Autoritățile doresc trecerea contribuțiilor sociale în totalitate în sarcina salariaților, în condițiile în care acum ele sunt împărțite cu angajatorul. Din acest motiv, pentru a evita scăderea salariilor nete, ar urma să se dea o lege care să oblige angajatorii să mărească salariile brute astfel încât să includă și partea de contribuții sociale suportată acum de angajatori.
Totuși, reprezentanții Guvernului n-au făcut precizări despre posibilele implicații secundare ale măsurii, a atras atenția Gabriel Biriș. Una dintre acestea ar fi creșterea automată a salariului minim brut și a salariului mediu brut, ceea ce ar duce la mărirea amenzilor de circulație.
„Problema cea mai mare a acestei măsuri nu este dispoziția tranzitorie, ci altceva. De fapt sunt două mari probleme despre care nu face vorbire ministrul [finanțelor, Ionuț Mișa]. Prin majorarea brutului se majorează și salariul minim, și salariul mediu. Asta înseamnă că măsura trebuie neutralizată prin ajustări, altfel vor apărea surprize neplăcute, una chiar ucigătoare. Neplăcut va fi, de exemplu, să constatăm că vor crește amenzile rutiere (care sunt calculate în funcție de salariul minim), deci trebuie modificată și legea care stabilește amenzile. Ucigător va fi pentru buget creșterea cu 22,7% a pensiilor, pentru că valoarea punctului de pensie depinde de salariul mediu, care va crește și el cu 22,7%. Deci, trebuie și aici ajustări. Nu e greu, trebuie doar făcut inventarul complet”, a punctat specialistul, care este partener la casa de avocatură Biriș Goran, într-o postare publică pe Facebook.
O a doua problemă identificată de avocat ține de activitatea PFA-urilor, în cazul cărora nu se știe clar ce se va întâmpla. În programul de guvernare scrie că PFA-urile vor fi scutite de obligația de a achita contribuții sociale, dar că, totuși, se va putea opta pentru ele.
„Cea de-a doua mare problemă (...) este că ministrul Mișa nu a spus nimic în legătură cu PFA-urile. Cum îi va afecta măsura pe cei care obțin venituri din activități independente? Se va ține de multtrâmbițatul program al PSD și va face contribuțiile opționale pentru această categorie? Dacă da, să o spună repede și va vedea cum criticile dispar. Dacă nu, să o spună clar acum, pentru că până la urmă tot se află și iese mai rău”, a adăugat Gabriel Biriș.
În altă ordine de idei, avocatul a apreciat, la fel ca specialistul Gabriel Sincu de la EY România, că trecerea părții de contribuții sociale a angajatorilor în sarcina salariaților nu prezintă în sine motive de îngrijorare: „Măsura nu ar trebui să îngrijoreze nici angajații și nici pe angajatori. Ea a fost -- și sper că încă mai este -- gândită să asigure neutralitate, adică fără costuri suplimentare pentru angajator, același [salariu] net pentru angajat”.
Trecerea contribuțiilor sociale în totalitate în sarcina salariaților ar urma să se producă la începutul anului 2018, conform programului de guvernare al Executivului condus de Mihai Tudose.