FNGCIMM a primit atribuții noi în vederea susținerii antreprenoriatului, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului nr. 376/2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.211/2001 privind înființarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN.
Astfel, FNGCIMM poate acorda finanțări din fonduri proprii sau din surse încredințate de autorități publice centrale, autorități de management sau instituții financiare internaționale și, în plus, poate avea calitatea de organism de implementare a unor instrumente financiare.
În completarea activității principale, FNGCIMM a primit, conform HG nr. 376/2017, următoarele atribuții noi:
- servicii de informare și consultanță pentru întreprinderile mici și mijlocii;
- administrarea programelor de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii;
- servicii suport pentru întreprinderi.
Prin implementarea acestor modificări, se estimează că un număr de peste 3.000 de IMM-uri pe an vor accesa, pentru prima dată, garanția FNGCIMM în vederea contractării unor credite bancare. Totodată, se estimează că această măsură va conduce la crearea a peste 12.000 de noi locuri de muncă în economie într-o perioadă de trei ani de zile de la momentul contractării creditelor garantate de către FNGCIMM.
De asemenea, FNGCIMM va contribui la implementarea optimă a mai multor programe naționale de finanțare a antreprenoriatului în domenii sensibile ce vor fi lansate în perioada următoare, precum:
- agricultura, prin programul "Tomate românești";
- turismul, prin programul "Primul centru de agrement";
- asistența socială, prin programul "Pensiuni pentru seniori";
- construcțiile prin continuarea programului "Prima Casă".
Garanțiile oferite de către FNGCIMM din instrumente financiare ale Uniunii Europene sunt produse foarte atractive și pentru instituțiile financiare bancare ce vor acorda credite, ceea ce ar aduce următoarele avantaje beneficiarilor finali (IMM-uri din economia națională):
- creșterea numărului de credite acordate și a valorii acestora;
- reducerea costurilor de creditare;
- implementarea cu succes a proiectelor pentru care IMM-urile au fost sprijinite;
- creșterea numărului de întreprinzători care demarează o afacere.
Fondul de Garantare preia parțial riscul de credit
Două instituții acordă garanții în scopul înlesnirii accesului la creditare: Fondul de Garantare al Creditelor Rurale (FGCR) și FNGCIMM.
La solicitarea sprijinului fondurilor de garantare, cel mai important avantaj este că, prin semnarea contractului de garantare, fondul preia parțial riscul de credit, facilitând accesul la creditele de investiții. Astfel, întreprinderile pot intra mai rapid în posesia resurselor financiare necesare implementării proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile.
FNGCIMM facilitează, astfel, accesul la creditare prin garantarea parțială a împrumuturilor acordate de către băncile comerciale, contribuind astfel la accesarea rapidă a fondurilor nerambursabile. Valoarea maximă a garanției acordate este de 2,5 milioane de euro, echivalentul în lei la data aprobării garanției.
Plafonul maxim al garanției este de 80% din valoarea împrumutului acordat de către instituțiile de credit. Plata garanţiei se face în termen de 90 zile calendaristice de la primirea Cererii de plată transmisă de Bancă.
Poți citi mai multe informații despre pașii necesari pe care trebuie să îi parcurgi, dacă vrei să soliciți o garanție din partea FNGCIMM aici.