1. Ce risc dacă am minţit doctorul de medicina muncii
Unul dintre utilizatorii forumului AvocatNet.ro a recunoscut că, în timpul controlului medical de angajare, a ascuns faptul că suferă de o boală. Mai exact, respectiva persoană a povestit că suferă de epilepsie, motiv pentru care, în urma controalelor anterioare, medicii specialişti de medicina muncii au trecut în fişa de aptitudine anumite condiţionări. Din acest motiv, salariatul avea de suferit la locul de muncă, astfel că a decis acum să ascundă afecţiunea, de teamă să nu aibă parte de acelaşi tratament incorect şi din partea noului angajator.
La întrebarea utilizatorului legată de riscurile la care se expune acum, Gheorghe Popa, specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, i-a transmis acestuia că poate fi acuzat de fals în declaraţii, în condiţiile în care medicul de medicina muncii poate obţine în orice moment de la medicul de familie al pacientului dosarul personal al acestuia. Mai mult, există posibilitatea apariţiei unei crize de epilepsie în timpul programului de muncă, iar nedeclararea acesteia să reprezinte un motiv întemeiat pentru încetarea contractului individual de muncă.
Totodată, consultantul de pe forumul nostru îi recomandă persoanei în cauză să poarte un dialog sincer cu angajatorul şi să solicite o nouă examinare medicală în vederea angajării, respectiv emiterea unei noi fişe de aptitudine.
Notă: Mai multe detalii despre acest subiect sunt aici.
2. Patronul mă obligă să vin la muncă pe 30 noiembrie şi 1 decembrie
Un alt membru al forumului, angajat al unei firme din mediul privat, a spus că este obligat de patron să se prezinte la muncă în zilele de 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Naţională a României), în condiţiile în care acestea sunt zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
La această speţă, consilierul juridic Cornel Vasile a amintit de o decizie din 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că angajatorii pot să-şi cheme salariaţii la muncă, în zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, doar dacă acordă compensaţii: timp liber corespunzător sau, după caz, un spor la salariul de bază.
De altfel, acestea sunt şi prevederile din Codul muncii, actul normativ care stabileşte că, prin excepţie de la regula conform căreia munca nu este permisă în zilele libere legale, anumite categorii de salariați au, totuși, obligația de a se prezenta la serviciu.
Astfel, pentru munca desfăşurată în zilele de sărbătoare legală, salariatul beneficiază fie de compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, fie de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Notă: Subiectul de pe forum poate fi găsit aici.
3. Primăria a modificat fără acordul meu cadastrul unui teren pe care îl deţin
Alt cititor înregistrat pe forumul nostru a relatat cum, în urma lucrărilor cadastrale efectuate de autorităţile locale la un teren pe care îl deţine, a fost înştiinţat că trebuie să îşi modifice actele, pentru o diferenţă de 5 cm rezultate în urma măsurătorilor.
Forumistul a întrebat dacă reprezentanţii primăriei pot efectua orice modificare în acest sens fără acordul său, în calitate de proprietar, mai ales în condiţiile în care terenul a fost dobândit legal (prin cumpărare) şi avea cadastrul făcut.
Primul răspuns la nelămurirea cititorului nostru a venit de la consilierul juridic Ioana Andreea Gheorghe, care i-a spus acestuia că autorităţile locale nu pot face nimic fără acordul proprietarului.
În acelaşi timp, un expert cadastru autorizat, înregistrat la rândul său pe Forumul AvocatNet.ro, i-a recomandat utilizatorului să încerce să lămurească problema cu reprezentanţii primăriei, astfel încât să nu fie afectat nici procesul de intabulare al vecinilor: "Dacă primăria a făcut cadastrul gratis, înseamnă că a întocmit un plan parcelar în tarlaua respectivă, iar când au pus toate parcelele în ordine (la un loc), conform titlurilor de proprietate, au constatat că parcela se poziţionează la 5 cm mai la stânga sau dreapta în tarlaua respectivă", a fost concluzia specialistului.
Notă: Subiectul a fost tratat pe larg aici.
4. Încadrarea spaţiului din balcon în sufragerie
La fel ca mulţi alţi proprietari de apartamente, un cititor AvocatNet.ro a vrut să afle dacă are nevoie de o autorizaţie de construire pentru a renunţa la uşa şi ferestrele din lemn, existente între sufragerie şi balcon, fără a a aduce alte modificări structurii.
În acest sens, avocatul Gabriel Klein Kiriţescu a spus că nu este nevoie de aprobare, "atât timp cât nu umblaţi la structura de rezistenţă (la pereţi), înlăturând doar părţile care erau de lemn (uşa şi fereastra)".
Aceeaşi părere a fost împărtăşită şi de un alt utilizator, care a subliniat că autorizaţia de construire trebuie obţinută atunci când se intervine asupra fațadelor sau asupra geometriei șarpantei sau dacă se dorește recompartimentarea interioară a apartamentului prin demolarea unor pereţi despărţitori. Cum în situaţia prezentată nu este vorba despre aşa ceva, forumistul îşi poate extinde liniştit spaţiul de pe balcon.
Notă: Mai multe opinii pe această temă sunt aici.
Cititorii AvocatNet.ro pot pune întrebări pe forumul nostru pentru a obţine gratuit răspunsuri utile de la specialişti din diverse domenii. Totuşi, cititorii ar trebui să se folosească de răspunsurile din forum doar pentru informare prealabilă.
Comentarii articol (1)