Acordul (sau contractul) de finanțare va fi semnat de către toți antreprenorii care au avut planuri de afaceri selectate pentru finanțare în cadrul Start-up Nation până cel târziu 29 septembrie 2017, conform schemei de minimis pe baza căreia a funcționat programul.
Acordul de finanțare reglemenează drepturile și obligațiile pe care antreprenorul le va avea față de finanțator, respectiv Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC), pe întreaga durată de implementare a proiectului, dar și pe durata perioadei de monitorizare a investiției realizate.
Acordul de finanțare se încheie pentru o durată de patru ani
Acordul se încheie pentru o perioadă de patru ani, începând cu data intrării în vigoare, respectiv data semării acestuia de către ambele părți.
Acordul de finanțare se desfăşoară pe parcursul a două perioade succesive:
- o perioadă de implementare de cel mult 12 luni calculate de la data intrării în vigoare a Acordului de finanțare până la depunerea ultimei cereri de rambursare sau plată;
- o perioadă de trei ani de monitorizare.
Cele două perioade succesive de implementare şi monitorizare alcătuiesc împreună termenul contractual de patru ani în care se desfăşoară prezentul acord de finațare.
Evident, în cazul beneficiarilor care și-au propus implementarea proiectului într-un termen mai mic de 12 luni, perioada de monitorizare va demara imediat ce ultima cerere de rambursare sau plată a fost depusă.
Acordarea ajutorului financiar nerambursabil
Beneficiarii programului vor deschide conturi curente la una dintre cele trei instituții financiare partenere sau la Trezoreria Statului, după caz, pentru derularea operațiunilor de încasări și plăți.
Beneficiarul va primi ajutorul de minimis nerambursabil în valoare de cel mult 200.000 lei în cel mult trei tranșe, conform estimării făcute la momentul depunerii planului de afaceri online. Astfel, antreprenorii vor respecta atât numărul și valoarea tranșelor estimate, dar și tipul cererii:
- cerere de rambursare, ceea ce presupune că antreprenorul va face investiția din fonduri proprii sau prin intermediul unui credit bancar tip – punte, urmând să solicite decontarea cheltuielilor din partea finanțatorului;
- cerere de plată, dacă antreprenorul va obține din partea furnizorilor livrarea bunurilor și echipamentelor sub rezerva plății contravalorii acestora atunci când finanțatorul va pune la dispoziție banii nececesar în contul beneficiarului.
Având în vedere că implementarea proiectelor va necesita o sumă de bani importantă, de până la 200.000 de lei, este de așteptat ca cele mai multe proiecte să se implementeze cu ajutorul mecanismului de decontare a cheltuielilor deja efectuate de către beneficiar din surse proprii sau surse împrumutate.
Pentru a fi eligibilă și ulterior plătită din fonduri nerambursabile, o cheltuială trebuie să fie efectuată efectiv după semnarea acordului de finanțare. Astfel, nicio cheltuiala efectuată și nicio factură fiscală emisă sau contract semnat înainte de intrarea în vigoare a acordului de finanțare nu este eligibilă, cu exceptia contractului de consultanță.
În situația în care valoarea cheltuielilor eligibile solicitate la cererea de rambursare sau plată este mai mare decât cea aprobată, atunci valoarea ajutorului financiar nerambursabil plătit este cea stabilită în cadrul acordului de finanțare, diferența urmând a fi suportată integral de către beneficiar din fondurile proprii.
Etapele implementării planului de afaceri aprobat
După semnarea acordului de finanțare, etapele necesare implementării proiectului de investiții aprobat au fost detaliate în cadrul articolului de aici.
Astfel, principalele obligații asumate de către antreprenor sunt următoarele:
- organizarea unei proceduri de achiziție;
- negocierea clauzelor contractuale cu furnizorii;
- plata bunurilor și recepția acestora;
- achiziționarea unei tehnologii mai noi de trei ani;
- crearea locurilor de muncă asumate prin planul de afaceri;
- încheierea polițelor de asigurare pentru bunurile achiziționate;
- încasarea ajutorului financiar nerambursabil.
După ce perioada de implementare este parcursă, fără a depăși 12 luni de la semnarea acordului de finanțare, proiectul va intra în perioada de monitorizare ce se va întinde pe durata a trei ani de zile.
