1. O înregistrare video poate ține loc de testament?
Defunctul nu a mai apucat să lase nimic scris, cu atât mai puțin un testament la notar, spune cineva în forumul nostru. Dar a lăsat o înregistrare video în care a precizat ce și cui vrea să lase, după care i-a pus pe moștenitor și doi martori să semneze un document în legătură cu asta. Acum, moștenitorul din înregistrare vrea să știe dacă va putea primi ceva ca urmare a acestei înregistrări.
Din păcate, așa cum i-au explicat mai mulți consultanți în forum, înregistrarea respectivă nu poate avea valoarea unui testament olograf (scris, semnat și datat de autor), Codul civil român nerecunoscându-i unei înregistrări această valoare. "Înregistrările video sunt admise ca mijloace de probă în instanță, însă nu pentru a face dovada unui testament olograf. Testamentul olograf poate fi dovedit doar cu înscrisul în întregime scris, semnat și datat de testator", potrivit avocatului Adalbert Gabriel Gazdovici.
Notă: Subiectul de pe forum poate fi găsit aici.
2. Moștenitorii pot fi executați silit de recuperatori chiar și dacă nu au moștenit nimic?
O problemă destul de frecventă a celor care moștenesc este dacă vor fi obligați să suporte datoriile acumulate de cel care le-a lăsat moștenirea. Iar problema devine cu atât mai mare pentru cei care nu au ce moșteni efectiv de pe urma celor care au decedat (părinți, de cele mai multe ori). În situația de față, copiii celui decedat nu au ce moșteni, iar tatăl lor avea datorii la recuperatorii de creanțe.
"Dacă nu sunt bunuri, nu aveți ce moșteni și nici creditorii nu au ce executa, răspundeți cu bunurile proprii numai pentru datoriile proprii", explică Dan Popescu, avocat. De aceeași părere sunt și alți consultanți, care subliniază faptul că un moștenitor nu poate fi obligat să scoată din buzunar ceva ce nu are. În termeni juridici, moștenitorul suportă pasivul moștenirii (datoriile) în limita activului (adică a valorii lucrurilor moștenite).
Notă: Subiectul de pe forum poate fi găsit aici.
3. Cum se pot recupera pensiile de întreținere neplătite de patru ani?
Deși există o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la acordarea pensiei alimentare, părintele obligat la plata ei nu și-a respectat obligația niciodată în patru ani de zile. Celălalt părinte dorește să știe însă cum poate recupera toți acești bani.
Potrivit avocatei Ioana Stoica, pensiile pentru care nu a operat deja prescriptia pot fi recuperate (cele din ultimii trei ani), dar e necesar ca părintele interesat să meargă la executorul judecătoresc cât mai repede posibil. În plus, de folos pentru contextul problemei și recuperarea eventuală a banilor este și plângerea la organele penale, întrucât fapta aceasta se încadrează ușor în Codul penal ca infracțiune de abandon de familie.
Notă: Subiectul de pe forum poate fi găsit aici.
Cititorii avocatnet.ro pot pune întrebări pe forumul nostru pentru a obţine gratuit răspunsuri utile de la specialişti din diverse domenii. Totuşi, cititorii ar trebui să se folosească de răspunsurile din forum doar pentru informare prealabilă.
Comentarii articol (0)