Chiar ai nevoie de toate lucrurile pe care le cumperi?

“Când cercetăm mai atent, lucrurile pentru care cheltuim cei mai mulți bani sunt «perle de sticlă», lipsite de valoare, pe care, grație reclamei, le considerăm indispensabile”, spune Alexander von Schönburg în cartea sa, Arta de a renunța cu stil sau mai puțin înseamnă mai mult. Departe de a face o declarație anti-consumerism, Alexander încearcă, de fapt, să ne spună că eleganța adevărată nu stă în abundență, ci în simplitate. Nu în simplitatea firii, ci a tuturor lucrurilor care ne înconjoară și pe care le facem zi de zi. Și el nu scrie din perspectiva unui oarecare, ci dintr-a unui nobil adevărat, unul care a ales să trăiască simplu și cumpătat.

Cumpărăm zilnic lucruri care nu ne trebuie, dar care ocupă spațiu, golesc portofelul și nu ne aduc, în realitate, nici măcar o urmă de satisfacție. Pentru că satisfacția stă mai mult în anticipație și mai puțin în rezultat. Mai exact, ne oferă plăcere să știm că, la următorul salariu, ne vom cumpăra lucrul pe care ni-l dorim. După ce-l cumpărăm, în chiar următoarea secundă, plăcerea dispare și reapare golul acela ce trebuie umplut.

Doar că el nu se poate umple cu obiecte, nu cu cele pe care le luăm, de pildă, la reduceri și care nu au vreo valoare aparte ori sentimentală. Nu se umple cu o nouă mașină și cu cazarea la un hotel de cinci stele în Dubai. Iar dorința de a avea cât mai mult și comparația cu vecinul mai bogat sunt și vor fi mereu complet inutile. De ce? Pentru că mai mult înseamnă un drum nesfârșit către o limită pe care n-o s-o atingem niciodată. Iar comparația cu cineva mai bogat dă dovadă de egoism, căci oricare dintre noi e mai bogat decât cel puțin o persoană, dacă nu milioane – asta de ce ne scapă mereu din vedere?

Printre multe exemple pe care ni le oferă autorul în cartea lui, unul mi-a atras atenția și mi-a smuls un hohot de râs. Țin să-l povestesc fiindcă ne arată niște realități care nu se văd prin țiplă, la televizor sau în filme. Lucrurile stau cam așa: o familie foarte bogată deține o casă uriașă, splendidă, plină cu lucruri scumpe, printre care și o duzină de opere de artă care, vândute la o licitație, ar scoate mai mult decât produsul intern brut al României la acest moment; firmele de specialitate s-au angajat să asigure operele de artă doar cu două condiții – prima, întreaga casă să fie supravegheată 24/7 de o armată de paznici și, a doua, să rămână cel puțin unul din proprietari întotdeauna în casă.

Așa se face că familia respectivă a ajuns să nu mai poată pleca nicăieri împreună, pentru că unul din ei e obligat să rămână mereu în casă – altfel, dacă cineva le sparge locuința, firmele de asigurare le întorc spatele. La fiecare jumătate de ceas, un paznic își lipește obrajii de ferestre ca să se asigure că totul e în siguranță, așadar, intimitate zero. Bogăția, așa cum subliniază Alexander de nenumărate ori în cartea sa, nu aduce fericire – din contră, aduce cu sine un jug pe care mulți nu l-ar suporta într-atât cât să rămână cu toate țiglele pe cap. De multe ori, spune el, nici chiar bogații născuți bogați nu-i fac față, darmite bogații parveniți.

Rând pe rând, uneori cu ceva doză de exagerare, aș spune eu, autorul analizează toate lucrurile inutile și costisitoare pe care le cumpărăm (de la bunuri, la servicii). În sport, spre exemplu, se întreabă de ce preferăm să plătim abonamente scumpe la sală, când cel mai bun sport se face tot într-un parc (evident, autorul pornește de la premisa că există un parc aproape de fiecare dintre noi, dar probabil n-a călcat vreodată prin România, spre exemplu). Chiar și mersul la restaurant doar de dragul de a sta la taclale cu prietenii este, în viziunea lui, un pretext întru golirea portofelului. Și ne oferă ca exemplu orașe unde oamenii se adună cel mai des în casele lor ca să stea de vorbă cu cei dragi, iar nu la mesele restaurantelor.

”Arta renunțării este premisa esențială a plăcerii (...) Cine va învăța la timp să facă față oricărei situații cu cât mai puțini bani va deveni curând parte a unei elite demne de invidiat, căci urmează vremuri cu adevărat incomode pentru cei avuți. Cu cât ai mai puțin, cu atât ai mai puțin de pierdut”, spune el în cartea sa.