În ce situații trebuie să acorzi compensații salariaților

1. Indemnizația de neconcurență

La încheierea sau în timpul executării contractului individual de muncă, angajatorul și salariatul pot stabili ca acesta din urmă să nu presteze, după încetarea contractului, o activitate aflată în concurență cu cea prestată la firmă. Pentru această perioadă de neconcurență de după plecarea de la angajator, salariatul trebuie să primească lunar o indemnizație negociabilă de minimum 50% din media veniturilor salariale brute din ultimele șase luni contractuale.

2. Prestații suplimentare pentru lipsa unui loc stabil de muncă

Atunci când nu are un loc stabil de muncă la angajator, din cauza specificului muncii, salariatul este îndreptățit să primească prestații suplimentare în bani sau în natură. Conform Codului muncii, acestea se stabilesc în contractul individual de muncă.

3. Bani în plus pentru delegări și detașări

Angajații trebuie să primească bani în plus atunci când sunt delegați (adică exercită temporar activități în afara locului de muncă) sau detașați (adică lucrează temporar pentru un alt angajator). Mai exact, în ambele situații trebuie plătite cheltuielile de transport și cazare, dar și o indemnizație.

4. Indemnizație pentru reducerea și/sau întreruperea activității

Dacă un angajator decide reducerea și/sau întreruperea temporară a activității, acesta trebuie să acorde salariaților vizați o indemnizație de cel puțin 75% din salariul de bază. Totuși, Codul muncii prevede că sunt exceptate de la această regulă situațiile în care motivele deciziei sunt economice, tehnologice, structurale sau similare. În cazul în care își întrerupe temporar activitatea, cu menținerea raporturilor de muncă, și nu acordă indemnizația, angajatorul riscă o amendă de la 1.500 la 5.000 de lei.

5. Compensații pentru concediere

În baza deciziei organelor competente de expertiză medicală, angajatorul poate da afară un salariat despre care s-a constatat că este inapt din punct de vedere fizic și/sau psihic și nu-și poate îndeplini atribuțiile postului pe care-l ocupă. În acest caz, salariatul concediat trebuie să primească o compensație în condițiile stabilite prin contractul colectiv/individual de muncă.

Tot legat de concediere, în situația în care este dat afară din cauză că locul de muncă îi este desființat, salariatul poate să beneficieze de compensații, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.

6. Compensarea muncii suplimentare

În principiu, munca suplimentară trebuie compensată cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice de după prestare. Însă dacă acest lucru nu este posibil în cadrul termenului respectiv, în luna următoare, Codul muncii impune plata unui spor salarial adecvat. Concret, sporul, în cuantum minim de 75% din salariul de bază, se negociază și se stabilește fie prin contractul colectiv, fie prin contractul individual de muncă. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la munca suplimentară poate aduce firmei o amendă cuprinsă între 1.500 și 3.000 de lei.

7. Compensații pentru munca de noapte

În ceea ce privește munca de noapte, actul normativ citat dispune că salariații au dreptul ori la un program de lucru redus cu o oră (pentru zilele în care efectuează cel puțin trei ore de muncă de noapte), ori la un spor de 25% din salariul de bază (dacă timpul lucrat noaptea reprezintă cel puțin trei ore din timpul normal de lucru).

În altă ordine de idei, pentru salariații de noapte care lucrează în condiții speciale sau deosebite, durata normală a timpului de lucru este de maximum opt ore. Dacă durata este depășită, în baza contractului colectiv de muncă, angajatorul trebuie să acorde fie perioade de repaus compensatorii echivalente, fie o compensare în bani a orelor suplimentare.

Pentru nerespectarea regulilor privind munca de noapte, sancțiunea aplicabilă este amenda între 1.500 și 3.000 de lei.

8. Compensații legate de repausul săptămânal

Repausul săptămânal de 48 de ore consecutive se acordă, de obicei, în zilele de sâmbătă și duminică. Totuși, dacă acest lucru ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, acordarea se poate face și în alte zile ale săptămânii. În acest caz, angajatorul trebuie să acorde un spor salarial stabilit prin contractul colectiv/individual de muncă.

În situații excepționale, zilele de repaus săptămânal pot fi acordate cumulat, după o activitate continuă de maximum 14 zile calendaristice, caz în care trebuie acordat un spor de minimum 150% din salariul de bază.

Tot la capitolul repaus săptămânal, acesta poate fi suspendat, potrivit Codului muncii, „în cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalațiilor sau clădirilor unității”. De asemenea, salariații cărora le este suspendat repausul din aceste motive au dreptul la sporul de minimum 150% din salariul de bază.

Dacă nu respectă regulile de acordare a repausului săptămânal, angajatorii riscă amenzi între 1.500 și 3.000 de lei.

9. Compensații pentru munca în liberele legale

Legea prevede că, în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală, anumite categorii de salariați trebuie, totuși, să muncească. Este vorba, mai precis, de unitățile sanitare și cele de alimentație publică, dar și de locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității. Pentru aceste persoane, trebuie să se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau, dacă nu este posibil, un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază. Neacordarea compensațiilor se poate sancționa cu amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei.

10. Întreruperea sau neefectuarea integrală a concediului de odihnă trebuie compensată

În caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența la locul de muncă, angajatorul are posibilitatea de a rechema un anumit salariat din concediul de odihnă. În schimb, angajatului și familiei sale trebuie să li se acopere toate cheltuielile necesare revenirii la muncă, plus eventuale prejudicii suferite din cauza întreruperii concediului.

Totodată, Codul muncii dispune că există și posibilitatea de a compensa în bani concediul de odihnă neefectuat, însă numai atunci când încetează contractul individual de muncă încheiat între salariat și angajator.

11. Plata concediului de formare profesională

Dacă angajatorul nu-și respectă obligația legală a asigura participarea unui salariat la formare profesională, acesta din urmă trebuie să se bucure de un concediu plătit pentru formare profesională. Durata acestuia poate fi de maximum zece zile lucrătoare sau cel mult 80 de ore.

Notă: De constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se ocupă inspectorii de muncă. Informații pe larg despre sancționarea contravențională și penală a angajatorilor (în general, nu doar cu privire la acordarea de compensații) găsiți aici și aici.