Un avocat poate să critice în presă actul de justiție și pe judecătorii implicați, atâta timp cât se bazează pe probe concrete și o face în limitele deontologiei profesionale. Acest aspect a fost subliniat acum ceva vreme de judecătorii CEDO în cauza Morice contra Franței, când avocatului i s-a recunoscut dreptul de a formula critici corecte la adresa judecătorilor, cu atât mai mult dacă e vorba de apărarea justă a unui client.
"Avocații au, cu atât mai mult, dreptul de a se exprima public cu privire la modul de funcționare al justiției, atâta timp cât critica lor se încadrează în anumite limite (...). Acestea din urmă se regăsesc în normele de conduită impuse în general membrilor unui barou, așa cum reies și din cele zece principii enumerate de Consiliul Barourilor Europene pentru avocații europeni, în special «demnitatea», «onoarea», «integritatea» și «respectul pentru... buna administrare a justiției». Astfel reguli contribuie la protejarea puterii judecătorești de atacuri gratuite și nefondate, care ar putea fi bazate exclusiv pe dorința sau pe o strategie de a se asigura că dezbaterea din instanță este urmărită de mass-media sau de o reglare de conturi cu judecătorul din dosarul respectiv", a concluzionat CEDO.
Practic, libertatea de exprimare a unui avocat îi dă posibilitatea să ia parte chiar și la dezbaterile publice cu privire la înfăptuirea justiției, atâta timp cât o face în limitele impuse de profesia lui și nu pentru a denigra un judecător. Cu alte cuvinte, atâta timp cât critica reflectă o situație obiectivă, avocatul nu poate fi cenzurat într-o societate democratică, cu atât mai mult cu cât, spun judecătorii, avocatul este (asemenea unui jurnalist) unul dintre "câinii de pază ai democrației".
Olivier Morice a fost sancționat penal și civil pentru defăimarea publică a funcționarilor statului (infracțiune din dreptul penal francez) pentru că a publicat în cotidianul francez Le Monde o opinie cu privire la un judecător, însoțită de o bază solidă pentru criticile aduse acestuia (o corespondență oficială din care reieșea că judecătorul respectiv manipulase probatoriul într-un caz unde Morice făcuse apărarea unei părți). Critica lui Morice a fost sancționată și împreună cu acesta a fost sancționat și cotidianul Le Monde.
"Curtea consideră că remarcile formulate de reclamant nu constituie atacuri grave și, în esență, neîntemeiate împotriva acțiunii instanțelor de judecată, ci critici împotriva judecătorilor M. și L.L., ca parte a unei dezbateri asupra unei chestiuni de interes public privind funcționarea sistemului de justiție și în contextul unei spețe care a beneficiat de o amplă acoperire mediatică de la bun început. Deși remarcile respective ar putea fi privite ca fiind dure, ele constituie însă judecăți de valoare cu o «bază factuală» suficientă", au spus judecătorii.
CEDO a găsit că condamnarea lui Morice a fost contrară Convenției drepturilor omului, încălcându-i acestuia dreptul la exprimare. Avocatul este, fără dar și poate, o parte din actul de justiție și este direct implicat în modul cum se desfășoară judecata. În momentul în care există vădite probleme cu modul de administrare a justiției și are probe concludente care sprijină afirmația sa, un avocat poate să aducă în atenția publicului aceste lucruri. Condiția principală și cea care limitează dreptul la exprimare al avocatului este să nu-și încalce deontologia profesiei.
În concret, în situația lui Morice a fost vorba de un caz intens mediatizat în Franța, respectiv moartea suspectă a unui judecător francez delegat într-un alt stat. Morice a apărat interesele văduvei celui decedat, în scopul de a aduce la lumină faptul că respectivul ar fi fost asasinat, iar nu că s-ar fi sinucis, așa cum încercau autoritățile să spună. Tocmai de aceea, avocatul a făcut public faptul că unul dintre judecători, împreună cu un alt funcționar francez, încercau să manipuleze probatoriul astfel încât să nu se ajungă la o altă concluzie. De altfel, judecătorul era cunoscut opiniei publice și cu alte probleme legate de modul în care lucrează în instanță.
Notă: Hotărârile CEDO prin care se constată existenţa unor violări ale Convenţiei au caracter obligatoriu pentru statele membre vizate, care trebuie să le pună în aplicare.