Reținerea și neplata, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite și contribuții va fi din nou considerată infracțiune și se va pedepsi cu închisoarea de la unu la șase ani, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică de către MFP și care va modifica Legea evaziunii fiscale.
Concret, anexa documentului MFP cuprinde 32 de impozite și contribuții datorate bugetului care vor intra sub incidența actului normativ, iar printre acestea se regăsesc și contribuțiile sociale pentru pensii (CAS) și sănătate (CASS) aferente salariilor plătite de angajator.
În acest context., CNIPMMR a efectuat unui sondaj de opinie în rândul antreprenorilor români, intitulat Test IMM, ca reacție la efectele pe care proiectul de act normativ amintit anterior le poate genera asupra mediului privat, iar printre semnalele de alarmă trase se regăsește și posibilitatea ca problemele financiare ale unei societăți să fie determinate chiar de către o instituție publică, atunci când aceasta nu își respectă obligațiile asumate în cadrul unui contract de licitație publică.
Spre exemplu, să presupunem că o firmă privată câștigă și semnează un contract de achiziție publică, iar pentru a-și îndeplini obligațiile asumate va fi nevoită să angajeze personal suplimentar. Mai mult, pentru a-și putea îndeplini obligațiile asumate, firma se va aproviziona cu materii prime, materiale, făcând plăți către furnizorii săi, ceea ce îi va provoca o scădere a lichidității.
La momentul plății salariilor nete, societatea calculează și reține CAS și CASS, însă va avea dificultăți de plată la termen dacă autoritățile publice beneficiare vor întârzia plata la termen a facturilor emise de către furnizor pentru bunurile livrate, serviciile sau lucrările prestate.
Prin urmare, în această situație, tocmai statul, prin nerespectarea obligațiilor de plată asumate este cel care determină problemele de lichiditate ale contribuabilului privat, care nu va putea plăti, la rândul său, contribuțiile sociale reținute la sursă.
Conform proiectului normativ amintit anterior, în cazul în care firmele nu achită într-un termen de 30 de zile de la scadență aceste obligații fiscale, se va atrage răspunderea penală, fapta fiind încadrată ca evaziune fiscală.
Mai mult, după cum arată și CNIPMMR, neplata la timp de către autoritățile contractante a prestațiilor efectuate de furnizorii privați în contractele de achiziție publică nu este considerată infracțiune, în acest caz putând fi aplicate, cel mult, penalități de întârziere.