Opt elemente cheie din bilanț pe care managementul trebuie să le monitorizeze

În acest articol voi vorbi despre opt elemente cheie din bilanț și cum le monitorizăm pentru creșterea performanței financiare.

O altă metodă de analiză financiară a firmei este prin prisma indicatorilor financiari.

Este important să monitorizați aceste elemente în mod regulat (spre exemplu, lunar) și nu doar când se pregătește și depune bilanțul.

1. Imobilizările corporale

Aici, în principiu, sunt incluse: terenuri, clădiri, echipamente, autoturisme.

Investițiile în imobilizări corporale au valori semnificative pentru firmă și trebuie să avem grijă să le bugetam corect ținând cont  de diferența dintre CAPEX și OPEX.

Atât CAPEX, cât și OPEX reprezintă costuri angajate de firmă, dar recunoașterea lor din punct de vedere contabil este diferită.

CAPEX: investițiile care se capitalizează devenind active (imobilizări corporale) în cadrul bilanțului și care se evidențiază treptat în cheltuieli cu amortizarea (contul de profit și pierdere) pe parcursul perioadei de utilizare. Durata de viață a acestor active se întinde pe mai mulți ani. Investițiile se bugeteaza în cadrul bugetului de investiții.

OPEX: costuri operaționale necesare desfășurării activității, care se evidențiază integral în cheltuieli în contul de profit și pierdere al anului în care se achiziționează. Exemple: costuri cu materiale, mărfuri, chiria, asigurarea, taxele, salariile. Costurile OPEX se bugeteaza separat în cadrul bugetelor operaționale.

Alte aspecte de reținut:

• în funcție de specificul firmei valoarea bilanțieră a imobilizărilor corporale poate fi semnificativă sau nu (firme din sectorul producție, distribuție versus firme care furnizează servicii);
• metoda de amortizare aleasă va avea impact asupra profitabilității firmei. Companiile pot opta pentru două metode de amortizare: una fiscală, stabilită de lege, folosită la calculul impozitului pe profit și una contabilă, stabilită de management, folosită pentru calculul rezultatutului net;
• pentru firmele care dețin imobilizări corporale cu valori semnificative (ex. terenuri, clădiri) trebuie să se analizeze opțiunea reevaluării lor în cazul în care valoarea reală a acestora diferă semnificativ față de valoarea contabilă (istorică);
• dacă firma nu are resurse financiare suficiente pentru imobilizările corporale se poate opta pentru leasing.

2. Analiza capitalului de lucru

Capitalul de lucru (denumit și fond de rulment) este un instrument financiar care indică lichiditatea operațională a unei companii. Altfel spus, ne arată dacă compania reușește să genereze suficient cash (cash + creanțe și stocuri care vor genera în viitor intrări de cash) pentru a plăti datoriile curente (care generează ieșiri de cash).

Se calculează ca diferență între active curente și datorii curente.

Activele curente includ în principal: cash, creanțe, stocuri sau alte active care se așteaptă să fie transformate în cash într-o perioadă maximă de 1 an de zile.

Datoriile curente includ în principal: furnizori, împrumuturi pe termen scurt, taxe, alte datorii care se așteaptă să genereze ieșiri de cash într-o perioadă maximă de 1 an de zile

Nu este ceva ieșit din comun ca o companie să aibă profituri și vânzări semnificative, dar să aibă un fond de rulment insuficient. Această problemă poate cauza imposibilitatea companiei de a-și plăti datoriile curente deși are profituri și vânzări semnificative.

Nu trebuie să monitorizăm doar profitabilitatea

Indicatorul de performanță cel mai des monitorizat de companii este profitabilitatea, ceee ce trebuie să reținem este că profitabilitatea analizată sigular nu furnizează un diagnostic suficient. Monitorizarea cash-ului și a activelor nete (capitalul propriu) furnizează informații importante ce trebuiesc luate în calcul.

Capitalul de lucru este considerat predecesorul cash-ului. De aceea, este foarte important ca managementul să monitorizeze constant atât capitalul de lucru, cât și cash-ul.

Când capitalul de lucru nu este corespunzător controlat, deteriorarea cash-ului poate afecta, în mod critic, abilitatea companiei de a-și finanța operațiunile, de a reinvesti în afacere și, în cele din urmă, să supraviețuiască.

Dar ce înseamnă fond de rulment adecvat?

Valoarea recomandată a indicatorului de lichiditate curentă este de 1,5 - 2.

Rata lichidității curente = Active circulante / Datorii curente

Însă atenție: fondul de rulment adecvat variază semnificativ de la o companie mică la una mare, de la o companie de producție la una de retail, de la un start-up la o companie în faza maturității, de aceea nu există o valoare optimă standard, el trebuie judecat distinct în fiecare caz.

Un fond de rulment mare va scădea rentabilitatea investițiilor pe când un fond de rulment mic va crește riscul afacerii. De aceea este foarte important să stabilim un nivel optim al fondului de rulment când profitabilitatea și riscul vor fi balansate.

3. Cash (Numerar)

Criza ne-a convins de adevărul afirmației “cash is the king”. Atât în condiții de boom în economie, dar mai ales în condiții de criză, managementul cash-ului într-o firmă este vital. Deteriorarea cash-ului poate afecta, în mod critic, abilitatea companiei de a-și plăti datoriile, care generează o situație de insolvență care dacă nu poate fi depășită rapid poate genera lichidarea afacerii.

Managementul trebuie să planifice necesarul de cash și să-l monitorizeze constant pentru a preveni riscul de incapacitate de plată.

