Statul de salarii reprezintă acel document care, potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2634/2015, prezintă două întrebuinţări semnificative. Mai precis, acesta serveşte ca document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor şi al contribuţiilor şi al altor sume datorate, fiind totodată şi document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Totodată, actul normativ citat stabileşte că statul de salarii se întocmeşte lunar (pe secţii, ateliere, serviii etc), într-un exemplar sau în două, după caz. La baza unui stat de salarii stau, printre altele, documentele care atestă timpul lucrat efectiv, listele de avans, de concedii de odihnă sau certificatele medicale.
De asemenea, statele de salarii trebuie să includă plăţile făcute în cursul lunii, cum sunt: avansul, lichidările, indemnizaţiile de concediu, astfel încât să ofere o imagine cuprinzătoare asupra întregii sume a salariilor calculate şi a reţinerilor legale din perioada de decontare respectivă.
Să enumerăm şi informaţiile pe care trebuie să le conţină, în mod obligatoriu, un astfel de document:
- denumirea unităţii, secţiei, serviciului etc;
- denumirea formularului;
- întocmit pentru luna, anul;
- numele şi prenumele salariaţilor;
- venitul brut;
- contribuţia individuală de asigurări sociale;
- contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj;
- contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate;
- cheltuieli profesionale;
- venitul net;
- deducere personală de bază;
- deduceri suplimentare;
- venitul bază de calcul;
- impozitul calculat şi reţinut;
- salariul net.
Totodată, statul de salarii trebuie semnat, pentru confirmarea exactităţii calculelor, de către persoana care îl întocmeşte.
În ceea ce priveşte arhivarea, acesta se păstrează fie la compartimentul financiar-contabil, separat de celelalte acte justificative de plăţi, fie la compartimentul care a întocmit statele de salarii, după caz.
Cum în luna septembrie nu au existat, în conformitate cu prevederile din Codul muncii, zile libere legale în care salariaţii să nu lucreze, rezultă că pentru luna trecută trebuie pontate în statul de salarii 22 de zile lucrătoare.
De altfel, până la finele anului în curs mai sunt patru libere legale, dintre care trei pică în timpul săptămânii, astfel:
- Sfântul Andrei - 30 noiembrie (miercuri);
- Ziua Naţională a României - 1 decembrie (joi);
- prima şi a doua zi de Crăciun - 25 şi 26 decembrie (duminică şi luni).
Notă: Din 2017, pe lista liberelor legale din Codul muncii se va regăsi şi ziua de 24 ianuarie, aşa cum stabileşte un proiect de act normativ aprobat de Parlament şi care mai are nevoie doar de promulgarea prin decret prezidenţial pentru a se aplica. Găsiţi detalii aici.
Comentarii articol (0)