Gerul se resimte în facturile la gaze
Gerul din aceste zile se va simți și în facturi. Centralele şi caloriferele funcţionează la capacitate maximă din cauza gerului și se vede în consumul de energie şi de gaze. Avem deja valori-record pentru această iarnă.
Vasile Ioniţă, proprietar: Centrala e la maxim uitaţi. Temperatura o am setată, am termostat ambiant, e la 22 de grade. Merge un pic mai mult.
Fiind vorba de doar câteva zile de ger, proprietarii speră, totuşi, că facturile nu le vor depăşi cu mult pe cele din lunile anterioare.
Vasile Ioniţă, proprietar: Facturile de iarnă, până acum nu a fost iarnă, au fost foarte mici: 250 de lei în decembrie. 280 de lei în ianuarie şi acum nu sare de 300 de lei.
Gaze arde şi Elcen, societatea care produce agent termic pentru Radet.
Teodorovici afirmă că nu susţine limitarea gradului de îndatorare pentru populaţie
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că nu susţine limitarea gradului de îndatorare pentru consumator, menţionând că este normal ca populaţia să apeleze la instrumente de creditare.
„Nu sunt în favoarea unei plafonări, şi încă foarte joase, pe această creditare. Este o primă propunere în cadrul Comitetului de la BNR. La Ministerul de Finanţe analizăm care sunt argumentele pro şi contra şi după aceea la nivelul Guvernului vom avea o poziţie oficială în Comitetul de Supraveghere Macroprudenţială. Trebuie să lăsăm populaţia, pentru că este normal să apeleze la astfel de instrumente de creditare pentru nevoile pe care le au în derulare. Nu sunt într-o astfel de poziţie în care să fiu împotriva unei astfel de abordări, adică să susţin o limitare. Vedem, analizăm, dar nu împărtăşesc astăzi această idee de a limita. De a fi poate mai atenţi este în regulă, dar să nu limitezi şi chiar să ceri foarte multe condiţii în momentul în care o persoană se îndatorează”, a precizat Teodorovici la Parlament.
El a răspuns astfel unei întrebări care viza posibilitatea luării în calcul a unui prag maxim de îndatorare pentru consumator de 50% din venituri, variantă care a fost luată în discuţie la întâlnirea pe care a avut-o la Banca Naţională cu Comitetul pentru Supraveghere Macroprudenţială.
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
Comisia Europeană va da România în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, dacă Parlamentul de la Bucureşti va adopta amendamentele aduse Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 din sectorul gazelor naturale, a declarat, marţi, comisarul european pentru Energie, Miguel Arias Canete, într-o întâlnire la Bruxelles cu reprezentanţii sectorului energetic românesc.
Comisarul a fost întrebat cum priveşte amendamentele aduse în Parlament Ordonanţei de Urgenţă 64/2016, potrivit cărora 70% din gazul produs în România va trebui tranzacţionat pe o singură bursă, respectiv OPCOM, în contexul în care Comisia Europeană a deschis deja un proces de infringement împotriva României pentru blocarea exporturilor de gaze.
„Avem un pachet energetic legislativ şi unul dintre aspecte se referă la liberalizarea pieţei. Este un proces complex, cu diferite etape de tranziţie. În acest proces, Comisia Europeană încurajează dialogul, în loc să mergem la Curtea de Justiţie, unde procedurile sunt lungi şi vom pierde timp”, a spus oficialul european.
El a arătat că aprobarea OUG 64 în Parlament ar fi însemnat conformarea cu legislaţia europeană şi închiderea procedurii de infringement.
Comentarii articol (0)