Ce șanse le mai rămân consumatorilor ca să aibă facturi mai mici la energie
800.000 de români şi-au schimbat furnizorul de energie electrică până acum, în special pentru a obţine facturi mai mici. Reprezentanţii companiilor din domeniu atrag însă atenţia că toţi consumatorii casnici vor plăti mai mult de anul viitor. Motivul: preţurile mari de pe bursa de energie.
Una din 10 locuinţe din România a schimbat furnizorul de electricitate, iar acum tariful este calculat exclusiv în funcţie de preţurile de pe bursă.
În acest moment, pentru regiunea Bucureşti-ilfov sunt nu mai puţin de 45 de oferte mai ieftine decât oferta furnizorului tradiţional din această zonă. Cei care aleg să schimbe furnizorul de energie electrică pot face economii de până la 19,2% faţă de ceea ce plătesc în acest moment.
Companiile industriale au tras economia în sus în al doilea trimestru
Investițiile majore din industrie din prima parte a anului au făcut ca acest sector să aibă, în al doilea trimestru al anului, cea mai mare contribuție la creșterea economică. Pe locul 2 a fost consumul, încurajat și el de dărnicia Guvernului față de bugetari. PIB în date ajustate sezonier a crescut cu 5,7%.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat, marţi, estimările publicate la jumătatea lunii august referitoare la rata de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) din trimestrul II al acestui an, la care au contribuit toate ramurile economice cu excepţia construcţiilor, industria având cel mai mare aport, de 1,7%, potrivit News.ro.
În 16 august, primele estimări publicate de către INS indicau că PIB-ul, principalul indicator care măsoară dimensiunea unei economii, a urcat în trimestrul al doilea cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, pe serie brută, şi cu 1,6% faţă de trimestrul anterior.
Cât muncim, comparativ cu 2008, pentru o locuință
Prețurile apartamentelor din România rămân sub nivelurile dinaintea crizei. Un angajat cu salariul mediu trebuie să muncească 10 ani pentru a-și cumpăra o casă, față de 26 ani în 2008.
Prețurile locuințelor din România au crescut în ultima perioadă, însă rămân cu circa 18% sub nivelurile înregistrate înainte de criza financiară, potrivit unei analize Erste, informează Profit.ro. Un angajat cu salariul mediu pe economie are nevoie în prezent să muncească 10 ani pentru a-și cumpăra o locuință, față de 26 de ani în 2008. Prețurile locuințelor din România au crescut cu 5,1% în primul trimestru raportat la perioada similară din 2016, avans alimentat în special de creșterea de 6,8% consemnată la nivelul unităților locative existente, potrivit băncii austriece, care citează datele Institutului Național de Statistică (INS). Prețurile locuințelor noi au scăzut cu 3,1% în aceași perioadă. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în București (+8,7%), unde și cererea este mai mare, în timp ce în zonele rurale creșterile au fost de doar 0,7%.
Comentarii articol (0)