TIR-urile alimentează în Bulgaria. Cât economisesc
Efectul scumpirii accelerate a carburanţilor: un transportator câştigă 500 de lei dacă face plinul unui singur tir în Bulgaria.
Patronii români de firme de transport sau chiar şi proprietarii de maşini obişnuite au acum foarte multe motive să ocoloească benzinăriile din România şi să alimenteze în staţiile din Bulgaria, mai ales dacă oricum au drum acolo şi trebuie să plătească oricum taxele vecinilor de la sud pentru utilizarea infrastructurii rutiere, potrivit unei analize a e-nergia.ro.
După majorarea accizelor la carburanţi, din România şi deprecierea leului, diferenţa de preţ la carburanţi, între noi şi bulgari, este din ce în ce mai mare. Potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al preţurilor la carburanţi al Comisiei Europene, la data de 27 noiembrie, preţul mediu în România era de 1,135 euro pentru un litru de benzină, şi de 1,157 euro pentru un litru de motorină. Preţurile sunt încă mult sub media europeană, dar sensibil mai mari decât în Bulgaria. În aceeaşi dată, preţul mediu de la pompele vecinilor noştri era de 1,033 euro la benzină şi 1,025 euro la motorină.
Aşadar, diferenţa de preţ ajunge până la 13 eurocenţi pe litru, în cazul motorinei. Adică circa 60 de bani pe litru, la cursul actual leu-euro. Aşadar, la un plin normal, de 50 de litri, un şofer de autoturism ar câştiga 30 de lei, însă, dacă facem socoteala pentru un camion cu un rezervor de 900 de litri, economia, dacă alimentează în Bulgaria, este de 540 de lei.
Bugetul Transporturilor pe 2018, 70% din cel pe 2017
Bugetul Ministerului Transporturilor pe anul viitor pare a fi o recunoaștere a incapacității acestuia de a cheltui banii avuți al dispoziție, dar și o dovadă a lipsei de resurse financiare la buget, pentru acoperirea în 2018 a cheltuielilor în creștere cu salariile.
Decât să prevezi în buget o grămadă de bani, pentru ca în final să cheltui doar trei sferturi din aceștia, mai degrabă prevezi de la început doar trei sferturi, cu speranța că îi vei cheltui pe toți. Acesta pare a fi principiul care stă la baza proiectului de buget al Ministerului Transporturilor pentru 2018, dat publicității zilele trecute de către Ministerul de Finanțe.
Care sunt cifrele
Pentru acest an propunerea de buget a fost de 13,76 miliarde lei, după o execuție preliminată pentru 2016 de 9,4 miliarde lei. Din cele 13,76 miliarde lei au fost cheltuiți doar 9,05 miliarde lei, potrivit execuției preliminate pe acest an. Ca urmare, având nevoie de banii necesari acoperiririi cheltuielilor salariale în creștere pe anul viitor, Guvernul nu s-a mai străduit să dea mai mulți bani la Transporturi. Propunerile sunt ca Ministerul să aibă anul viitor 9,13 miliarde lei, deci 66% din suma propusă la începutul lui 2017. Este doar un pic mai mult față decât reușește să cheltuiască Ministerul Transporturilor în 2017 de 9,05 miliarde lei.
Consiliul Concurenței verifică 25 de instituții financiare
Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 bănci, Instituţii Financiare Non- Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind una dintre cele mai ample acţiuni ale instituţiei.
Inspecţiile s-au derulat în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar și creditului de consum din România.
S-au efectuat inspecţii simultane la Bancpost SA, Unicredit Bank SA, Raiffeisen Bank SA, Banca Comercială Română SA, BCR Leasing IFN SA, BRD Sogelease IFN SA, Raiffeisen Leasing IFN SA, Unicredit Leasing Corporation IFN SA, Viva Credit IFN SA, ALD Automotive S.R.L., Arval Service Lease Romania S.R.L., Autotechnica Fleet Services S.R.L., BCR Fleet Management S.R.L., BT Operational Leasing S.A., Leaseplan Romania S.R.L., Porsche Mobility S.R.L., Unicredit Leasing Fleet Management S.R.L., Finmedia S.R.L., Asociaţia Societăţilor De Leasing Operaţional (ASLO), Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Federația Patronatelor Serviciilor Financiare din România, Patronatul Leasingului și al Creditului din România şi Patronatul Creditului IFN.
Una dintre investigaţii vizează posibile schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasingului financiar şi a creditului de consum. Părţile investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din România, Asociația Societăților Financiare din România (ALB), Patronatul Leasingului și al Creditului din România (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) şi toate companiile membre ale acestor organizaţii, și Diplomat Consult SRL.
Comentarii articol (0)