Reminder: Autoritatea părintească: La cine rămâne copilul după divorț

Autoritatea părintească se referă la drepturile și îndatoririle ce privesc copilul și bunurile sale, potrivit legislației civile. Regula este că ea revine ambilor părinți. Când părinții sunt încă căsătoriți, modul cum fiecare își îndeplinește rolul nu pune probleme, de regulă, dar când părinții divorțează și trăiesc separat, atunci matematica se schimbă, dar nu și regula general aplicabilă.

Notă: În legislația noastră nu există termenul "custodie" folosit în raport cu copiii și cu autoritatea părintească, nici chiar în Dicționarul Explicativ Român. Termenul se referă doar la obiecte, atunci când sunt lăsate în paza și protecția altcuiva (un creditor, exemplu).

"După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel", scrie în Codul civil. Deci, ea rămâne sau ar trebui să rămână, ca regulă, tot la ambii părinți, numai că se exercită altfel.

După divorț, autoritatea părintească nu se dă unuia dintre părinți decât dacă judecătorul decide că, din motive bine întemeiate, e în interesul superior al copilului să se întâmple așa. Spre exemplu, să ne imaginăm cazul unui părinte violent. Dar chiar și așa, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia, după cum scrie în Codul civil.

"Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi", este subliniat şi în Legea drepturilor copilului nr. 272/2004.

În instanță, la procesul de divorț, judecătorul se pronunță obligatoriu și cu privire la autoritatea părintească, nu lasă niciodată chestiunea nerezolvată. În acest scop, magistratul ține cont de: interesul superior al copilului (principiu de neclintit din legislația civilă), de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă. De altfel, și copiii sunt ascultați (chiar și cei sub zece ani, dacă se consideră necesar).

Când Codul civil a intrat în vigoare, în 2011, avocata Christina Vlădescu ne explica faptul că interesul superior al copilului e avut mereu în vedere de instanță când decide modul cum părinții se vor ocupa de copil: "Interesul superior al copilului este punct de reper și atunci când există neințelegeri între părinți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești; în această ipoteză, instanța de tutelă are autoritatea de a decide cu privire la exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu ascultarea părinților, a copiilor, după caz, precum și în funcție de concluziile raportului de anchetă socială".

Locuința copilului după divorț și legăturile cu celălalt părinte

"În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic", scrie în Codul civil.

Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior. Părintele care nu locuiește cu copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, se prevede în actul normativ, iar copilul e obligatoriu ascultat în această privință.

Părintele care, deși are acest drept, e împiedicat să aibă legături cu copilul său, poate să se ducă la instanța de tutelă și să ceară să-i fie respectat acest drept.

"În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire", se mai prevede în Cod. Chiar și așa, părinții despărțiți de copil au dreptul să păstreze legături personale cu acesta.

Recomandări privind egalitatea dintre mamă și tată

Prin intermediul Rezoluţiei nr. 2079 (2015), care a fost adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei acum câțiva ani, statelor membre ale Consiliului (printre care și țara noastră) li se recomandă să adopte în legislaţia proprie măsuri pentru asigurarea egalităţii între mame şi taţi în cazul autorităţii părinteşti.

"Implicarea ambilor părinţi în creşterea copilului lor este benefică pentru dezvoltarea acestuia. Rolul taţilor vizavi de copiii lor (...) trebuie să fie mai bine recunoscut şi apreciat în mod corespunzător. Răspunderea părintească comună implică faptul că părinţii au anumite drepturi, obligaţii şi responsabilităţi vizavi de copiii lor. Adevărul este, totuşi, că taţii se confruntă uneori cu legi, practici şi prejudecăţi ce îi pot lipsi de relaţii durabile cu copiii lor. (...) În plus, Adunarea crede cu tărie că dezvoltarea răspunderii părinteşti comune ajută la transcenderea stereotipurilor de gen cu privire la rolurile femeilor şi bărbaţilor în familie (...)", scrie în rezoluţie.
 

Important! Când legea se referă la instanța de tutelă, trebuie să vă adresați cererile instanței (judecătoriei) în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită (copilul).