Sistemul plății defalcate a TVA de către firmele înregistrate în scopuri de TVA, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 23/2017, este aplicat, în mod opțional, de la 1 octombrie 2017 și vine cu o sumedenie de provocări pentru firmele care au optat pentru utilizarea noului mecanism, aspecte pe care le-am detaliat în această serie de articole.
Vorbim, practic, de alocarea unor resurse suplimentare din partea contribuabililor, atât de natură financiară, cât și din perspectiva personalului desemnat să se ocupe de bunul mers al lucrurilor.
Totuși, există mai multe chestiuni ce nu se schimbă, din perspectiva companiilor înregistrate în scopuri de TVA. Și Ministerul de Finanțe a venit recent cu clarificări în acest sens, punctându-se că split TVA nu schimbă nicio regulă fiscală în materie de TVA. „Mecanismul plății defalcate a TVA nu schimbă nicio regulă fiscală în domeniul TVA. Nu se modifică regulile de exigibilitate a TVA, de înscriere a operațiunilor în decontul de TVA, nu se impun obligații suplimentare de raportare etc.”, scrie într-un document al instituției.
Spre exemplu, în ceea ce privește regulile de înscriere a operațiunilor în decontul de TVA, acestea rămân nemodificate, astfel că pregătirea unui decont de TVA rămâne identică.
Din continuarea articolului puteți afla despre celelalte aspecte care rămân neschimbate în activitatea societăților cu cod de TVA, chiar și după aplicarea split TVA, respectiv:
- procedura rambursării de TVA;
- termenul pentru plata TVA;
- emiterea facturilor;
- situația firmelor nerezidente și neînregistrate în scopuri de TVA în România.
Procedura rambursării de TVA nu se schimbă
Aplicarea noului mecanism al plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată (split TVA) nu influențează în vreun fel procedura de rambursare a TVA.
Practic, nu se schimbă nimic în raport cu sistemul actual, astfel că, dacă ai de recuperat TVA de la stat, e bine să știi că acesta va fi virat în contul curent al firmei, cu excepția situației în care soliciți expres rambursarea în contul tău de TVA.
Totodată, este important să se facă diferențierea între rambursarea de TVA și decontarea sumelor cu care se alimentează contul de TVA, așa cum am explicat aici.
Plata taxei se va face ca până acum
Sistemul split TVA nu încurcă cu nimic nici termenul obișnuit pentru plata TVA la stat, care este 25 a lunii următoare, respectiv a lunii următoare trimestrului.
„Termenul de 25 pentru plata TVA rămâne în vigoare. Mecanismul plății defalcate a TVA nu înseamnă că, odată colectată, TVA va fi virată automat statului. Conturile de TVA deschise la Trezorerie sau la instituțiile de credit vor fi cele din care contribuabilii vor achita TVA la bugetul de stat, în termenul prevăzut de lege”, ne-a explicat Anamaria Tocaci, tax manager la Schoenherr Tax.
De asemenea, nici facturile pe care le emit firmele nu trebuie să sufere modificări. Totuși, în contextul în care contul de TVA trebuie transmis în mod obligatoriu partenerilor de afaceri, prin diverse modalități pe care le-am enumerat aici, specialiștii recomandă includerea acestuia pe facturi, la fel cum se întâmplă acum cu detaliile contului bancar deținut de emitent și care se regăsesc, ca informație opțională, pe facturi.
Nici persoanele nerezidente și neînregistrate în scopuri de TVA în țara noastră nu sunt vizate de modificările incluse în Ordonanța Split TVA. Astfel, acestea nu trebuie să achite TVA defalcat atunci când efectuează achiziții de la furnizori din România ce aplică sistemul split TVA.