Sfaturi de la psiholog pentru adaptarea mai ușoară a copilului la creșă sau grădiniță

Astăzi îmi doresc să discutăm mai în detaliu despre cei mai mici ca vârstă care se lovesc pentru prima dată de integrarea în colectivitate. Perioada începerii creşei/grădiniţei reprezintă pentru mulţi părinţi o perioadă foarte încărcată emoţional, o perioadă de desprindere pentru care părţile implicate sunt (sau nu) pregătite, o perioadă plină de provocări pe toate planurile.

Astfel, îmi doresc să vin în întâmpinarea acestor părinţi cu câteva soluţii de pus în practică care ar putea să le uşureze atât lor, cât şi copiilor lor integrarea în colectivitate. De multe ori, părinţii sunt atat de concentraţi pe copil şi pe nevoile sale, încât uită de trăirile lor interioare, de frământările, neliniştile sau nevoile lor personale. Prin urmare, cred că este nevoie să privim global situaţia.

Din punct de vedere al copilului:

1. Copiii sunt fiinţe care reuşesc să se adapteze mult mai repede decât credem noi la schimbări. Este nevoie, însă, să îi pregătim pentru ce urmează, să le oferim explicaţii şi să fim alături de ei pe parcursul întregului proces.

2. Recomandabil ar fi ca procesul de integrare să se facă treptat - întâi îi povestim ce urmează să se întâmple, apoi facem o vizită la grădiniţă, îi oferim timp să se acomodeze cu locul, cu copiii, educatoarele, jucăriile etc. Pe cât posibil, vom creşte gradual timpul petrecut la grădiniţă, începând de la două-trei ore în primele zile, crescând apoi treptat în funcţie de cum reacţionează copilul.

3. Copiii au nevoie să ştie că persoana lor “de bază” va fi acolo pentru ei şi nu îi va abandona într-un loc necunoscut, plin de oameni pe care nu îi cunosc. Cu alte cuvinte, nevoia copilului va fi să ştie că sunteţi acolo, că îl aşteptaţi pe hol sau în curte, că veniţi la ora promisă, că ceea ce îi spuneţi se va şi întâmpla în realitate.

4. Este important ca cel mic să realizeze o relaţie apropiată cu educatoarea. Pe perioada şederii sale la grădiniţă, în absenţa părinţilor săi, educatoarea va reprezenta baza lui de siguranţă şi persoana de la care primeşte confort şi suport când are nevoie.

5. Îi poţi oferi copilului un obiect care să îi amintească de tine sau o fotografie la care să se uite când i se face dor de tine. Vă puteţi crea şi un joc al vostru pe care el să îl facă când i să face dor de tine. Iar uneori, când chiar simte nevoia, ar putea chiar să îţi dea un telefon şi să îţi audă vocea. Toate acestea pot fi de mare folos în momente în care nevoia copilului este de a se conecta cu părintele, iar educatoarea nu poate suplini această nevoie.

6. Uneori, copiii mai şi plâng la despărţiri sau chiar în momentul revederii. Cauzele pot fi multe – trece printr-un puseu dentar sau un puseu de creştere, traversează o perioadă plină de alte schimbări în mediul de acasă, a acumulat diverse tensiuni şi simte nevoia să se descarce prin plâns, aţi avut o dimineaţă mai agitată/grăbită, au trecut câteva zile de la un moment real de conectare părinte-copil şi încearcă să va transmită nevoia sa etc. Ce mi-ar plăcea să reţineţi de aici este că plânsul este normal şi firesc. Ca să vă ajutaţi copilul, este indicat să vă gândiţi ce ar putea să îi cauzeze starea şi, privind dincolo de comportamentul său evident, să mergeţi direcţionat către nevoia sa.

