Cineva ne-a atras atenția asupra unei amenzi pentru parcare primite recent de la poliția rutieră. În documentul primit de la poliție se preciza contravenția săvârșită (nu se lăsase spațiul legal de trecere de un metru pentru pietoni) și cum a fost constatată: cu aparatul radar montat pe autospeciala poliției rutiere. Se poate să primești o amendă pentru parcare bazată pe o înregistrare radar? Altfel spus, cum va sta în picioare, din punct de vedere legal, o astfel de constatare?
Apoi, am aflat că și poliția locală obișnuiește să facă fotografii mașinilor parcate în locuri și în moduri nepermise. Așadar, a apărut a doua întrebare: acele fotografii sunt niște probe valide pentru a demonstra parcarea neregulamentară? Cum stau acestea la capitolul conformării cu normele legale?
Sunt mulți șoferi care acuză aceste moduri de constatare ale poliției (forumurile sunt pline de astfel de critici din partea conducătorilor auto). În realitate, adică din perspectiva legii, nu există nicio problemă la mijloc.
În Codul rutier scrie că constatarea contravențiilor rutiere se poate face "și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției". Radarul este un astfel de mijloc tehnic certificat și este folosit de poliția rutieră, însă acesta nu servește doar la a-i depista pe cei care depășesc viteza legală pe drumurile publice.
Pentru că nu scrie nicăieri că parcarea neregulamentară se constată doar într-un anumit fel, de ce nu ar putea fi permisă efectuarea unor fotografii sau filmări care să susțină cele constatate de polițist?
"Cu excepția cazurilor în care contravenția vizează depășirea vitezei sau concentrația de alcool - situații în care sunt prevăzute expres mijloace tehnice de constatare a probei, legea nu indică sau limitează mijloacele de probă (nici Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și nici Codul rutier)", ne-a spus avocatul George Lipănescu apropo de acest subiect. Așadar, planșele foto pe care le prezintă poliția nu pun sub niciun fel probleme de legalitate.
"Până la o dată relativ recentă, în practică se considera că simpla constatare efectuată de către agent se bucură de o prezumție relativă de legalitate ce poate fi răsturnată pe calea unei contestații de către contravenient, acesta având sarcina de a proba caracterul ilegal al procesului verbal de constatare și aplicare a contravenției. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dispozițiile art. 6 din Convenția drepturilor omului cu privire la prezumția de nevinovăție se aplică și în materia contravenției, iar, în aceste condiții, agenții constatatori sunt nevoiți să dovedească existența eventualei contravenții cu mijloace de probă lipsite de echivoc. Executarea planșelor foto face, așadar, parte din procesul de constatare a contravenției, fotografia avand rolul de a proba situația constatată de agent", ne-a mai spus avocatul.
Comentarii articol (2)