Durerile fizice ale copilului pot ascunde traume psihice. Cum faci diferența între ele

Articol scris de Geta Roman

„Mă doare capul, mă doare burtica!” Este teatru, durere reală sau teamă? Între 3 şi 6 ani, durerile de burtică sau de cap, fie că sunt de cauze fizice, fie psihice, sunt des întâlnite. Statisticile spun că unul din trei copii este văzut de medic pentru dureri abdominale până la 15 ani, însă puţini au şi probleme serioase. O regulă care ţi-ar putea fi de folos in astfel de momente: durerea fără alte simptome care trece de la sine în mai puţin de trei ore nu e serioasă.

Adesea, problemele sunt cauzate de schimbări în obiceiurile alimentare ale copilului. Pot avea însă legătură şi cu răni la nivelul abdomenului sau boli precum gastroenterită, o infecţie a urechii sau a tractului urinar. Şi constipaţia poate fi o cauză frecventă a durerii. Situaţiile mai complicate sunt apendicita sau probleme grave la nivelul intestinelor.

Pediatru: „Urmăriţi expresia feţei”

Sfatul medicului pediatru Rodica Nanu pentru a face distincţia între ce e grav şi ce e superficial: urmăriţi expresia feţei copilului si atitudinea. De exemplu: dacă se opreşte din jocul care îl prindea şi se chirceste cu mâinile pe burtă, înseamna ca îl doare. Dacă se exprimă doar, fără gesturi concludente, foarte probabil că sunt „texte”, imitarea cuiva care are dureri.

Dacă nu se identifică o problemă fizică, atunci se poate trece la investigarea altor posibile cauze.

„De  multe ori durerile fizice traduc o nevoie de atenție din partea părinților sau o frică de ceva. Părinții ar trebui să vadă ce se întampla la grădiniță (dacă spre exemplu copilul începe să manifeste astfel de dureri când trebuie să meargă în colectivitate) și de ce copilul nu se simte bine acolo. În același timp, cât timp copilul este acasa, părinții trebuie să petreacă timp cu el făcând lucruri care îi plac. De obicei, este vorba despre nevoia de atenție și implicit, de afecțiune”, crede Diana Roxana Onuțu, psiholog clinician și psihoterapeut.

Se poate întampla însă ca cel mic să se  folosească de acest tertip ca să nu îndeplinească anumite sarcini, dar acest gen de şiretlicuri sunt uşor de depistat. Copilul nu trebuie însă învinuit şi certat să spună de ce se preface.

Oferiţi timp copiilor şi sprijiniţi-i cu răbdare

Ce este de făcut pentru a gestiona acest gen de traume? Este o muncă de echipă, din care nu trebuie să lipsească părinţii şi educatoarea. Părinţii trebuie, cu tact, să îl determine pe copil să mărturisească şi în niciun caz să nu îi comenteze motivul ca “prostesc” , “fără rost” , că este „nătăfleţ”.  Fără o intervenţie de echipă, copilul poate dezvolta un comportament neadecvat, fie va merge cu groază la grădiniţă , fie se va izola, nu va participa la activităţi sau va deveni agresiv. Teama, ruşinea, jena, sentimentul că nu poate reuşi la fel ca ceilalţi dacă apar constant pot declanşa stări de nelinişte, de nemulţumire, chiar stări similare cu boala.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.