4. Creanțele (Clienți)

Este important să analizăm continuu:

• soldul total al creanțelor și pe tipuri de clienți;
• perioada de recuperare medie a creanțelor (creanțe medii / vânzări nete anuale * 365 zile) versus perioada standard de scadență stabilită în contracte. Dacă perioada medie a scadenței conform contractelor cu clienții este de 30 de zile, iar calculul perioadei de recuperare amintit denotă o valoare de 50 de zile, înseamnă că creanțele nu se recuperează corespunzător cu un impact negativ asupra cash-ului.
• această analiză ne ajută să vedem dacă există clienți vechi nerecuperați și să luăm măsurile necesare.

Nu uitați: nu este important doar să creșteți vânzările. Dacă nu recuperați creanțele în timp util puteți ajunge în stare de insolvență. Firmele, în perioada de criză, nu au dat faliment pentru că nu au avut profit, ci pentru că nu au mai avut cash (în strânsă legătură cu monitorizarea fondului de rulment și a cash-ului).

De asemenea, un alt risc potențial este așa numitul overtrading (supra-producție / distribuție). Termenul definește cazul în care companiile își dezvoltă operațiunile prea repede, agresiv, acest lucru ducând la o creștere a îndatorării. Creșterea cheltuililor cu dobânzile impacteaza negativ profitul net, duce la scăderea fondul de rulment. Companiile, în cele din urmă, au probleme de lichiditate și pot ajunge la insolvență (situație foarte prezentă în perioada de boom dinaintea crizei).

Necesitatea existenței unui credit management

Ce reprezintă credit management-ul: fiecare client este analizat în funcție de riscul asociat și se aloca o valoare numită “credit limit” care reprezintă limita vânzării pe credit către acel client.

Soldul creanțelor neîncasate de la clienți se monitorizează continuu pe fiecare client în parte și nu poate depăși credit limit. Dacă un client ajunge să depășească credit limit pentru că nu și-a plătit creanțele restante și solicită să cumpere noi produse / servicii răspunsul este clar “nu”, întâi își achită restanța, apoi se livrează.

Cred că putem compara procesul de credit management cu cazul super-marketurilor de cartier care vând pe datorie către clienți. Cu siguranță și aceste magazine împrumută cu sume diferite diverși clienți în funcție de diverse criterii (cât de mult cumpără, cât de serioși sunt când e vorba să-și plătească datoria etc).

De asemenea, firma poate segmenta clienții în funcție de profitabilitate și risc de neplată și poate oferi prețuri mai avantajoase clienților profitabili și cu risc mic.

Rețineți: nu este important să vindeți oricărui client, ci să vindeți către clienți serioși și profitabili.

5. Furnizori

Este important de avut în vedere următoarele:

• atenție la plata la scadență a datoriilor, în special cele purtătoare de penalități și care pot genera riscuri de întrerupere a activității;
• atenție la ce termene de scadență putem accepta în contractele cu furnizorii (ideal cât mai mică și în corelație cu termenele de încasare la clienți);
• în situații dificile de lipsă de numerar trebuie adoptată o politică corectă privind perioada de recuperare clienți (încercăm să o reducem), care va fi corelată cu perioada de plată a furnizorilor (încercăm să o creștem).

6. Stocuri

Firma trebuie să aibă o procedură de management a stocurilor care vizează planificarea și controlul stocurilor cu scopul de a reducere cantitățile de materii prime, mărfuri, produse finite stocate. Se vor determina cantități minime care trebuie să fie în stoc pentru asigurarea continuității activității.

Monitorizați viteza de rotație și cheltuielile cu stocarea. Valoarea stocului trebuie să fie corelată cu volumul vânzărilor pentru a se evita lipsa de stoc sau stocarea excesivă.

7. Datorii pe termen lung

Datoriile pe termen lung reprezintă sursele de finanțare externe (credite, leasinguri).

Firma trebuie să aibă un echilibru între sursele proprii de finanțare (capitalul propriu) și sursele externe.

În cazul în care firma apelează într-o măsură prea mare la îndatorare există riscul ca firma să nu mai poată plăti cheltuielile cu dobândă și să impacteze negativ într-o primă fază profitabilitatea firmei, dar și continuarea activității.

Se consideră că datoriile pe termen lung nu trebuie să depășească 30% din capitalurile proprii.

8. Capitaluri proprii

Capitalurile proprii, denumite și active nete, reprezintă averea netă a societății și se calculează ca diferența între total total active și total datorii. Aici se includ: capitalul social, rezultatul reportat și rezervele.

Dacă societatea a înregistrat un activ net negativ, trebuie analizate în primul rând cauzele care au condus la această situație, care pot fi:

• înregistrarea în unul sau mai mulți ani de pierderi, care, cumulat, sunt mai mari decât capitalul social plus rezervele;
• active de natura imobilizărilor sub-evaluate;
• realizarea unui profit care a fost repartizat în întregime ca dividende în condițiile în care societatea a făcut investiții fără să repartizeze o parte din profit pe rezerve în vederea susținerii investițiilor.

Dacă societatea nu are perspective să realizeze un profit suficient care să acopere capitalurile proprii negative, se recomandă majorarea capitalului social.

Fiecare din aceste analize, pornind de la anumite valori din bilanțul contabil, oferă informații utile pentru management care pot fi corelate cu alte tehnici și metode de analiză financiară.

Dacă dorești, lasă-mi un comentariu. Informația ți se pare interesantă, crezi că ai putea să o folosești în practică?

Pentru articole și studii de caz din domeniul Management Financiar și Controlling în firme, vizitează blogul www.alinademeter.ro.