Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a intrat în vigoare la 1 iulie 2017. Primele creșteri salariale din sistem au avut loc în ianuarie 2018, dar asta în contextul în care s-a făcut transferul contribuțiilor de la angajator la angajat (creșterile nu s-au resimțit în unele cazuri). Numai că, pentru cei din învățământ, o a doua creștere e programată chiar în această lună, când salariile profesorilor cresc cu încă 20%.
Potrivit actului, de la 1 martie 2018, "cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, de care beneficiază personalul care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018".
Apoi, până în 2022, actul prevede pentru toți bugetarii creșteri graduale, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărui an, până când se ajunge la salariile prevăzute pentru 2022 în anexa atașată acestui articol. "În perioada 2019 – 2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018", se prevede în lege.
"Salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar, se face la nivelul încadrării pentru un profesor cu studii superioare din învăţământul preuniversitar", mai scrie în document.
Sporuri salariale, inclusiv unul pentru suprasolicitare
Potrivit Legii nr. 153/2017, cadrele din învățământ ar beneficia de următoarele sporuri la salariul de bază:
- între 10 și 25% vor primi cei care conduc și realizează pregătirea pedagogică a viitorilor dascăli, în raport cu timpul efectiv lucrat, cu numărul de elevi sau studenți practicanți și dacă nu beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână;
- 15% pentru cei din învățământul special și până la 15% pentru cei care predau în condiții periculoase sau vătămătoare, dar și pentru cei care predau în penitenciare;
- până la 20% pentru cei care predau în localități izolate (diferențierea pe zone și localități se va aproba ulterior, prin hotărâre de Guvern).
În cadrul învățământului superior, profesorii conducători de doctorate vor putea primi un spor de până la 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază. Consiliile de administrație vor putea să stabilească salarii diferențiate, cu creșteri de până la 30%, însă acestea se vor suporta exclusiv din veniturile proprii, conform actului.
"Pentru personalul didactic de predare din învăţământ se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază, începând cu data de 1 decembrie 2018", scrie în lege.
Gradațiile de merit și sporurile de performanță academică
Dascălii, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile central-universitare, beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Actul prevede că gradația se va atribui pentru o perioadă de cinci ani și se va acorda pentru 16% din posturile existente la nivelul unui inspectorat, unei biblioteci sau la nivelul instituției de nivel superior. Pentru obținerea unei gradații, dascălul va primi 25% în plus la salariul de bază.
În schimb, în cazul cadrelor didactice din învățământul universitar, gradația de merit nu se va acorda. În locul acesteia, dascălii vor putea obține sporuri de performanță academică. Acestea se vor atribui, în schimb, pe perioade de câte un an, pentru numai 15% din posturile existente la nivelul unității respective de învățământ. Aici, profesorul va primi doar 10% în plus la salariu, spre deosebire de cei cu gradații de merit.
Cum sunt plătiți cei care predau la mai multe clase?
Conform actului, dascălii din învățământul preșcolar, primar și gimnzial, care asigură predarea simultană la mai multe clase (adică între două și cinci), vor primi o majorare salarială, astfel:
- pentru două clase de elevi/grupe, o creştere cu 7% a salariului de bază deţinut;
- pentru trei clase de elevi/grupe, o creştere cu 10% a salariului de bază deţinut;
- pentru patru clase de elevi/grupe, o creştere cu 15% a salariului de bază deţinut;
- pentru cinci clase de elevi/grupe, o creştere cu 20% a salariului de bază deţinut.
"Personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază", s-a stabilit prin legea recent publicată.
De asemenea, actul mai prevede că dascălii (inclusiv cadrele didactice metodiste) vor putea fi plătite și cu ora sau prin cumul, calculul urmând a se face prin raportare la norma didactică prevăzută de lege.
Ținte salariale stabilite pentru anul 2022
Spre deosebire de medici și de asistenții medicali, dascălii nu vor atinge așa de devreme țintele salariale care au fost votate pentru anul 2022, ci progresiv, cum spuneam la începutul articolului. Iată, mai jos, câteva exemple de salarii la care ar ajunge bugetarii din sistemul de învățământ, în anul 2022:
Funcția |
Salariul propus pentru 2022 (brut) |
Decan de facultate (grad I) | 11.003 lei |
Inspector școlar (grad II) | 7.382 lei |
Contabil-șef (preuniversitar, grad I) | 4.259 lei |
Conferențiar universitar (vechime între cinci și zece ani) | 4.828 lei |
Asistent universitar (până la trei ani vechime) | 4.130 lei |
Profesor (studii superioare de lungă durată, debutant, până la un an vechime) | 4.098 lei |
Educatoare (studii de nivel liceal, grad II, între unu și cinci ani vechime) | 4.052 lei |
Pedagog școlar (debutant) | 3.610 lei |
Bibliotecar (debutant) | 3.950 lei |
Informatician (treapta II) | 3.850 lei |
În ceea ce privește salariile din cercetare, actul prevede, de pildă, următoarele ținte salariale pentru 2022 (valori brute): un director adjunct al unui centru de cercetare (gradul I) ar primi 8.949 lei, iar foarte aproape s-ar situa și salariul brut al unui șef de laborator de cercetare, cu 8.423 de lei; ca funcții de execuție, un cercetător științific ar avea salariul brut situat între 4.130 și 7.546 de lei (gradația 0), iar un asistent stagiar ar primi 3.610 lei.
Comentarii articol (49)