Rectificarea pozitivă e doar în declarații
Rectificarea bugetară anunţată de Guvern ar fi de fapt una negativă, atrag atenţia economiştii. Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe, scad atât veniturile, cât şi cheltuielile totale. Se majorează în schimb deficitul. Executivul mizează anul acesta pe o creştere economică mai mare, asta deşi banii merg în special către plata salariilor şi mai puţin către investiţii.
Guvernul este optimist cu privire la creşterea economică de anul acesta: 5,6% faţă de 5,2% cât anunţa anterior. Din cifrele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe reiese că au scăzut atât veniturile, cât şi cheltuielile - primele de patru ori mai mult. În creştere este doar deficitul - o majorare de aproape 979 milioane de lei.
„Matematic vorbind, acestă rectificare nu este una pozitivă, este una negativă. Nu se încasează în totalitate taxele, nici măcar cele declarate. A se vedea exemplul TVA-ul. Singura măsură corectă ar fi fost să se facă o rectificare negativă”, spune Adrian Bența, consultant fiscal.
Indienii fac covoare cu lână românească
Un centru de colectare a lânii a fost deschis în județul Bistrița-Năsăud, iar de acolo au fost trimise deja 1.500 de tone de material în India. La încărcarea ultimului camion au fost invitați și preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, și ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Depozitul de colectare a lânii a fost deschis lângă oraşul Sângeorz Băi. Ciobanii din zonă au adus acolo sute de kilograme de material, iar proprietarul spune că a găsit deja clienţi. 1.500 de tone de lână au fost trimise în India.
„Am început să colectăm la sfârșit de iulie anul curent. Un program ce include spălătorie, pieptănătură, fabrica de izolaţii. În India am înţeles că covoare se fac, e cel mai mare producător de covoare din lume”, spune Ioan Niculai, proprietarul centrului de colectare.
Dar ciobanii încă au nemulţumiri. Subvenția de un leu pe kilogram oferită de stat este prea mică, spun oamenii.
Carburanții s-au scumpit de trei ori la rând într-o săptămână. Fără supraacciză
Carburanţii s-au scumpit de trei ori într-o singură săptămână. Acum, la pompă, un litru costă cu aproape de 20 de bani mai mult. Experţii sunt de părere că preţurile s-au majorat ca urmare a creşterii cotaţiei barilului de petrol, dar transportatorii cred că şi anunţul privind introducerea supraaccizei a înclinat balanţa.
Creşterea preţurilor la carburanţi va provoca scumpiri în lanţ, cred oamenii de afaceri.
„Toate măririle salariale, toate bonusurile vor fi duse în derizoriu de această scumpire care se duce automat în toată economia. La consumatorul final, ele se vor duce în mâncare, se vor duce în orice bun de larg consum cumpărat, tot include transport și atunci toate aceste măriri vor fi cel puțin reduse”, arată Felix Pătrășcanu, directorul unei firme de curierat.
Motivul scumpirii este creşterea preţului barilului de petrol la nivel internaţional, spun experţii.
Comentarii articol (0)