perioadă de cinci ani calendaristici, prin plăţi anuale de 20% din suma datorată.
Important! Pot să ceară restituirea doar persoanele care au plătit taxa auto înainte de intrarea în vigoare a timbrului de mediu, mai precis în perioada 2007 - februarie 2013. Informaţii pe larg despre restituirea vechii taxe auto găsiţi în acest articol.
Comentarii articol (12)