Livrarea laptelui către firmele de procesare este, fără îndoială, prinvipala modalitate de comercializare pe care fermele de lapte o aveau la dispoziție. Totuși, în ultimii ani, unii fermieri au început amplasarea în orașe, în cadrul unor piețe agroalimentare sau a centrelor comerciale a unor dozatoare alimentate zilnic cu lapte proaspăt din fermă. Deși cererea de lapte la dozatoare cunoaște unele fluctualții sezoniere, această nouă nișă este una extrem de profitabilă pentru fermieri. În timp ce prețul maxim plătit de un procesator pentru un litru de lapte este de puțin peste 1 leu, prin comercializarea directă la dozator se poate câștiga chiar și de trei ori mai mult.
Amplasarea unui dozator de lapte și vânzarea direct către consumatorii finali nu este o afacere atât de ușor de implementant precum pare. Fermierii care au început astfel de afaceri s-au lovit de două bariere: investiția inițială poate depăși, în unele cazuri, 10.000 de euro, iar comercializarea laptelui prin intermediul unui dozator presupune obținerea unor avize sau autorizații de funcționare.
Demararea unei astfel de afaceri nu este rezumată doar la achiziționarea și amplasarea unui dozator de lapte. Fiind un produs alimentar perisabil, laptele necesită condiții speciale de depozitare și transport din fermă către dozatorul de lapte, astfel că lista de investiții ar trebui si includă, de asemenea, un tanc pentru răcirea laptelui și păstrarea lui la temperaturi controlate în cadrul fermei sau a centrului de colectare a laptelui. În plus, transportul lapteului din fermă și până la dozator se poate efectua doar cu mijloace de transport special prevăzute cu instalații de răcire și control a temperaturii.
Automatele folosite pentru comercializarea laptelui crud trebuie să îndeplinească o serie de standarde de igienă, iar aparatele care respectă toate condițiile legale ajung să depășească 10.000 de euro, în funcție de producatorul echipamentului, capacitatea totală, sistemele de monitorizare si avertizare, existența unui distribuitor de PET-uri încorporat.
Avantajele și dezavantajele unui dozator de lapte
Principalele avantaje care i-au determinat pe unii fermieri să înceapă distribuția laptelui prin intermediul unor dozatoare proprii sunt:
- prețul de vânzare ajunge, în unele orașe, la 3,5 lei / litru, de până la trei ori prețul plătit în prezent de către procesatori fermierilor pentru laptele livrat de aceștia;
- în același timp, prețul de vânzare la dozator este mai mic cu cel puțin 2 lei / litru față de prețul laptelui procesat ce poate fi găsit în magazine, astfel că cererea este în creștere continuă de la un an la altul, pe măsură ce consumatorii se conving de calitatea produsului;
- vânzarea laptelui prin intermediul unui dozator propriu asigură încasarea banilor la finalul zilei, spre deosebire de livrarea laptelui către procesatori, situație în care banii sunt încasați cu o întârziere mai mare de 30 de zile;
- laptele este livrat proaspăt, în ziua în care a fost muls.
Pe de altă parte, o astfel de afacere are și câteva puncte slabe:
- investiția inițială este consistentă pentru un fermier mic, putând ajunge, în funcție de capacitatea dozatorului, la peste 10.000 de euro / aparat;
- fiind un produs de consum perisabil, comercializarea laptelui nu poate fi făcută decât în condiții sanitare stricte, de aceea este necesară obținerea unor avize speciale;
- cererea consumatorilor este fluctuantă, minimul fiind înregistrat în perioada verii, atunci când oamenii consumă mai multe fructe și legume proaspete. În aceste perioade, fermierii aleg să livreze surplusul de lapte marilor procesatori, chiar dacă prețul este mai mic.
Bariere legale în calea comerțului cu lapte crud
Principalele bariere în calea vânzării laptelui crud prin intermediul dozatoarelor sunt de natură legală. Astfel, comercializarea laptelui crud prin intermediul automatelor se poate efectua doar de către proprietarii fermelor de animale, iar aceștia sunt obligați, totodată, să comercializeze doar laptele din ferma proprie, fără a avea posibilitatea de a comercializa laptele provenit din alte ferme. Ambele restricții sunt cuprinse în cadrul Ordinului 55 din 2010 emis de Autoritatea Natională Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile sanitar-veterinare în care se poate efectua vânzarea directă a laptelui crud prin intermediul automatelor.
În plus, fermierii vor fi nevoiți să respecte, de asemenea, prevederile Ordinului nr. 111/2008 al președintelui ANSVSA privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală.
Aceste restricții legale vin în ajutorul clienților finali care au siguranța, în acest fel, că laptele cumpărat provine dintr-o singură fermă de animale autorizată sanitar-veterinar.
Veniturile și cheltuielile pe care această afacere le poate genera
După cum am menționat mai sus în articol, consumul de lapte este mai scăzut în perioada verii, atunci când oamenii preferă mai degrabă legumele și fructele proaspete. De aceea, veniturile oscilează destul de puternic în funcție de sezon.
Pentru exemplificare, un dozator de lapte cu o capacitate de 400 de litri ar putea aduce unui fermier, în cazul în care comercializează laptele cu 3,5 lei / litru, venituri zilnice de 1.400 de lei. Aceeași cantitate de lapte livrată unui procesator i-ar fi asigurat fermierului puțin peste 400 de lei.
Această cantitate de lapte poate fi obținută de la un număr de 15 vaci de lapte, astfel că alternativa vânzării prin intermediul unui dozator propriu este preferată de un număr din ce în ce mai mare de fermieri.
Pe de altă parte, vânzarea laptelui prin intermediul unui dozator asigură fermierului încasarea zilnică a banilor, în schimb ce procesatorii achită contravaloarea laptelui aprovizionat într-un termen ce uneori depășește 30 de zile.
Pe de altă parte, după ce investiția a fost realizată, iar automatul de lapte a fost instalat, principalele cheltuieli ce intervin într-o astfel de afacere sunt cele legate de activitatea operațională. Cele mai importante cheltuieli vor fi:
- transportul zilnic al laptelui de la fermă la automat;
- cheltuielile de funcționare ale fermei de animale, precum hrana, tratamentele medicale, salariile muncitorilor, utilitățile, etc;
- deși automatele pot funcționa complet independent, foarte mulți fermieri aleg să angajeze câte o persoană pentru fiecare dozator instalat și pus în funcțiune cu scopul de a asista clienții finali pentru utilizarea echipamentului, dar și pentru a preveni eventualele acte de vandalism;
- costul analizelor periodice pe care fermierii sunt nevoiți, conform legislației în vigoare, să le facă pentru laptele comercializat.
Comercializarea directă a propriilor produse obținute în cadrul fermelor de animale reprezintă calea sigură pentru creșterea profitabilității propriei afaceri. Astfel, vânzând direct, fermierii vor putea obține un preț de până la trei ori mai mare decât în cazul desfacerii întregii producții către un procesarator. Totuși, principalele piedici în calea acestor afaceri le reprezintă costurile relativ ridcate de demarare a afacerii și birocrația solicitată pentru autorizarea funcționării dozatorului de lapte.