Cele mai mari domenii angajatoare: IT şi retail. Ce domenii se află la polul opus, ne spune mediafax.ro.
Domenii precum IT, BPO, producţie sau retail au înregistrat un număr semnificativ de angajări în 2016, în timp ce candidaţii au găsit cu greu un loc de muncă în agricultură, istorie şi geografie, potrivit datelor transmise de Smartree.
„Anul trecut, domenii precum IT, BPO, producţie şi retail au condus în topul industriilor care au oferit cele mai multe locuri de muncă. De asemenea, automotive, logistică şi medical sunt alte segmente unde candidaţii nu au fost nevoiţi să caute prea mult un job”, a declarat Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.
Preţul gazelor creşte cu 10 la sută din aprilie, ne informează curierulnational.ro.
ANRE: Consumatorii casnici finali nu vor resimţi în facturi un impact consistent întrucât, în perioada verii şi până aproape de sfârşitul lunii noiembrie, consumul de gaze este unul foarte scăzut.
Începând cu 1 aprilie, când se finalizează procesul de liberalizare a gazelor naturale, preţul gazelor din producţia internă ar putea creşte cu 10%, a informat ANRE, estimând însă că preţul energiei electrice ar putea scădea. În ciuda estimărilor privind creşterea preţului la gazele naturale, ANRE asigură consumatorii că nu vor resimţi scumpirile, pentru că oricum vara se consumă mai puţin.
Italia vrea să atragă băncile din Marea Britanie după Brexit, scrie agerpres.ro.
Italia a înființat un grup de lucru pentru a atrage firmele financiare din Londra după Brexit, oferind reduceri de taxe pentru angajații cu înaltă calificare în încercarea de a convinge băncile, firmele de privat equity și companiile de gestionare a activelor să se mute la Milano, transmite Bloomberg.
Premierul Theresa May a declarat luna trecută că Marea Britanie va părăsi piața unică europeană, o mutare care va izola City-ul londonez de mulți dintre clienții săi. Băncile, companiile de asigurări, firmele de gestionare a activelor și investitorii se întreabă cum își vor putea servi în viitor clienții de pe continent.
Comentarii articol (0)