Actele adiționale pentru modificările contractelor individuale de muncă trebuie încheiate înainte ca schimbările în cauză să se aplice, potrivit ultimelor modificări aduse la Codul muncii de OUG nr. 53/2017. Modificările au intrat în vigoare pe 7 august, însă numeroși angajatori și-au pus următoarea problemă: ce e de făcut cu actele adiționale încheiate zilele trecute, mai ales dacă ne referim la cele în legătură cu modificările la regimul contribuțiilor pentru contractele part time (modificări în vigoare de la 1 august)?
Până pe 7 august 2017, Codul muncii stabilea că orice modificare a elementelor incluse în contractul individual de muncă implică încheierea unui act adițional la document în maximum 20 de zile lucrătoare de la data apariției schimbării. Practic, unii din cei care au făcut acte adiționale, să zicem, săptămâna trecută, s-au ghidat după termenul acesta de 20 de zile.
Totuși, prevederile modificate ieri nu se aplică actelor care au fost încheiate înainte de 7 august 2017. Totul se rezumă la o chestiune de aplicare a legii în timp - în cazul nostru, de aplicare a ordonanței în timp. Prevederile OUG nr. 53/2017 se aplică doar actelor adiționale încheiate de la 7 august 2017 încolo, fără să aibă vreun efect pentru actele încheiate înainte de această dată. E vorba de principiul neretroactivității legii, despre care vă vorbeam în acest material, care presupune că un act normativ nu se aplică chestiunilor petrecute înainte ca el să intre în vigoare (cu toate că există unele mici excepții, cum e cazul legii penale mai favorabile).
Prin urmare, pentru actele adiționale încheiate înainte de 7 august 2017, regulile privitoare la transmiterea în încheierea lor (și la transmiterea în Revisal) sunt tot cele aplicabile până la această dată, deci nu regulile noi, în vigoare de ieri. De altfel, redacția noastră a cerut o confirmare și din partea Inspecției Muncii, care ne-a informat că noile prevederi din Codul muncii referitoare la actele adiționale se aplică doar actelor încheiate începând cu data de 7 august 2017. Așa cum a punctat și reprezentantul autorității, cei care au făcut acte săptămâna trecută nici nu aveau cum să prevadă că vor intra în vigoare astfel de schimbări.
Notă: Despre schimbările majore aduse ieri de OUG nr. 53/2017 privitor la legislația muncii, aici.