Din punct de vedere al părintelui:

1. Cred că un prim lucru esenţial pentru părinte este să găsească o grădiniţă care să întrunească criteriile sale. Este important ca părintele să ştie că cel mic este în siguranţă la grădiniţă, că este bine îngrijit, că este lăsat acolo pe mâini bune. Asta va contribui foarte mult la scăderea nivelului de anxietate generat de actul de separare. În plus, sentimentul părintelui de încredere în grădiniţă şi educatoare îi va transmite şi copilului un sentiment de linişte şi încredere. Copilul va căuta să îşi ia repere emoţionale şi comportamentale de la părinte în această perioadă de desprindere, deci este important ca mesajul pe care el îl primeşte să fie “Este în regulă! Poţi merge. Am încredere că va fi bine!”

2. În timpul pregătirilor pentru copil, este necesar să ne îndreptăm privirea şi către noi, părinţii: eu cum mă simt acum? Mă simt pregătit pentru această separare? Ce trăiesc în raport cu asta? Ce nevoi aş avea? Este ok să ne fie greu şi să nu ne simţim pregătiţi emoţional, chiar dacă raţional ştim că este cea mai bună variantă. Este ok să ne simţim neliniştiţi şi să avem emoţii. Este ok să ne simţim vulnerabili şi să ne fie teamă să îl lăsăm să se depărteze de noi. Toate acestea sunt ok pentru că şi noi, părinţii, suntem oameni! O soluţie eficientă ar fi să vorbiţi despre tot ce petreceţi în raport cu această mare schimbare. Iar o discuţie chiar şi cu cel mic despre aceste emoţii puternice, poate face minuni de multe ori. Copiii simt când noi încercăm să ascundem anumite emoţii sau să ne prefacem şi pot deveni agitaţi, necooperanti, mofturoşi, toate cu scopul de a ne atrage atenţia.

3. Spuneam mai sus că procesul de integrare ar fi bine să se producă treptat. Este important cu ce aşteptări plecăm la drum cu privire la durata acestui proces. Este nevoie să ţinem cont de faptul că fiecare copil este diferit, noi, părinţii, suntem diferiţi şi deci fiecare proces va fi diferit. Ce puteţi face în acele momente este să vă concentraţi pe copil şi pe nevoile lui, să coborâţi aşteptările şi sa îi oferiţi timpul de care el are nevoie.

4. Separarea copilului de părinte se face în momentul în care acesta ajunge să se simtă în siguranţă la grădiniţă, în compania educatoarei şi a copiilor. Puteţi să îi veniţi în ajutor încurajând relaţia cu educatoarea, îndreptându-l către ea ori de câte ori are nevoie de ceva, spunându-i să discute cu ea atunci când are nevoie de suport în a gestiona un conflict sau pur şi simplu are întrebări. Aşa cum spuneam mai sus, aici este esenţial ca părintele să se simtă el în primul rând confortabil cu educatoarea, pentru a-i inspira şi copilului acelaşi lucru.

5. Când vine momentul despărţirii şi este nevoie să plecaţi, fiţi fermi şi constanţi. Uneori copilul va încerca să vă înduplece să mai rămâneţi încă cinci minute şi apoi încă cinci şi apoi încă cinci şi tot aşa. Ce puteţi face voi este să îi spuneţi foarte clar cât puteţi sta şi când acel timp a trecut să îi comunicaţi asta şi să plecaţi. Întotdeauna să vă luaţi la revedere de la el. Părinţii care pleacă pe furiş de lângă copii sădesc în aceştia sentimente de nesiguranţă şi astfel, teama de separare se adânceşte. Copilul devine neîncrezător în părinte, simte nevoia să fie vigilent, cu ochii pe el pentru că nu se ştie când ar putea dispărea. O atitudine fermă în acest sens va ajuta foarte mult în clădirea relaţiei de încredere între voi doi.

6. Relaţia părinte-copil este dinamică. Ea se transformă în fiecare zi, se îmbogăţeşte, ia o formă sau alta. De aceea este nevoie să rămânem cât mai conectaţi atât la ce şi cum simte copilul, cât şi la ce şi cum simţim noi. Cheia unei relaţii de succes constă în sinceritate şi în acceptarea faptului că şi noi, părinţii, suntem tot oameni şi putem avea nevoie de timp să ne acomodăm cu noile schimbări.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.