Pe durata acestei perioade, beneficiarul va trebui să respecte următoarele obligații:
- beneficiarul nu va avea dreptul de a vinde bunurile ce fac obiectul proiectului;
- beneficiarul nu are dreptul de a folosi bunurile achiziționate în alte scopuri decât cele pentru care a primit finanțare;
- să permită efectuarea tuturor controalelor pe care finanțatorul le consideră necesare și oportune în vederea verificării obligațiilor asumate;
Ca o excepție de la termenul de trei ani prevăzut mai sus, beneficiarul este obligat să păstreze locurile de muncă nou create cel puțin doi ani de zile după încheierea perioadei de implementare.
Dacă nu sunt bani la buget, finanțatorul este exonerat de orice răspundere
Cea mai controversată clauză contractuală prevăzută de acordul de finanțare face referire la răspunderea finanțatorului, în speță OTIMMC. Astfel, conform capitolului VI, articolul 12, în cazul în care prin bugetul de stat nu se acoperă sumele necesare finanţării proiectului, administratorul este exonerat de orice răspundere.
Cu alte cuvinte, dacă în urma rectificării bugetare nu se vor constitui resursele financiare necesare la dispoziția OTIMMC, această instituție nu își va asuma nicio răspundere în ceea ce privește decontarea și plata cheltuielilor eligibile către beneficiarii investițiilor.
Într-un scenariu pesimist, ne putem imagina faptul că un antreprenor va obține un credit bancar de tip punte, va achita furnizorilor contravaloarea bunurilor și serviciilor contractate, însă decontarea cheltuielilor nu va interveni în lipsa fondurilor necesare. Astfel, beneficiarul va fi nevoit să achite din fonduri bancare proprii creditul bancar contractat, precum și dobânzile, penalitățile și comisioanele perceput de către cele trei bănci selectate pentru implementarea acestor proiecte.
Rezilierea contractului de finanțare se poate face fără ca beneficiarul să fie anunțat
Acordul de finanțare încetează automat atunci când activitățile descrise în planul de afaceri au fost implementate cu succes în perioada de timp solicitată.
Totuși, acordul de finanțare prevede chiar și situații în care acesta poate fi reziliat la inițiativa OTIMMC fără a fi necesară acordarea unui preaviz și fără alte formalități în următoarele cazuri:
- atunci când beneficiarul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin implementarea proiectului;
- beneficiarul este declarat insolvabil, intră în lichidare judiciară sau faliment sau își suspendă activitatea la ONRC;
- beneficiarul a făcut declaraţii false sau incomplete pentru a obţine finanţarea prevăzută în acord sau furnizează rapoarte ce nu reprezintă realitatea;
- beneficiarul comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupţie în legătură cu proiectul;
- beneficiarul nu transmite la timp cererile de plată sau rambursare, conform termenelor asumate.
În cazul în care acordul de finanțare este reziliat pentru oricare dintre motivele amintite anterior, beneficiarul va fi nevoit să restituie suma încasată sub titlul de ajutor financiar nerambursabil, precum și dobânzile datorate de la data plăţii și pânã la data recuperării ajutorului.
De asemenea, beneficiarul care a avut acordul de finanțare reziliat, nu va putea depune cereri de finanțare noi în cadrul programelor finanțate de la bugetul de stat sau din fonduri structurale administrat de către Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pentru o perioadă de până la trei ani de zile.
Obligațiile finanțatorului pe durata implementării și monitorizării proiectelor
Nu doar beneficiarii au obligații în baza acordului de finanțare, ci și administratorul schemei de minimis, respectiv OTIMMC.
Principalele obligații pe care această instituție le are față de beneficiari sunt:
- va asigura finanţarea proiectului în condiţiile acordului şi în limita fondurilor aprobate pentru Program;
- va refuza plata ajutorului de minimis în situaţia constatării nerespectării prevederilor schemei de finanţare;
- va monitoriza îndeplinirea etapelor prevăzute în prezentul acord şi în schema de ajutor de minimis pe o perioadă 3 ani, începând cu anul următor finalizarii implementarii proiectului.
De asemenea, OTIMMC are dreptul să efectueze controale anunțate, dar și inopinate la sediul operatorilor economici, dar și la cel al furnizorilor în scopul verificării corelației dintre aspectele ce rezultă din actele și documentele atașate pe durata implementării proiectului cu situația fizică.